Sfâşiat între două ceruri

era într-o zi de marţi cu degete galbene ca de ceară cu
ceţuri vâscoase devorând oraşul şi oamenii în
casa scărilor vaginul tău trosnea inimitabil pe ritmuri
vechi de hip-hop

iar tu femeie cu sâni de-ntuneric chicoteai înfundat în
amiaza vernală acompaniată de scârţâitul
uşii stricate a liftului oprit de decenii
la subsol

ştiu doar că dintr-odată m-au înconjurat toate armiile iernii un
corb mi-a adus apă în plisc să-ţi sorb
uitarea şi l-am strivit înciudat de
tâmplă

dar tu plecaseşi demult
deodată cu iarna doar eu mai veneam uneori
însingurat pe ţărmul dintre noi
să-ţi ascult mersul de ape

mă doare cerul dintre aripi îţi spuneam câteodată în gând
sfâşiat între tine şi tine cu
sufletul gol ca un
buzunar de poet.