IUBEA RECHINUL
Submitted by Vasile Durloi on 12/20/2011 - 11:46.
Zăcea rănit rechinul singuratic
nădit cu-o ştimă-ntr-un carmac,
pe fundul ghiolului, fără speranţă
şi sângerând inconştient cristalizat.
Scăzuse apa de zbătut de stele
vărsată peste noaptea de zaval,
sus pescăruşii se roteau alene,
pe întinsură frunzăreau guvizi
şi-n ochiul lumii înotau himere, –
imersa faţă-a genelor de corb, –
ce-n aşteptare mută evocau eterna
vină, neştiută, către cel uitat
care-şi bătea chemarea de aramă
spre un pescar demult crucificat.
Comentarii