Mulţi îşi dau seama, că sunt ciudați, atunci când

sunt fericiți sau când îi încearcă acea “naturală

moarte esențială”. Ciudații au inimile zvârlite

în trecut, mereu nomade şi adiacente melancoliilor

caligrafiate de-a-ndoaselea pe retina Rh-ului grupei

sangvine, speranţele lor fiind previzibile, nerostite

şi condiţionate de claritatea inspiraţiei de moment

în care umilințele mor nedureros, cu originile uitate

în renunțări, subtil lăcrimate către iertare.

…Şi, cu toate că trezesc sentimente nedesfăcute,

brusc, toţi ceilalţi din jurul lor devin indiferenţi

ştiind că doar ciudații pot rămâne întreaga noapte

pe arcă, ei sunt nemuritori în dezastre

servind impudica eternitate plini de eresuri

iar singura legătură pe care o au cu realitatea

este aceea că nu se află niciodată în apele lor.

 

Pe puntea epicei galere, ciudat este numai poetul

care dacă nu s-ar face dimineață s-ar îndoi

de imunitatea verbelor sale prevăzute cu vele,

spontaneitatea şi greaţa ar deveni laitmotive

pentru anticiparea dorinţelor cu caracter afectiv,

sărate, necontenit, de valurile unei mări contestate

în poeticul univers pentru imperfecţiunea oglinzii

menite să-i reamintească uscatul.

 

Mulţi îşi dau seama, că au de-a face cu un poet,

când îl văd umblând peste bord, însă,

nici măcar atunci, nimeni nu-i ascunde jurnalul, –

într-o totală lipsă de condescendenţă, –

de vreme ce aceasta este starea de fapt

prin care toţi ar trebui să treacă.

 

Tristeţea lui i-ar putea intimida pe ceilalţi

pentru că, în timp ce predică fericiri invariabile,

criptează în subiect tehnicile de diluare,

deprinse în nesomn, menite să slăbească presiunea

închipuirilor banale aflate la orizontul

singurului pastel în totalitate albastru.

De aceea, poetul ar trebui să fie reținut la țărm,

stigmatizat precum un sclav și pedepsit cu laude

conforme cu predispoziția imperfecţiunii sale.

 

El şi-a depăşit atribuţiunile, în mod repetat,

fiind copleşit de sublimul trăitului relativ,

de spuma metaforelor sinucigaşe,

de sensibilitatea expresiei,

el este consumat, permanent, de frumuseţea

şi iubirea ce-l înconjoară şi, dintre toți,

numai el poate sfârşi diferit dintr-un motiv

ce se poate lămuri prin uitare.