Romii din Pavia

Autorităţile din oraşul italian Pavia - nordul Italiei - au lansat o iniţiativă care acordă 1.000 de euro pentru fiecare rom care acceptă repatrierea, pentru a încerca o soluţionare a urgenţei generate de aceşti imigranţi în urmă cu zece zile, după desfiinţarea fostei zone industriale ''Snia'', unde şi-au stabilit tabăra ani de zile numeroşi romi

Pentru aceşti romi a fost imposibil să se găsească o locaţie alternativă, având în vedere reacţia locuitorilor din zonă. La 3 septembrie, prefectul oraşului a dispus adăpostirea temporară a imigranţilor în zona fostului poligon Santa Sofia, în localitatea Torre d'Isola învecinată, dar locuitorii conduşi de primarul Marco Bellaviti s-au culcat pe şosea pentru a împiedica trecerea lor.

În prezent, se încearcă varianta stimulentului financiar care, aşa cum explică instituţiile locale, ''reprezintă bani în mare parte asiguraţi de noua proprietate a fostei zone Snia''. Unii nomazi au acceptat propunerea şi au fost conduşi la aeroport pentru a fi repatriaţi în România. Alţi romi au acceptat să se reîntoarcă în ţara lor, după o serie de contacte între comunitatea lor şi Primăria oraşului Pavia, dar circa 30 rămân încă în zonă.

Sâmbătă, 8 septembrie, primarul oraşului Pavia, d-na Piera Capitelli, a reunit o unitate de criză pentru a găsi o soluţie. Chiar ea a fost cea care a ordonat evacuarea forţată a romilor din fosta zonă industrială Snia, aflată de mai mult timp într-o stare de puternică degradare, motiv pentru care a ajuns sub tirul criticilor din partea stângii.

''O agresiune împotriva unei clădiri unde locuiesc femei şi copii, care aminteşte de un pogrom demn de Germania nazistă'', a comentat ministrul solidarităţii sociale, Paolo Ferrero, care a mai precizat: ''Ne aflăm în faţa unor acte de intoleranţă atât de grave încât conştiinţa unei ţări civile ar trebui să fie profund zguduită, aceasta şi pentru că episoade similare s-au repetat în cursul ultimelor săptămâni, fără să se identifice vinovaţii''.

Şi primarul din Albuzzano /provincia Pavia/, cealaltă localitate unde se află un centru care găzduieşte o parte din romi, a semnat un ordin de evacuare a complexului în care se află mai multe familii.

ROMPRES/ (Adriana Doicaru)

Știri Atheneum: