Scrisoarea în care Hitler dezvăluia exterminarea evreilor, prezentată la New York

Prima scrisoare a lui Adolf Hitler în care îşi expune poziţia faţă de exterminarea evreilor a fost făcută publică, astăzi, la o conferinţă organizată la Centrul Simon Wiesenthal, din New York. Actul datează din 1919 şi este "unul dintre cele mai importante documente din întreaga istorie a celui de-al treilea Reich".

Fondatorul şi decanul Centrului Simon Wiesenthal de la New York, rabinul Marvin Hier, a prezentat, joi, prima scrisoare semnată de Adolf Hitler, în care fostul lider nazist vorbeşte despre "înlăturarea evreilor" ca ţel suprem al Guvernului german.

Marvin Hier a purtat mănuşi albe de protecţie pentru a nu deteriora documentul îngălbenit, scris în 1919, informează CNN.

În scrisoarea prezentată ca "unul dintre cele mai importante documente din întreaga istorie a celui de-al treilea Reich" apare explicit, în limba germană, expresia "Entfernung der Juden", care - tradusă - înseamnă "înlăturarea evreilor".

"A scris asta (Hitler, n.r.) în 1919. Iar 22 de ni mai târziu a implementat-o ca lider al celui de-al treilea Reich. A exterminat toţi evreii", a declarat Hier, astăzi, la conferinţa din metropola americană.

Scrisoare cumpărată cu 150.000 de dolari

Centrul Simon Wiesenthal, ce funcţionează ca organizaţie de apărare a drepturilor omului, a cumpărat documentul de la un vânzător privat pentru 150.000 de dolari, scrisoarea urmând să fie expusă publicului din iulie, la Muzeul Toleranţei din Los Angeles.

Hitler avea 30 de ani şi participa la Primul Război Mondial când a redactat scrisoarea, în data de 16 septembrie 1919. Pe vremea respectivă, el activa în unitatea de propagandă a armatei germane, potrivit rabinului Marvin Hier, citat de CNN. Superiorul lui, căpitanul Karl Mayr, i-a atribuit sarcina de expunere a poziţiei oficiale asupra evreilor pentru un spion din armată, Adolf Gemlich. Scrisoarea redactată la maşina de scris i-a fost adresată lui Gemlich, autenticitatea ei fiindu-i dovedită în 1988.

În documentul din 1919, Hitler descrie iudaismul ca rasă, nu ca religie, care s-a conservat prin "mii de ani de endogamie", principalul obiectiv urmărit de adepţi fiind "banii şi puterea". "De aici rezultă că o rasă non-germanică trăieşte în rândul nostru (...), având totodată aceleaşi drepturi ca noi", a scris Hitler.

Fostul lider a averizat asupra antisemitismului "născut din raţionamente pur emoţionale", care va duce, în opinia sa, la pogromuri, făcând astfel referire la masacrele evreilor din Rusia şi, mai târziu, din Germania.

Adolf Hitler a precizat clar: "Ţelul final este înlăturarea evreilor. Doar un guvern cu putere naţională este capabil să îndeplinească acest obiectiv, nu un guvern cu slăbiciuni naţionale".

Decanul Centrului Simon Wiesenthal a declarat că scrisoarea a fost găsită în Arhivele Nazismului de lângă Nürnberg, de către William F. Ziegler, un soldat american care a vândut documentul unui dealer de antichităţi. Cel care pusese mâinile pe scrisoare a încercat să i-l vândă în 1988 lui Hier, dar l-a înstrăinat unei alte persoane până ca Centrul Wiesenthal să poată verifica autenticitatea actului. Când i s-a dat spre cumpărare a doua oară, rabinul Marvin Hier nu a ezitat.

"Am ştiut de îndată că scrisoarea către Gemlich are o valoare istorică absolută. Nu mai există ceva asemănător în lume", a adăugat decanul Centrului Wiesenthal, care a precizat că importanţa documentului rezidă în faptul că este primul act semnat de Hitler în care propune exterminarea evreilor, ca "soluţie finală a problemei ebraice".

Scrisoarea nu confirmă, însă, faptul că Hitler ar fi avut în minte, încă din 1919, crearea lagărelor de concentrare şi exterminarea în masă. Totuşi, fostul lider al Germaniei Naziste a precizat clar: "Nu vreau niciun evreu în ţara în care trăiesc eu şi nu-i vreau înlăturaţi prin pogromuri dezorganizate. Îi vreau exterminaţi printr-un sistem legal al guvernului", a scris Hitler, potrivit lecturii lui Hier din scrisoarea anului 1919

 

sursa : www.adevarul.ro

Știri Atheneum: