Ce aproape eşti în asta seara, fecioară,

că  suflarea muşcă din gânduri nerostite –

fântâna umedă în rodnic pas de vară

aşteaptă  dansul  buzelor mele   livide.

Să dezbraci  iubirea de cuvânt,  

s-o primeşti  ca pe o ploaie fecundă,

ca pe un fior  sau un interzis gând,

ca pe o frunză ce se zbate pe undă.

Să mă laşi liber să cad în abis,

să mă strecor în  tine flămând,   

în vis  de fecioară  şi-n ce-i  nepermis  –

să urle în suflet instinctul  dansând.

Mă vei striga din fiecare disperare,

atât de şoptit încât   eu  voi  tresări,

voi chema  pe  îngeri   spre binecuvântare,

căci, asemenea nouă, şi ei  vor fi.