Un alt fel de poveste de Crăciun

Un alt fel de poveste de Crăciun

- Mamă, mamă, vino repede! şi tânărul abea mai poate respira de emoţie, a fugit Ceauşescu!

Femeia, rămâne mută în mijlocul bucătăriei, cu mâna în ligheanul în care amestecă umplutura pentru cârnaţi şi şoptit, cu frică îl repede:
- Nu mai vorbi mamă aşa tare că te aude cineva, Doamne păzeşte-ne! Cum să fugă ?!
- Da, mamă, la miting a început lumea să ţipe şi acuma fuge cu elicopterul de pe C.C.!

Îşi şterge repede mâinile şi fug amândoi în sufragerie unde televizorul alb-negru, arată imagini cu mulţimea furioasă care încerca să pătrundă în clădire. Este ireal! Nu, nu poate fi adevărat! Ceauşescu va domni în România veşnic iar Securitatea este atotputernică, nu au cum să reuşească! Simte o durere în stomac şi începe să tremure nestăpânit! A fugit, ce-ar fi dacă ......
- Dorele mamă, am scăpat ! şi se îmbrăţişează urlând de fericire, tropăind în faţa televizorului dansul bucuriei.

Transmisia se opreşte şi apare un grup de oameni obişnuiţi; se vede şi crainicul atît de impasibil în trecut când comenta vizitele de lucru, acum vizibil emoţionat şi făcând notă discordantă în costumul impecabil, înconjurat de atâtea pulovere şi haine ponosite:
- Cetăţeni! Dictatorul a fugit! Incredibilul începea să devină euforica realitate.

***

Tudor cioplea trunchiul molidului cumpărat din piaţă acum trei zile dar toată atenţia lui era acaparată de televizor, unde evenimentele luaseră o turnură dramatică. Apăruseră teroriştii despre care nimeni nu ştia absolut nimic, doar zvonuri că ar fi orfani crescuţi de Securitate îndoctrinaţi şi programaţi să-şi dea viaţa pentru Conducătorul iubit, sau arabi care s-au antrenat în secret în România şi acum îşi apără binefăcătorul, dar nimeni nu prinsese, sau nu văzuze unul, aşa că nu rămânea decat să lupte împotriva lor şi să apere firavul vînt de libertate.
- Mamă, uite, au apărut iar domnul Iliescu şi Petrică!

Cu feţele supte şi îmbrăcaţi în deja tradiţionalele pulovere, purtând banderole tricolore - însemnul revoluţionarilor români - plini de emoţie şi trasfiguraţi de frică strigau în microfon:
- Către toţi oamenii de bine! Veniţi la Televiziune! Teroriştii trag şi sunt deja victime! Nu putem lăsa ca forţele teroriste să oprească Revoluţia! Avem nevoie de voi! Şi în cadru, lângă grupul de oameni, apare un militar în uniformă care vorbeşte precipitat şi dă informaţii despre terorişti.

Tudor ar fi vrut să iasă pe stradă dar se gândea la mama, săraca "rămane singură în casă şi cine ştie ce se poate întâmpla!". Tatăl lui murise într-un accident de muncă pe când el avea doar şase ani şi abea şi-l amintea dar mama lui făcuse tot ce i-a stat în putinţă să nu simtă lipsurile. Mai ales de Crăciun, neobosită, umplea casa cu miros de cozonaci, atmosferă de sărbătoare, parfum de portocale şi de când se ştie, oricât de săraci ar fi fost, nu a lipsit bradul împodobit şi cadourile aşezate cu grijă sub pom. Acum era în primul an de studenţie şi plănuise să meargă cu colegii de grupă la munte dar când au început zvonurile cu Timişoara au fost trimişi acasă în vacanţă, mai devreme cu o săptămână decât ar fi fost normal. Oricum nu-i mai ardea nimănui de mers la munte când pe stradă patrulau cei de la gărzile patriotice însoţiţi de miliţieni şi militari iar o linişte ce nu prevestea nimic bun se lăsase peste oraş. Şi acum Revoluţia coborâse în stradă iar ei continuau să se pregătească pentru sărbători ca în fiecare an, el împodobind bradul şi mama trebăluind la bucătărie, încercând astfel să atragă prin inerţie, normalitatea.
- Vă rugăm, veniţi să apăraţi Televiziunea, să apăraţi Revoluţia! se auzea cineva urlând disperat în grupul de revoluţionari aflaţi în studioul de unde se transmitea neîntrerupt de trei zile. Domnul Iliescu e în drum spre CC unde se alcătuieşte guvernul provizoriu şi Armata care este alături de popor îi caută în continuare pe dictator şi sinistra lui soţie!

Un car de reportaj arăta imagini de pe străzi şi gloanţele şuierau omorând oameni nevinovaţi, imagini bolnave cu trupuri căzute şi tancuri asteptând mişcându-se bezmetic în mijlocul capitalei, rotindu-şi turelele fără rost, întregeau tabloul de coşmar pe care îl priveau tremurând. Tudor rămăsese cu ochii fixaţi pe ecran şi cu braţul suspendat în aer; în mână avea un glob auriu pe care se pregătea să îl agaţe în pom şi ochii încep să-i sclipească sub aburul de lacrimi încă neizvorâte. În minte nu îi răsuna decât "veniţi la Televiziune, avem nevoie de voi, veniţi în Piaţa Universităţii, apăraţi Revoluţia!". Nu mai rezistă şi izbucneşte:
- Mamă, mă duc şi eu! Nu pot să mai stau ascuns ca un laş! Şi cu un gest hotărât aruncă globul la loc în cutie şi se îndreaptă spre hol, îşi ia din cuier haina dar mama se aşează în uşă, cu mâinile încă pline de aluatul pe care tocmai îl frământa:
- Numai dacă mă omori pe mine! urlă disperată, am nevoie de copil viu nu de erou mort! Nu-mi face asta Doruţ mamă! se propteşte în cadrul uşii privindu-l cu spaimă şi o frică nebună îi sfâşie pieptul.

Tudor ezită doar o secundă după care, calm, calculat îi vorbeşte ca niciodată:
- Tu nu vezi că ne cheamă! Au nevoie de noi şi nu pot lăsa comuniştii să vină din nou, să vină iar Ceauşescu, nu pot fi şi eu laş aşa cum a fost generaţia voastră care a permis ca toate astea să se întâmple, să îndurăm atâta umilinţă şi sărăcie. Acum e vremea noastră, a celor tineri! şi flacăra din inimă se ridică în ochii aprinşi iar mândria pe care o simte îi umflă pieptul. E vremea eroilor... Şi blînd, o împinge uşurel.Dă-te din usa te rog!

Şi mama rămâne încremenită ştiind că nu are ce să îi mai zică, nu îl poate opri şi poate nici nu trebuie să o facă. E bărbat! Sau aproape.... Se prăbuşeşte sfârşită pe scaun, cu mâinile în poală şi rugându-se la Dumnezeu să se întoarcă teafăr acasă.

***

Pe Ceauşescu l-au împuşcat în ziua de Crăciun şi execuţia sumară i-a lăsat un gust amar. Ar fi trebuit să-l lase să trăiască ani buni cu o pensie amărâtă şi să stea la cozi pentru tacâmuri de pui şi adidaşi de porc! "Nu aşa trebuia să se întâmple!". Dar curând nu avea să îi mai pese de nimic...

Au chemat-o la Morgă să îl identifice şi nu-şi mai aminteşte decât faţa lui liniştită, cu trăsăturile straniu deformate de moarte, fruntea cu gaura neagră zdrenţuită înconjurată de sângele închegat şi apoi întunericul! Trecuseră două zile de când nu mai ştia nimic de el şi se afla în pragul nebuniei de atâta nesomn şi gânduri negre; după ce îl omorâseră pe Ceauşescu, focurile de armă nu se mai auzeau cu aceeaşi intensitate.Revoluţia a reuşit, dar cu ce preţ?! Câţi tineri s-au dus, morţi pentru un ideal, pentru un viitor pe care ei nu-l vor mai avea niciodată iar noi trebuie acum să îl clădim în libertate, cu demnitate şi înţelepciune. Câte speranţe şi vise, şi o dorinţă aprigă de a cinsti aceşti copii care nu au murit în zadar!

Mame ca şi ea îşi plâng durerea şi singurătatea, pierdute pentru lumea asta, cu mormântul proaspăt clădit în inimă, adânc în inimă....Lacrimi ce picură pe trupuri tinere! Eroi!

***

Stă pe băncuţa pe care i-a făcut-o unchiul Tase lângă mormânt şi nu simte frigul din Cimitirul Eroilor. I-a făcut ca în fiecare an din cei doişpe care au trecut, i-a făcut un brăduleţ micuţ din plastic pe care îl umple cu globuri şi bomboane, are chiar şi o instalaţie de beculeţe care merge cu o baterie. Îl aşează langă crucea de marmură, se uită la beculeţele care luminează literele aurii şi vorbeşte cu el molcom: "ce să mai fac mamă, a venit iar Crăciunul şi mama nu te lasă singur acolo în întuneric! Ne-au dat pensia mai devreme luna asta, e mică, dar mă descurc că ce nevoi are o femeie singură ca mine. A trecut ieri pe la noi şi Petre, colegul tău, îl ştii... s-a însurat şi a venit cu fetiţa lui. Ce drăguţă e! Şi tanti"ta Clara vine diseară să stea cu mine de sărbători." Şi vorbeşte cu el aşa, vrute şi nevrute, până când frigul o pătrunde şi nu mai poate îndura. "Mă duc Dorele pui, şi vine mama mâine că e prima zi de Crăciun şi nu te lasă mama singur, nu te lasă...." Bagă brăduleţul în sacoşa jerpelită de pânză "să nu-l fure ţiganii", şi se ridică greu, amorţită , abea mergând; totul în jur e gol, e pustiu. Până şi universul s-a oprit o clipă să îi asculte durerea. Trece pe stradă şi nu vede vitrinele, luminile, moş crăciunii rebegiţi de frig ce vând la tarabe.Un jeep strălucitor opreşte în dreptul restaurantului de lux, aruncând o jerbă de zăpadă noroiasă pe trecători iar gărzile de corp coboară deschizând uşa pentru domnul senator. Femeia trece cu capul plecat şi ochii în pământ lovind cu umărul, din greşeală, pesonajul în costum Armani, a cărui croială impecabilă este urâţită de burta impozantă, aşa cum trebuie să aibă orice om cu greutate. Una din "gorile" o apucă de braţ şi o trage cu putere:
- Ţi s-a urcat democraţia la cap cucoană?! Uită-te pe unde mergi! şi degetele strâng cu forţă braţul femeii.

Senatorul o zăreşte în mulţimea ce începe să se coaguleze curioasă, pe fufa aia de ziaristă care scrisese de el că dă certificate de revoluţionar pe bani grei."Mare şmecherie! Mi-a luat boii de la bicicletă cu articolul ei idiot!" Totuşi vede oportunitatea de a face impresie printre alegători, plus că mai dă ceva de mâncare la fomiştii ăştia de presari:
- Mitică, cere-i scuze doamnei! Imediat! şi îi aruncă o privire plină de subânţeles aşa că Mitică nu are încotro şi aruncă un "scuze" cu jumătate de gură.

Domnul guşat şi parfumat se scobeşte în buzunarul hainei din care extrage un portofel cu colţuri aurite, scoate cu grijă studiată şi flutură ostentativ două hârtii de cinci sute de mii pe care le vâră în mâna femeii înmărmurite, şi îi şopteşte în ureche:
- Hai, ia d"acilea un milion să ai şi mata de-o friptură şi un cozonac că te văd amărăşteancă! iar cu glas tare, tunător, fixând-o pe don"şoara ziaristă ca să vadă efectul, rosteşte plin de jovialitate:
- Crăciun fericit şi votaţi cu noi!

Angela Daniela ŢAPU