Striveşte-mi tâmpla cu ultima

„mână de întuneric” când zorii mijesc

doar aşa voi purta în suflet

semnul zilei

aducătoare de noroc...

 

                 Striveşte-mi tâmpla

cu dumnezeiasca frumuseţe a florilor

ce-şi dăruiesc parfumul

drumeţilor îngenuncheaţi la răscruce...

 

... n-o să mă doară nici oglinzile sfărâmate

ale cerului

căzute peste braţele-mi

ce şi-au dorit un legământ cu  absolutul

şi-o singură îmbrăţişare cu Zeii...

 

               Striveşte-mi trupul cu munţii

falnici  şi izvoarele repezi

şi n-o să-ţi reproşez

 graba în care

vrei să-mi spulberi nevoia de statornicie

în curgerea nefirească a timpului...

 

                Vorbeşte cu păsările

să mă rănească cu aripile lor

însetate de zbor

şi n-o să mă vezi plângând

când ştiu prea bine

că libertatea mi-a fost închisă

în miezul unui fruct...

 

                  O! Frumoasă şi senină fată

cu lumini tăinuite sub pleoape

sărută-mi fruntea

cu buzele tale adultere...

şi-am să te strâng la piept – ca pe singura mea

bucurie:”copilăria!”

(cum o simt risipindu-se...  în fiecare ticăit!...)

 

               Striveşte-mi tâmpla cu toate promisiunile

celor 50 de primăveri

ce mi-au fost adăpost  împotriva frigului

metafizic...

împotriva deşertului strecurat în sânge

              ... şi-am să cânt de bucurie

când – în fiecare rană -  va înflori o nouă speranţă

şi noi dimineţi cu trăiri interzise...

 

                Striveşte-mi sufletul

cu tot ce are viaţa mai sublim... şi cu fiecare strigăt

de durere... voi fi mai tânără cu un vis

....

                     50 de primăveri...

un buchet de gânduri ... smuls din somnul adâncului

şi aruncat în braţele prezentului

extaziat,

extaziat....

 

                                 4 aprilie 2011