Poezii

umbre / Le ombre

 

 această singurătate mai grea decât moartea

îmi macină pleoapa

noapte de noapte

în grădina tăcerii lucrurile şi-au pierdut sensul

cântecul păsării Feng–huang sună fals,

doare pe dinăuntru

valul de sânge negru care-mi inundă privirea

mă orbeşte

 şi mă aruncă peste marginile timpului

foşnetul tăcerii reverberează în jur

lipind de şira spinării o frică nedefinită

încercând o ultimă piruetă

zadarnic îmi spun:

“viaţa e altceva, viaţa e-n altă parte”

 

Cenaclu Literar: 

deşertăciune


 

 

ne-am adaptat lumii deşertului

traversându-l zilnic cu privirile-nceţoşate de praful înecăcios

ridicat în văzduh de copitele bietelor mârţoage

pe care ne-am dezobişnuit să le mai călărim

plesnind de atâta poftă de viaţă.

sperietori sfâşiate de vânturi fluturăm zdrenţele în mijlocul câmpului

arlechini obosiţi cu beţele acelea în loc de mâini

ridicate ameninţător către impasibila viaţă

ce trece pe lângă noi dându-ne cu tifla.

Cenaclu Literar: 

agonia

în seara aceea,
lumina ta, Doamne, ca printr-o sită
trecea dincolo de Mine
şi nu adia nici o pală de vânt
să abată măcar un strop
ca să Mi se aşeze pe suflet
doar tu, înger al Meu,
pavăză vie Mi te ghemuiai
dincolo de stern
dincolo de ultima moarte
pe care o primisem cu seninătate.
în timp ce dimprejurul Meu
lumina se topea către marginea asfinţitului
Eu mă poticneam în credinţă ca acel căprior
lovit drept în inimă
căruia îi crescuseră aripi imense
spre a se înălţa

Cenaclu Literar: 

e primăvară!

  

 

 

e primăvară!

gâlgâie seva-n muguri

precum vinul cel îndărătnic pus la-nvechit

pe străzi

se revarsă soare şi danci

cu iz de pământ reavăn de pădure şi zambile răzvrătite.

de peste câmpuri  

răzbate un chiot de herghelii de cai năzdrăvani

ce-şi bat copita de zăpezile albastre

până sar scântei s-aprindă focul mocnit de peste iarnă

pe dealuri şi prin văgăuni neatinse

frunze păgâne se dau uluite în lături

din faţa invaziei de puritate din adâncuri

Cenaclu Literar: 

la margine de cuvânt

 

 la margine de cuvânt

se-nfruntă lumina şi umbra

precum Iacob cu Îngerul său

 

învăluit în noapte

Profetul dă strigăt luminos:

„pentru ce tu, Înger al meu, numele-mi ceri?”

 

îngerul-umbră îi dă binecuvântarea luminii

din locul său din înalt

lumina coboară-nlăuntru dând umbra-n afară

 

la margine de cuvânt

umbra-i o muzică neagră ce sfâşie somnul

adusă-n lumină, e pace

 

Poetul a fost răstignit

Cenaclu Literar: 

noi, cei fără de umbră...(după un tablou al lui Giorgio de Chirico)


 


 

noi, cei fără de umbră,
umili călători pe drumuri albite...

în amurgul fiinţei ne întoarcem la vatră

fără dragoste
fără ură
călcând apăsat
să ajungem tăcerea ce vine din urmă

cum să mai încapă şi dragostea
în viaţa noastră
atât de măruntă
ale cărei scene le-am regizat
aşa cum ai aranja un salon de primire
cu albe cearşafuri acoperim
zilnic
mobile şi oglinzi
ca după moartea celui iubit

Cenaclu Literar: 

tăcere / silenzio

 

Îmi închipui că în eternitate armonia provine din tăcerea absolută."(Panait Istrati)

dăinui-va clipa
în care
ascultam tăcerea sângelui tău
pulsând
sub clavicula stângă
în suflet
lumina-ţi vibrează ca-n Soare
de multul
frumosul din Lume
şi tu o transformi
în timp
în ploi
în iubire...
dăinui-va clipa
în care
tu pe o stea
eu în abis
ascultam povestea
tânărului cioplitor
Alegenor*

 

Silenzio

Cenaclu Literar: 

Pages

Subscribe to RSS - Poezii