SONETE - Alfred de MUSSET

SONETE - Alfred de MUSSET

SONETE

Traducere din Alfred de MUSSET

1
TRISTEŢE

Pierdut-am putere şi viaţă,
Mulţi prieteni, averi, voioşia,
Pierdui - şi mai şi - chiar mîndria
De-a crede că-s geniu... în ceaţă.

Crezui că mi-e-amic cu vecia,
Văzînd Adevărul în faţă -
Simţindu-l, am păr alb, mi-e greaţă,
Dezgustul mă ia, nebunia.

Şi totuşi e veşnic, tot creşte! -
Iar cel ce nu-l ştie, trăieşte
O viaţă-n zadar fără dînsul.

Cînd Domnul mă-ntreabă - în fine -
Răspund fără preget: - Un bine
În viaţă mi-a fost numai plînsul.
1840

2
SONET

Ce mult îmi place-al iernii fior! Miriştea plată,
Cînd vînătoru-o calcă, se-nfoaie! Şi-n cîmpie,
Cînd coţofana vine-n fîneaţa-nmiresmată
Şi flacăra-n căminul castelului re-nvie;

Ne cheamă-acum oraşul!- Ca-n vremea de-altădată,
Cînd revăzui bun-Luvrul şi bolta-i de vecie,
Parisu-n fum şi ceaţă, frumos ca-mpărăţie
(Ascult iar surugiii cu vocea-n vînt purtată).

Ce mult îmi place griul, toţi trecătorii, Sena,
Sub mii de felinare ce ard - superbă-i scena! -
Am să revăd iar iarna! - Şi, viaţa mea, pe tine!

Dar tu... ocheada-ţi lungă - Oh! - inima-mi supune;
Salut pereţii casei! - Căci cine-mi poate spune:
De ce inima voastră s-a-ndepărtat de mine?
1829

Cenaclu Literar: