Pe la prânz
Sunt mângâiere de vânt rotat
Şi mireasmă de salcâm alb
Aşternâdu-şi florile pe necuprinderea
Palmei tale.

În amurg
Sunt cântec de cocor
Şi adiere de frunze ruginii
La încheieturile gândurilor tale întârziate.

Şi noaptea,
În sfârşit noaptea,
Mai ales noaptea,
Sunt aripă şi abis,
Sunt lumină şi surâs,
Sunt mai de demult şi până mai ieri.

Numai noaptea
Ochii tăi devin constelaţii fără sfârşit
Iar buzele tale îmi şoptesc
Atât de dulce
La ferestrele sufletului:
"Te iubesc cât pentru o eternitate şi ceva?"

Trăiesc fericit
Pentru că mâine este o nouă zi!