Timpul şi noi cei rămaşi în ochiul furtunii

Nimic nu mai pare ce-a fost,
nimic nu mai e în ordine,
ne întrebăm

unde oare ne-a fost să ajungem
Pierduţi într-un spaţiu fără spaţiu
mai îndurăm un timp.

Evacuaţi în locuri rarefiate
plutim fără ancore,
ne menţinem echilibrul în aşteptarea

unei lumi ce nu se mai potriveşte
cu piesele noului puzzle.

Agăţaţi de fiecare speranţă, rug, rugă,
scenariul nu se mai respectă,
actorii îşi pot continua drumul separării

purtând aceleaşi măşti,
baricadaţi în buncarele fricii
nici ei nu ştiu ce aşteaptă...

Deschizând cufărul cu vise

piesa se rescrie
la dorinţa actorilor din ochiul furtunii.

Conduşi în zone purificate
se reîntorc, firesc, în curentul vieţii,
cu fiecare respiraţie,
cu noi vibraţii, cu roluri simple,
fără efort,
spre autenticul sine,
spre farul luminii interioare,
spre a crea ce au nevoie în viitoare vremuri.

Capitole vechi, un sfârşit al trecutului,
o moarte de final
se încheie fără regrete.

Tineri călători purtaţi în locuri noi,
pe unda inimii,
- liantul şi puntea de legătură
între propriul spaţiu şi ceilalţi -
centraţi şi în ochiul furtunii.

Întoarce-ţi privirea spre tine!