Suzanne și Maurice

Suzanne și Maurice

 

 Întreg Montmartre-ul o cunoștea pe cea căreia de ani de zile i se spunea ”teribila Maria” și nu puțini erau tinerii pictori care-și instalau șevaletul în preajma străzii Corot pentru simpla plăcere de a o vedea. Apărea zilnic ținându-și câinii în lesă, cu mersul său unduitor, cu ochii de un albastru spre cenușiu scrutând lucrările tinerilor pictori. Ce păcat că Maurice, fiul ei iubit, bea ca un apucat deși era un geniu.

Încă de la naștere, Suzanne s-a înconjurat, cu bună știință, de mister. A văzut lumina zilei pe 28 septembrie 1865, copil din flori al lenjeresei Madeleine Coulaud. A crescut de una singură câtă vreme mama punea pe masă pâinea zilnică făcând menajul pe la familiile bogaților. Pentru că pe la 11 ani părea de 15 și începuse să-i placă vagabondajul, mama sa a plasat-o ucenică la o croitoreasă, apoi la o modistă și la o călcătorie. Peste tot. Marie – Clementine  a stat cât cioara-n par.  La cincisprezece ani părea să-și fi găsit vocația la Cabaretul Asasisinilor. Aici, i se face oferta de-a lucra la Circul Mollier. Adesea, după reprezentație veneau la barul circului artiști, pictori  la ale căror discuții îi plăcea să tragă cu urechea. Într-una din seri fără să spună o vorbă se urcă la trapez și face o mișcare de acrobație care era s-o coste viața. Din fericire, în urma căzăturii din vârful catargului se alege doar cu vânătăi. Scoasă pe targă are nevoie de câteva săptămâni să-și revină, dar o încheie cu circul. Nu stă prea mult fără ocupație că pictorul Puvis de Chavannes era în căutarea unui model. Așa ajunge Suzanne să vadă pentru prima dată un pictor la lucru – în timp ce pozează urmărește fiecare mișcare a bătrânului maestru. Madeleine o lasă să-și facă meseria de model știind că-i pe mâinile unui gentlemen. Dar, iată că în viața Suzannei apare un oarecare Boisy, golan de cartier care mâzgălea și el pânzele și-i trage fetei clopotele. Madeleine-Couland, cu spiritul ei de țărancă, fără să stea prea mult pe gânduri pune măturoiul pe spinarea amorezului. Cam târziu, Suzanne era deja însărcinată. Peste ani, Maurice Utrillo, fructul iubirii lor îi va povesti prietenului său Francis Carco:

”-Suzanne mi l-a arătat pe tata...știi, pe Boissy...Eram pe rue Girardon, Boissy trecea pe trotuar împreună cu câțiva tipi. Mi-a spus: ”E cel  de colo, cu barbă...Un  mare golan, dar în pofida tuturor viciilor lui, te rog să nu-i porți pică fiindcă a fost totuși un adevărat trubadur care a știut să cânte morilor din Montmarte”.

Și cu toate acestea, paternitatea și  o mulțime de alte mistere vor învălui nașterea lui Maurice ca și a Suzannei. Lucie Valore, nevasta lui, va susține sus și tare că este fiul lui Chavannes. A fost trecut pe numele pictorului  Miguel Utrillo, pictorul făcând doar un gest cavaleresc de a-i oferi numele.

Pe 26 octombrie 1883, avea să vină pe lume Maurice care, douăzeci de ani mai târziu avea să exclame: ”al dracului cadou de Crăciun i-am făcut mamei în ziua aia.” Suzanne poza pentru Chavannes, pentru Renoir și pentru Degas la acea vreme. Are șaisprezece ani, e frumoasă și plină de talent așa cum avea să-i scrie Degas: ”Trebuie să-ți folosești talentul acesta nemaipomenit pe care mă mândresc că l-am întâlnit la dumneata. Aș vrea să revăd desenele acelea teribile! Fii mai orgolioasă!”

Tot ce se poate ca nici Suzanne să nu fi știut cu adevărat cine-i tatăl copilului și întrucât mințea cu o dezinvoltură fantastică, abia știa să scrie și  numai grija unui jurnal sau a memoriilor n-o avea. La puțin timp după nașterea copilului, Suzanne se mută doar cu el într-o casă de pe rue Tourlaque locuită exclusiv de pictori. Ziua poza lui Renoir, seara ieșea să zburde prin localuri cu Miguel Utrillo și cu un anume Mousis, avocat căruia îi plăcea joaca ”de-a boema”. Din când în când îi pozează lui Lautrec care îi lăsa seara câte un buchet mare de flori la ușă. La rândul lui, genialul pitic rămâne extaziat când îi vede desenele. Toulouse- Lautrec îi schimbă numele dându-i pseudonimul Suzanne. Lautrec o botează, iar Degas e primul ei cumpărător recunoscându-i talentul. Renoir îi descoperă întâmplător talentul și-i impune să nu mai pozeze și să se apuce ea însăși de lucru.

Între timp, Maurice crește și-i mănâncă sufletul bietei Madeleine- face crize de demență, e nervos, agitat și la 8 ani cere să i se dea de băut. Suzanne se consolează cu ideea că nu nasc lupii mielușei și una ca ea n-avea cum să nască un copil normal. Trece copilul pe numele lui Miguel Utrillo și se căsătorește cu avocatul Mousis, prietenul acestuia, care-i oferă condiții bune pentru copil și mama ei care-l creștea. Nu stă prea mult în vila de la țară oferită de avocat și se mută într-un apartament închiriat de acesta în Montmartre. Deși Suzanne crede că viața ei este echilibrată acum, nu conștientizează că Maurice este când trist și dus pe gânduri, când beat criță. Are deja șaisprezece ani și este un alcoolic ale cărui violențe doar biata Madeleine le cunoaște cu adevărat. Tatăl său vitreg, avocatul Mousis tot încearcă să-i găsească un loc de muncă, dar nu stă niciunde prea mult, peste tot reușește să provoace conflicte, bătăi.

Suzanne se dă bătută, își aduce acasă materialele pentru pictură și-l pune pe tânărul Maurice la treabă. Astfel descoperă că e genial. Încă de dimineață începe să colinde străduțele Montmartre-lui și să picteze cu mare ardoare. Preț de câteva ore este foarte fericit. Și când te gândești cât de greu îl urnise Suzanne la șevalet. Urla, ascundea paleta, culorile, se răzvrătea. Mousis nu-i mai suportă crizele și-l internează la Saint- Anne pentru dezalcolizare. Suzanne îl va aduce în Montmartre  după câteva luni.

Se mută singur din pensiune în pensiune în timp ce tablourile pictate de el au tot mai mare cautare, dar când câștigă bani bea de stinge. Viața lui Maurice se desfășoară între rare clipe de luciditate când pictează cu geniu, beții crunte,  bătăi în stradă și internări la ospiciu. Doctorul avertizează: ”Încă o pileală și-i gata.” Suzanne a împlinit 57 de ani și din renumita ei frumusețe n-a mai rămas nimic. În schimb, banii curg gârlă pe tablourile ei și ale lui Maurice, dar cum vin așa se topesc,  ușa casei lor fiind deschisă oricui. Cireașa de pe tort o pune Utter, pictorul cu care Suzanne trăia de ani de zile- investește mare parte din banii lor într-un castel. Un circ de zile mari este apariția bizarului trio la castel. Țăranii sunt siderați de ceea ce văd. Iar când Suzanne e nevoită să plece la Paris, Maurice rămâne în grija șoferului care știe consemnul pentru băutură. Preotul din sat încearcă să și-l apropie și-l cheamă la slujbă. Nici vorbă de pace și evlavie. Se plimbă prin biserică ca vodă prin lobodă în timpul slujbei  și când bigotele cufundate în rugăciuni aruncă priviri speriate în jur, Maurice le apostrofează:

”-Cârtițe bătrâne! – Mă credeți nebun? Nu-s nebun! Nu-s! Alcoolic, asta da! Dar numai alcoolic!”

În iulie 1928, Maurice primește Legiunea de onoare. Bineînțeles că nu pierde prilejul să mai dea un spectacol.În toamna lui 1929, abandonează castelul și se întorc la Paris. Maurice este căsătorit cu Lucie Pauwels, văduva unui bancher belgian pentru care făcuse o mare pasiune. În 1935, Suzanne cade grav bolnavă și până pe 8 aprilie 1938 abia își duce zilele de azi pe mâine având o sănătate ruinată. Moartea ei îi va provoca lui Maurice o criză atât de puternică din care nu-și va mai reveni vreodată. Mamă și fiu, două genii care s-au luptat cu proprii demoni lăsând în urmă o operă inegalabilă.

02.04.2021

m.s.

Cenaclu Literar: