Poezie

Poezie

Clipire

Lumini sălbatice coboară din ceruri,
tropote se-aud pe pământ,
sunt cântec de soapte prin lumea de vânt
a inimii mele.

Semn

Coboară din nou toamna peste suflet
Şi tot mai dese frunze se aştern,
Un vânt de pustiire, rece plânset
Se-aude printre crengi, ca un blestem.

În aşteptarea moartă a clipei ce nu vine,
De galben-ruginie tristeţe mă afund.
Chem ploaia să-mi vorbească despre tine
Să-mi spună unde te-a-ntâlnit şi când.

Culoare

Albastre păsări îmi inundă visul
Aşezându-mi în orbită irişi de fulg.
Privirea începe să-mi zboare, pierdută,
Spre cerul dintâi,de dor, albăstrit.
Marea în valuri îmi leagănă somnul
Cântându-mi poveşti ancorate în timp
Iar gândul, nebuneşte începe să-mi fugă
Spre albastrele tâmple-ale mamei, plângând.
Şi lumi tot mai albastre mă cheamă,
Şoptindu-mi că e timpul!... să plec!
Cu-albastrele stoluri de păsări
Să zbor peste tainice valuri de timp

Cenaclu Literar: