Adrian MUNTEANU

Scriu un sonet. Deplina amagire

Sonet 300

îneacă-mă-n sărutul ce ucide,
Acoperindu-mi ochii cu fiinţa.
Deschide porţi să bântuie dorinţa
Pe-nvolburate pajişti cu silfide.

în pat să-ţi lepezi caldă cuviinţa
Şi sânii dornici de-ncleştări avide
Să îi frământ cu palma ce decide
Cât de fierbinte-i carnea şi putinţa.

Desfă cuibarul tainic să pătrundă
Un aprig lup ţinut prea des închis,
Până va da-n adâncuri de o undă

Ce ne azvârle clipa în abis.
O istovire dulce ne inundă
Şi aţipim la umbra unui vis.

18 ianuarie 2005

Cenaclu Literar: 

Tu cel ce cauţi taina într-o filă

Tu cel ce cauţi taina într-o filă
Cutreierând neistovit izvoade
Şi năzuieşti spre-ascunsele monade
Spune-mi cinstit : ascunzi sub pleoape milă?

Tu cel ce-ntinzi necercetate nade
Pe luciul apei, curgere fragilă,
Şi-ţi treci fiinţa rece şi debilă
Prin ochiul gol din veşnice năvoade

Tu ce-mblânzeşti sălbatice feline
Cu-n singur fir de iarbă din ogor
Şi vrei să strângi nădejdile ciorchine

în duhul frunţii, vag şi temător,
Răspunde-mi, frate, sincer fii cu tine
Eşti zeu de-acum sau eşti tot muritor ?

Cenaclu Literar: 

Sonet

îneacă-mă-n sărutul ce ucide,
Acoperindu-mi ochii cu fiinţa.
Deschide porţi să bântuie dorinţa
Pe-nvolburate pajişti cu silfide.

în pat să-ţi lepezi caldă cuviinţa
Şi sânii dornici de-ncleştări avide
Să îi frământ cu palma ce decide
Cât de fierbinte-i carnea şi putinţa.

Desfă cuibarul tainic să pătrundă
Un aprig lup ţinut prea des închis,
Până va da-n adâncuri de o undă

Ce ne azvârle clipa în abis.
O istovire dulce ne inundă
Şi aţipim la umbra unui vis.

18 ianuarie 2005

Cenaclu Literar: 

Sonet

Tu cel ce cauţi taina într-o filă
Cutreierând neistovit izvoade
Şi năzuieşti spre-ascunsele monade
Spune-mi cinstit : ascunzi sub pleoape milă?

Tu cel ce-ntinzi necercetate nade
Pe luciul apei, curgere fragilă,
Şi-ţi treci fiinţa rece şi debilă
Prin ochiul gol din veşnice năvoade

Tu ce-mblânzeşti sălbatice feline
Cu-n singur fir de iarbă din ogor
Şi vrei să strângi nădejdile ciorchine

în duhul frunţii, vag şi temător,
Răspunde-mi, frate, sincer fii cu tine
Eşti zeu de-acum sau eşti tot muritor ?

Cenaclu Literar: 

Sonet 187

Izgonitor de vorbe voi rămâne,
Să nu alunge zbor de rândunică.
De şoapta ce mă-nlănţuie mi-e frică,
Ca nu cumva tăcerea să-mi amâne.

Privesc în mine. Tihna se ridică,
Agonisind puterile-mi bătrâne.
Doresc ca Fiica Marii să îngâne,
Cu mine-odată, ruga-mi de furnică.

Dau la o parte lestul din rostirea
Scuipată-n ţipăt cu profilul dur.
Izbesc în miezul lui spărgând zidirea

Şi mii de cioburi se desfac în jur.
Ce a rămas din mine e uimirea,
Un cuget simplu, roditor şi pur.

Cenaclu Literar: 

Ieri a căzut un înger pe alee

Ieri a căzut un înger pe alee.
Stea în balans, o dâră tremurată,
Veşmânt solar, privire ne-ntinată,
Statură blândă, încă rotofee.

Din sanctuarul profanat plecată
Arcada lui e-n praf, fără idee
Nespus de tristă, stinsă odisee
Curmată crud în frunza-ncătuşată.

îl înveleşte toamna cu duiumul
De arătări din glodul diafan.
Să fi murit? Pe hornuri iese fumul.

A adormit şi fluierul lui Pan.
Sub mâl o rază îşi croieşte drumul,
Dar n-a ajuns să iasă la liman.

5 mai 2004

Cenaclu Literar: 

Tăcerea clipei a-mpietrit câmpia

lângă mare

Tăcerea clipei a-mpietrit câmpia.
S-a scurs prin vene năucite vinul,
Iar flinta verii a scuipat veninul
De fierbinţeală, amuţind vecia.

Aruncă ziua către stânci seninul,
Oprind din zborul tandru păpădia.
Clipeşte stins din minaret geamia,
îşi plâng delfinii înspre larguri chinul.

Cuprinsul palmei peste pietre frige
Şi soarele e doar un veşted disc.
A prins sirena mărilor să strige

Cenaclu Literar: 

Scriu un sonet. Deplina amagire

Scriu un sonet. Deplină amăgire
Că prin canon mai liber mă voi face.
Dar sunt ce vreau, ce ştiu şi ce îmi place,
Modest cârpaci de vorbe şi iubire

Un gând buimac într-un ungher îmi zace
Şi nu-i găsesc firava limpezire.
Mă prinde-n gestul lui de-mpotrivire
Şi mă aruncă-n lumile opace.

Trec voci cerşind cărarea neumblată,
Dar altele, urlând, ademenesc
Cu zarea lor etern împurpurată.

Când verbe-n cuget tainic mă sfinţesc,
Nu-mi amintesc de mine niciodată.
E semn profund că-ncep să mă trezesc.

Cenaclu Literar: 

Sonet 243 - Ce are ea mai mult decât o alta

Ce are ea mai mult decât o alta,
De nu lumina ce-a-mplinit fiinţa?
Ochii răzbat în noapte cu credinţa,
Sprâncenele se arcuiesc cu dalta,

Sâni ca hulubi ce mistuie dorinţa
Pe mal însufleţit din prea înalta
Lucrare-a mâinii poposind în halta
Plăcerilor ce mi-au înfrânt voinţa.

Roua de crin i-a licărit pe frunte,
Buzele strâng râvniri ce mă răpun,
Picioarele, în marmura din munte,

Sfinţesc contur de vis şi foc nebun,
Iar gura ei avidă e o punte
Pe care-o sorb, păcatul să-mi supun.

3 sept. 2004

Cenaclu Literar: 

Sonet 242 - într-un pahar am pus o picătură

lui Ion Diviza

într-un pahar am pus o picătură
De cald ulei. Acesta e decorul.
învârt lichidul. Mă cred truditorul
Unei scântei stârnind în noi măsură.

Formez inele. Se învârt ca norul
Pe cer de vară, sărutând pe gură
Albastra stea născută din arsură
Precum ne-a dat-o-n veacuri Creatorul.

Joc rolul lui şi cred că mintea poate
Să reaşeze spaţiul nenăscut,
Precum uleiul le-a compus pe toate.

De câte opri trufia m-a pierdut,
M-am regăsit măruntă vietate,
Strivită-n graba celui ce-a trecut.

Cenaclu Literar: 

Pages

Subscribe to RSS - Adrian MUNTEANU