PERCEPŢIE SIMULTANĂ
Visam. Uneori... ţi se mişcau neputinţele
şi, obosită, îmi purtai sufletul pe umeri ...
Alteori, când treceam peste viitor,
rătăceai între hohote cele patruzeci şi trei de vise
şi frunzele imaginilor deveneau impersonale.
Alergam. Pe sub determinări, fâlfâiau
umbrele berzelor de carton, –
ultim cititor în stele –
şi te credeam, inventând trecutul
imediat următor. Mă trezeam.
Rămăseseră neinventaţi paşii pâinilor
şi dintre frunze nu mai puteai răsări,
pe umeri, fumegau meteoriţii.
Se sfârşise demult privirea
anotimpurilor şi totuşi, te credeam,
îmbrăţisând ceea ce eu însumi inventam.
Printre două spaime, fantomele
călătoreau curenţi de mare,
tâmplele îmi ardeau ...
Doamne, ce primă zi!
Toate cuvintele se grăbeau
arzând galben şi eliberând imaginile
lucrurilor isprăvite, alergam...
Alergam peste secunde de semne
culegând fructul experienţelor
dintr-un complex înnăscut
punct al cercului încărcat
cu energia inconştientului colectiv
şi încercam să descresc singurătăţile,
amintirile neîmplinite.
Sus, voci din toate părţile şopteau.
Nu te-am recunoscut.
Îmi citeai aceleaşi planete
şi nu te credeam, – te rugam, –
îmi citeai aparenţele, divergenţele,
înstrăinându-mi insistenţa
cu apăsarea potcoavelor unei herghelii
peste timpan, dar nu te credeam.
Totul era lipsit de comete,
Totul era organizat calitativ şi aprioric :
relaţie, limitare, negaţie.
Visam.
Tu îmi purtai sufletul pe umeri.
Comentarii