UMBRA–DRACON
Căutăm raţiunea motivului geometric,
care trasează drum adevărat
propriilor noastre fantezii,
sub strălucirea amintirii tocmite în palmă, –
chiar dacă uneori dezamăgirile sunt false
şi hotărâte de oboseala clipei
în care răspunsul apare deodată,
atunci când nimeni nu mai are nevoie de el.
În orice moment, utopiile pot hotărî
schelete viselor confuze,
departe de somnul lichefiat în căldura
hamacului străin, – închipuit preludiu
pentru tăcerea până la ultimul ţărm.
Ne ambarcăm pe corăbii nemaipomenite
ca să vedem ce alţii au văzut demult
iar pentru întreaga spaimă,
am scos din amfore, din cală,
umbrele fragilelor noastre oase
înfăşurate în linţolii destrămate
şi-n locul lor, drept lest,
am arimat fantomele răscumpărate
cu numele grele dintr-un străvechi adânc.
Voi nici măcar nu aveţi idee câte pricini,
ce sentimente şi ce himere, ne vând.
Habar n-aveţi de marinărie!
Nu ştiţi cum pun la cale grozăvii;
cum vine unul în cartul dimineţii
şi se aşază culcat, imatur şi nostalgic
peste sextant şi hărţi.
Ne obligă să-i privim faţa ovală
cu reflexe de caolin, surâsul vag,
pieptul care se deschide brusc,
precum o cutie de cafea vidată,
dezgolind o inimă
cu un caroiaj tatuat original,
ca o picătură spiralată,
ca un suvenir
dintr-o ultimă mare a sudului…
Cum să-l dai afară, când afară
umblă normalul?!
„Luaţi-l! – am vrut să-l arestez, –
cine se crede? Noe? Columb? Magelan?”
„Taci, căpitane, că te aude!
Unde ar putea să închidă o pleoapă?
Îşi caută răul de mare ca pe un drog
şi apoi, plutim pe un tezaur lichid,
avem drum lung de parcurs,
spre Salamina, Lepanto,
Trafalgar şi înapoi”.
Lestul zâmbeşte vânăt şi desigilat,
ne trebuie perle pentru a-l scoate
de pe comandă iar de pe buzele lui, –
închise de verbele: plutesc şi exist, –
se scurge prozaica sare amară,
şoapta că într-o neţărmurită întunecare
se află ceva ce n-am apucat să iubesc
şi că o mare nenorocire poate provoca
picătura căzută dintr-o adâncă vedere
pe puntea încinsă de mersul umbrelor
crescute, nostalgic, în haine de paradă.
Îi dăm, în consemn, ultimul cart
numindu-l: „Corsar-împărat,
corăbier fără textură”…
Acum nu mai surâde.
Şi, deodată, ne dăm seama
că el nu ştie să înoate!!!
„Habar n-aveţi de… marinărie!”
Comentarii