Expoziţia Sibiu - Capitală Europeană 2007

La Palazzo Correr din Veneţia a avut loc miercuri vernisajul expoziţiei Sibiu - Capitală Culturală Europeană 2007.

Evenimentul, realizat în colaborare cu Muzeul Naţional Brukenthal, este cel dintâi din seria destinată promovării în Italia a programului cu acelaşi nume.

Adresându-se numerosului public, în rândul căruia s-au aflat importante personalităţi ale mediului cultural, academic şi politic din Veneţia şi alte regiuni italiene, prof.univ.dr. Ioan-Aurel Pop, directorul Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, a prezentat importanţa şi motivele cultural-istorice ale alegerii Sibiului, alături de Luxemburg, drept Capitală Culturală a Europei în 2007.

Totodată, a precizat că acest vernisaj prefigurează ciclul de manifestări programate în decembrie 2006 sub genericul Luna culturii româneşti la Veneţia, în scopul marcării aderării României la Uniunea Europeană. În acelaşi timp, expoziţia va deschide seria de manifestări care vor continua în 2007 sub titlul Valori din muzeele României la Veneţia, relevă un comunicat de presă.

Valentin Naumescu, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, a prezentat contextul politic, social şi cultural în care România se pregăteşte pentru evenimentul istoric al integrării în Uniunea Europeană. Pe agenda diplomaţiei publice promovată de Ministerul Afacerilor Externe al României, împreună cu partenerii săi tradiţionali, Institutul Cultural Român şi Ministerul Culturii şi Cultelor, se află înscrise evenimente de amploare, menite să sublinieze valoarea europeană a culturii româneşti, sincronizarea acesteia cu marile momente ale civilizaţiei europene.

Horia-Roman Patapievici, preşedintele Institutului Cultural Român, a menţionat că exemplul de interculturalitate oferit de-a lungul istoriei de Sibiu/Hermannstadt este de mare actualitate pentru profilul noii Europe. Oferta tot mai bogată a culturii române către spaţiul Veneţiei, a spus preşedintele ICR, îşi găseşte profunde motivaţii şi afinităţi spirituale şi de civilizaţie iar acestea vor trebui să prevaleze în viitoarea construcţie europeană.

Detalii tehnice privind conceptul expoziţional, precum şi un relevant parcurs istoric al oraşului Sibiu au fost prezentate publicului de către Maria Olimpia Tudoran Ciungan, istoric de artă, specialist de la Muzeul Brukenthal.

În final, Alessandro Pigoni, directorul Institutului Cultural Europa de Est din Reggio Emilia şi preşedintele Comitetului pentru Drepturile Omului din cadrul 'Lions Club' din Bologna, a anunţat începerea demersurilor privind înfrăţirea oraşului Bologna, Capitală Culturală Europeană - 2000, cu Sibiul, Capitală Culturală Europeană - 2007.
Expoziţia va rămâne deschisă publicului până la 15 noiembrie 2006.

Știri Atheneum: