Poezii

omul cu vise pe chip

 
 
 
sub oceanul de gheață al nopții
stelele 
candele tremurânde lunecau
pe Osia de argint
în Nodul Nord
pe drumul vălurit al Lunii
am întâlnit omul 
venea spre mine
 dormind
sub gene prăsind păianjeni
ținea ochii  larg deschiși
 şi mergea 
adâncit în visele 
care lunecau peste fața lui
cum trec norii 
pe cerul senin

Cenaclu Literar: 

Vis întors

 
 
”Dream, my flower, dream...”
 
ți-am cunoscut doar sufletul din vis
”contează pe mine”,
îmi spuneai,
și eu știam că pe umbre nu se poate conta
dar, ah! cu ce glas și cu câtă iubire
am cântat netrăit nevăzutul
căruia nu-i voi cunoaște vreodată
blândețea palmelor
trecând ca într-un psalm
peste chipul meu obosit...
să te pot primi, m-am lăsat pe mine în urmă

Cenaclu Literar: 

Sur-ren-der!

 
 
sur-ren-der! sur-ren-der! sur-ren-der!
o mare tristețe durutul din piept îl apasă
și-o  sete cumplită mă arde în vintre  
sur-ren-der! sur-ren-der! sur-ren-der!
de jur împrejur 
cerul, copacii  dansau fantomatic
din lumea căzută
monoton indigo retina rănește
chicoteli înfundate, suspine , șoapte
mă – nvăluie rece  în  noapte 
alerg, alerg  prin hățișuri 

Cenaclu Literar: 

Mongolia

 
 
 
de pe acoperișul lumii
cufundat în mine
ascult vântul sălbatic
măturând tăcutul podiș Gobi
acel vânt care aduce cu sine 
miros de cămile 
de cai sălbatici și mătase purpurie
de aspre buruieni arse 
preschimbate-n tămâie
călăreții rătăcitori pe întinsele podișuri
fiii vântului și ai nisipului
renasc plini de înțelepciune
umanitatea
acolo unde magii

Cenaclu Literar: 

înger pasager

Icar a căzut

și a intrat de-a dreptul în pământ

Prometeu a căzut

și a luat cu sine vulturul și lanțurile

tu,

înger pasager,

expulzat dintr-un cer sinistru și pervers,

ai căzut pe propriu-ți suflet

și ți-ai călcat pe aripi

mergeai pe jos

ca Demonul lui Lermontov

tu,

mărețule, orgoliosule...

tu,

care te credeai sublimul, curatul

înfrânt de ura-ți lăuntrică

ai luat chipul lui Iuda

și ai redevenit om.

Cenaclu Literar: 

Hasta Siempre, Comandante!

în nopți cu lună plină

când vulpea deșertului pleacă la vânat

în umbra focului, cu calm, dar cu asprime,

El Che  le vorbea camarazilor săi:

"lucrul cel mai greu din lume,

spunea el, e să fii om."

îi plăcea să fie curat, îngrijit,

cu ranița ordonată

și avea mare grijă de cărțile

pe care le purta mereu cu el.

camarazii îl ascultau și învățau 

toate câte îi îndemna:

și matematică, 

și istorie,

și geografie

și, mai cu seamă, limba quecha.

Cenaclu Literar: 

didahie

în vremuri vechi

când fiu se năștea

Domnul îl închina 

Țării și lui Dumnezeu

lăsându-i cu limbă de moarte

sfântă învățătură:

"ai grijă, fiule, cum va să ții în mână spada

ferește-te de lupta stearpă

căci numai la vreme de pace

poți înălța gând curat

nu ca pleava lesne vânturată

ce acoperă lumea în vânzoleala vânturilor

ai grijă, fiule, să fii drept și înțelept 

cu prietenii

dară, mai cu seamă, cu dușmanii să fii

că numa-n ochii lor drept te vei oglindi

Cenaclu Literar: 

Brâncuși

în clipele de răgaz

Brâncuși

netezea cu sufletul 

pietre de râu

apoi le dădea drumul

pe ape repezi de munte

oriunde mergea

lua cu sine tot Infinitul

și pentru că n-a cutezat

să-i închipuie un sfârșit

a înălțat o Coloană

un Omphalos

fără de care Cerul

s-ar fi năruit asupra noastră

și ne-ar fi strivit

Cenaclu Literar: 

în tăcere...

 ...como se pasa la vida

como viene la muerte

tan callando...

Jorge Manrique

 

 

sub palida lumină a lunii

trandafirul deșertului 

s-a preschimbat în nisip

ca un conchistador

toamna

a năvălit peste câmpuri

sevele 

s-au retras înspre soarele fără vlagă

printre pietrele reci

apele s-au prelins

gemând de atâta suferință

din umbră

urma Șarpelui se dilată himeric

printre ierburi uscate

vântul de Răsărit

Cenaclu Literar: 

Pages

Subscribe to RSS - Poezii