Omagiu

Hollywood-ul sărbătoreşte 100 de ani de la naşterea unei stele - Katharine Hepburn

Hollywood-ul sărbătoreşte un secol de la naşterea lui Katharine Hepburn, legendara stea de cinema ce a câştigat de patru ori premiul Oscar dedicat celei mai bune actriţe şi a mai fost nominalizată de încă 12 ori la prestigiosul premiu al Academiei Americane de Film.

Postul de televiziune Turner Classic Movies face un ''remember'' Hepburn, care a încetat din viaţă în iunie 2003 la vârsta de 96 de ani, prezentând câteva dintre filmele clasice acesteia, de la debutul din 1932 cu pelicula ''A Bill of Divorcement'' până la ''Guess Who's Coming to Dinner'' din 1967, film cu care a câştigat cel de-al doilea premiu Oscar din carieră.

Robert Osborne, prezentator al postului Turner Classic, susţine că şarmul inimitabil al lui Katharine Hepburn vine din unicitatea ei. A fost un model de urmat pentru toate femeile, demonstrând independenţă, demnitate şi clasă. Asemeni lui Bette Davis sau Barbarei Stanwyck ea a fost un model pentru femeile din generaţia sa.

''Erau alte vremuri atunci. chiar şi fetele de la ţară doreau şi încercau să se poarte cu stil. Azi nimeni nu mai dă doi bani pe clasă, oamenii apar în restaurante luxoase îmbrăcaţi fără nici un fel de stil sau gust. În acele zile oamenii care călătoreau la New York îşi luau pe ei cele mai bune haine şi ieşeau la plimbare şi toţi o iubeau pe Hepburn pentru că avea clasă şi era un model demn de aspiraţiile tuturor'', a comentat el.

Dacă Katharine Hepburn ar fi în viaţă azi şi ar fi din nou tânără, căutându-şi o carieră, probabil că nu ar mai alege din nou cinematografia, a adăugat Robert Osborne.

''Probabil că ar fi conducătoarea unei reviste importante aşa cum este Vogue sau ar conduce propria sa firmă sau corporaţie. Nu cred că ar mai alege cariera de actriţă pentru că în prezent majoritatea rolurilor care sunt oferite actriţelor nu i se potrivesc'', susţine el.

Dar dacă totuşi ar fi ales din nou calea cinematografică, Robert Osbourne este convins că ar fi avut o carieră fulminantă, poate asemănătoare cu cea a lui Cate Blanchett, care a câştigat un Oscar în 2004 cu filmul ''The Aviator'', unde interpretează chiar rolul lui ... Katharine Hepburn.

Știri Atheneum: