Sunt sigur c-am s-o găsesc aici in oraşul de tinichea, cu păsări cu glas de tramvai, care cârâie, scârţie...cârâie, scârţie...
Trezită din cutele hainei, Singurătatea coboară in fugă pe scara profesorilor; loveşte din neatenţie cerbii impăiaţi din hol; potriveşte limbile ceasului sa bată exact la timpul sfârşitului de ore si iese in piaţă: inspiră, expiră... inspiră, expiră...
Cred că-n loc de dimineaţa asta plângăcioasă voi desena...da...da ... o dimineaţă zveltă si frumoasă. Işi duce zâmbetul cu rouă la izvoare; dezmiardă undele şovăitoare şi-ascultă fascinată o baladă de frunzele ştejarilor cântată.
Işi suflecă cămeşa ţesută cu râuri si cu flori şi-şi umple ochi ulciurul cu vise de iubire.
La fiecare revărsat de zori...ciripind, ea lasă soarele să-i joace-n plete şi-n palme... răsarind.
Taina iernii :: incursiune in spatiul n-dimensional
Noapte mirifică, de taină. Stelele in rochii de seară, decoltate murmura colinde, in timp ce asceţi in sutane albe agătaţi de scara ingerilor fumează din pipa inţelepciunii. Norii, mustăcioşi ajută cuvioşi luna sa cearnă faina, sa facă colaceii pentru micii colindători.
Molecule de jazz circulă libre prin venele mâinilor mele. Ele improvizeaza refrenul allegro moderato, al primaverii.
Din urmă-n, cheia fa vin degetele tale. Sufletul tau in ceata noptii ma cauta. Aleargă in arpegii desfăcute pe linia continuă a bulevardului cu trotuare negre. Claxoane necruţătoare te muşcă. Lumina farurilor iti sfasie hainele. Intr-un tarziu, ochii tai m-au prins in navod: ghemuită, speriată- intr-un colţ de partitură sub cheia sol.
Sub mugurii timizi ai toamnei, viermi indrăzneţi ţes la razboi marama, din borangic şi crizanteme : beteală argintie, pe umerii podgoriilor sa cadă.
Din soarele cărunt coboară-n sat izvor de must din struguri timpurii. Aici vor germina la iarnă seminţele unor iubiri tarzii
In mustării se simte aroma de pastramă. Pe strune de vioară, pahare se ciognesc. Pe-obrajii mei curg lacrimile tale şi-n ochii tăi sunt ochii mei răsfrânţi.
...si i s-a dat in dar sa vadă adevărata fire ; ...si i s-a dat in dar s-audă la malul mării glasul florilor ; ...si i s-a dat in dar să inţeleagă suferinţa ; ...si i s-a dat poruncă să facă din fiecare strop, zbor, scrâncet, spic inmugurit fuior pe-o furcă de argint a bucuriei, armoniei si implinirii... spre zenit. Toată comoara de talanţi el n-a-ngropat-o ci a săpat fântani-spirituale cu ape limpezi din... izvoarele iubirii.
Vericule, vericule, tare mi-a fost dor de chipul tau străfulgerat de lumina bunătăţii şi blândeţii ! Deşi peste creştetele nostre au trecut valuri, valuri de vremuri, te simt aici lângă mine, cu fruntea sprijinită pe genunchi urmărind : gesturile pline de compasiune ale mamei când işi scalda copilul ; bucuria juvenilă a Saftei, in mijlocul florilor ; pe Mos Niculaie Cobzarul meditand la zădărnicia vieţii.
Cerul s-a spart in mii de poliedre şi astfel plouă in parcul desfrunzit cu cioburi de iubire.
Bănci solitare-n univers incandescent ascultă destăinuirile indrăgostiţilor sub patrafirul serii.
Bucăti de marmură şi firimituri ale statuilor insângerate zac pe covorul ros de moliile bătrâneţii şi ascultă infricoşate bocetul florilor, la gramofonul tinereţii.
Comentarii