Interviu cu prof. Vladimir Tismăneanu

Interviu cu prof. Vladimir Tismăneanu

Interviu cu prof. Vladimir Tismăneanu,
preşedintele Comisiei Prezidenţiale
pentru analiza dictaturii comuniste din România


Prezentarea Raportului şi Discursul Preşedintelui au dat naştere la multe reacţii pătimaşe. Dacă de unele nu ne putem mira, altele, venind chiar din tabăra “anti-comunistă”, sunt mai dificil de înţeles...

—     Raportul a fost conceput în spiritul mandatului primit de comisie. Ni s-a cerut un document ştiinţific, riguros, sintetic şi coerent, care să examineze principalele instituţii, metode şi personalităţi care au facut posibile crimele şi abuzurile dictaturii comuniste din România. La început am crezut că vom putea să ne limităm la circa o sută, maximum două sute de pagini. Pe măsură ce am înaintat cu lucrul în arhive, a devenit limpede că nu aveam cum să producem un text cuprinzător şi convingător dacă ne vom menţine la acest nivel de generalitate. Reacţiile împotriva Raportului au crescut exponenţial, pe măsură ce am progresat în activitatea noastră. Ni s-au reproşat cîte-n lună şi în stele: că vrem să scuzăm perioada Dej, că accentuăm prea mult crimele acelei periode, că încercăm culpabilizări colective, că avem interese ascunse, că urmărim să ne îmbogăţim (aberaţie totală, ţinînd cont că membrii Comisiei au lucrat pro bono). Raportul a fost şi rămâne un revelator al stării morale şi politice a societăţii româneşti. Mulţi foşti disidenţi, multe figuri de seamă ale partidelor şi organizaţiilor democratice ne-au sprijinit consecvent. Cele mai multe reviste şi ziare influente au susţinut consecvent demersul nostru: Evenimentul Zilei, Cotidianul, România Liberă, Adevărul, „22”, Observator Cultural, etc. Ţineţi cont că între membrii Comisiei se numără trei foşti deţinuţi politici: academicianul Alexandru Zub (preşedintele Secţiei de Istorie a Academiei Române), Constantin Ticu Dumitrescu (preşedintele AFDPR, membru al Colegiului CNSAS) şi Radu Filipescu, preşedintele consiliului de administraţie al GDS.

Atacurile au pornit imediat după declaraţia mea, în aprilie 2006, la o conferinţă organizată de Fundaţia „Horia Rusu”, că din punctul meu de vedere Securitatea a fost o organizaţie criminală de la început şi pîna la sfîrşit (cît va fi fost acela chiar un sfîrşit...) Multe atacuri au fost şi sînt motivate ideologic (PRM, Ion Cristoiu, Antenele, Cronica română cu ai săi Iosif Boda, Mihai Pelin şi George Cuşnarencu, gruparea Roncea de la ziarul Ziua), altele sînt legate de elemente personale. Poziţia mea a fost şi rămîne de a nu mă angaja în sterile polemici care nu pot decît să-mi răpească din timp şi energie. Va veni clipa cînd se va putea face o clasificare a acestor atacuri şi vom vedea atunci mai limpede ce motivaţii au intrat în joc. Mă grăbesc să adaug că presa democratică a fost şi este solidară cu spiritul şi semnificaţia Raportului. Este limpede că discursul preşedintelui Traian Băsescu, bazat pe concluziile Raportului, introduce o linie de demarcaţie în cultura politică a României post-comuniste. Raportul a fost scris de pe poziţiile liberalismului civic, cu spirit analitic, compasiune pentru victime şi cu durere. Cei care ne ridiculizeaza şi ne ponegresc nu sînt prietenii societăţii deschise.

În ultimii 16 ani au apărut tot felul de cărţi, memoriale, studii... Autorii lor s-au aşezat, în general, într-o poziţie critică la adresa Comisiei. Poate pentru că nu au fost cooptaţi? Poate pentru că “opera” lor nu a devenit “material de studiu”? Bănuiesc că ce se întîmplă azi cu Costică Dobre şi “Varvara...” este doar un caz...

—    Raportul utilizează literatură publicată în ţară şi în exil. Am făcut-o eu însumi în cărţile mele. Membrii şi experţii Comisiei nu au avut nici un fel de prejudecăţi în această privinţă. Între membrii Comisei îl amintesc pe Romulus Rusan, editor al atîtor volume publicate sub egida Academiei Civice, cel care, împreună cu Ana Blandiana a contribuit decisiv la înfiinţarea şi dezvoltarea Memorialului de la Sighet. Am inclus în Raportul Final un subcapitol despre genocidul comunist din România, elaborat de experţii AFDPR. Poziţia mea a fost să recunoaştem toate contribuţiile şi să încercăm să le menţionăm acolo unde este cazul. Nu puteam include pe toată lumea în Comisie ori în grupul de experţi. Cum bine se ştie, orice incluziune este şi o excluziune. De aici, şi multe reacţii ulcerate.

Credeţi că cercetatorul şi jurnalistul român, cu puţine excepţii, mai au de învăţat cum să scrie un articol, studiu, raport? Că scrierile lor sunt prea pătimaşe, se lasă dominate de sentimente, că, involuntar, împart totul în alb şi negru? Transformă totul în “luptă de clasă”?

—    Nu vreau sa judec pe nimeni (las altora plăcerea de a ne judeca pe mine şi pe colegii mei). Ceea ce ştiu este că ni s-a cerut un studiu ştiinţific pe baza căruia şeful statului să poată rosti o condamnare categorică a regimului comunist din România. Din punctul meu de vedere, odată asumat de către toţi membrii Comisiei, Raportul este exact acest studiu (validat aşadar de o comunitate epistemică). În 17 ani de la prăbuşirea comunismului, nu s-a născut un asemenea document. Iată că acum îl avem.

Aflând că aţi fost numit preşedintele comisiei, mi-am zis: “uite că ceva va ieşi din asta!” Asta mai ales gândindu-mă că în Comisie era nevoie de un preşedinte care să poată face lucrurile să iasă: să fie un punct de echilibru, să poată ţine 30 de personalităţi la aceeaşi masă - personalităţi cu opiniile lor, orgoliile lor... Cum a fost munca în comisie - în acest sens?

—    Rolul meu a fost să susţin şi să încurajez consensul şi dialogul în Comisie. S-a lucrat calm şi colegial. Cînd au apărut unele mici divergenţe (perfect normale, de altminteri), am făcut tot posibilul să găsim o cale de înţelegere şi de depăşire a lor. Mi-am exersat un nebănuit pînă acum talent diplomatic. Am bătut la multe uşi pentru a permite colegilor mei accesul la arhive. Mi-am ţinut în frîu orgoliul, am suportat insulte cu carul şi am fost fericit să constat că fiecare dintre noi a încercat să vadă întotdeauna interesul comun, mai bine zis obiectivul comun. Este Raportul unei comisii, nu doar al meu. Ni l-am asumat cu toţii.

Spuneţi că, dacă reacţia lui CV Tudor nu v-a mirat, v-a mirat în schimb reacţia PSD-ului, a lui Iliescu şi mai ales a lui Geoană. Cred că pe mine m-a uimit rezultatul sondajului care arată că 52% din români consideră că nu era necesară condamnarea comunismului. Deci, Vadim şi Geoană nu fac decît să exprime poziţia acestei părţi însemnate a populaţiei. Ce părere aveţi dvoastră?

—    Vadim Tudor reprezintă politica resentimentului fals patriotic şi manipulativ. Este preacticantul unui populism grosier, bădărănesc şi mahalagesc. Ceea ce a făcut în Parlament va rămîne pe veci ca o expresie a lipsei de pudoare (mă exprim blînd). S-a panicat că este numit în Raport, a suprareacţionat şi s-a compromis lamentabil. Iliescu, la rîndul său, a explodat împotriva Raportului înainte de a-l fi citit. A folosit jocurile de culise şi oportunismul vîrfurilor pesediste pentru a ataca însăşi ideea condamnării regimului comunist. A dovedit că nu a învăţat mare lucru în toţi aceşti ani, că nu regretă nimic din trecutul său bolşevic şi că rămîne un politruc ca gîndire şi comportament. Am scris în „22” şi o spun din nou aici: cînd am făcut cartea de dialoguri cu Iliescu („Marele şoc”), în 2003, eu credeam că învăţase ceva din spiritul democraţiei pluraliste. S-a dovedit că m-am înşelat. Mircea Geoană este un caz diferit: el nu crede în ideologie (de stînga ori de dreapta). L-a servit pe Iliescu în această chestiune, deşi în februarie 2006, într-un interviu în „22”, susţinea înfiinţarea unei comisii de condamnare a dictaturii comuniste din România, coordonată de subsemnatul. Pentru mine, cel mai grav lucru este că PSD a decis să boicoteze şi să saboteze un demers menit să elogieze memoria social- democraţilor martirizaţi de comunişti. Eu unul nu cred că majoritatea românilor sînt sceptici în legătură cu condamnarea regimului comunist. Alte sondaje (de pildă cel făcut de „România Liberă” între cititorii săi pe web) spun altceva.

Ce ziceţi despre afirmaţia lor (PRM şi PSD) că Raportul şi Discursul nu sunt decât un atac împotriva “stângii” româneşti, pe care vor să o distrugă. Ce credeţi, până unde spre “stânga” merge această stângă românească? Îşi are ea aliaţi şi echivalent în “lumea liberă”?

—    PRM este un partid fără vreo legătură cu stânga democratică (vezi fraternizarea cu LePen). La rândul său, PSD a capotat public la acest capitol pe data de 18 decembrie, refuzând să susţină demersul Preşedintelui Băsescu. România are nevoie de o stângă deschisă, pluralistă, însă eu nu o văd în actualul PSD, partid cu nostalgii şi rădăcini nomenklaturiste.

OK, s-a rostit Discursul. Întreb şi eu ca nord-americanul: “What now?” Va schimba el viaţa politică şi socială a românilor? Şi dacă da, cât de curând? Cât de profund?

—    Însuşi faptul că prin vocea şefului statului, regimul comunist a fost declarat criminal şi ilegitim deschide posibilităţi de acţiune juridică greu imaginabile pînă acum. Urmează probabil acţiuni pe linia arhivelor, a legii lustraţiei etc. Odată interiorizate de cît mai mulţi oameni, concluziile Raportului şi ideile centrale din discursul preşedintelui Băsescu vor deveni fapt mental colectiv. Ceea ce înseamnă foarte mult, mai cu seamă din perspectiva necesităţii de a ţine piept tendinţelor revizioniste şi negaţioniste. L-am auzit cu urechile mele pe fostul ministru de externe ceauşist Ştefan Andrei propovăduind teza clivajului dintre „dictatura represivă” a epocii Dej şi cea „de dezvoltare” legată de perioada Ceauşescu. Raportul documentează irefutabil falsitatea acestei teze.

Sunt afirmaţii cum că doriţi să transformaţi Raportul în “Raport final”. Să-l publicaţi, să-l transformaţi în “manual şcolar”, dacă nu chiar în “biblie” de care să nu se mai poate atinge nimeni. Cât adevăr este în aceste afirmaţii?

—    Discursul preşedintelui Băsescu menţionează limpede în ce direcţii se va merge în continuare. Raportul va fi redactat şi va apare la o editură prestigioasă (tot aşa cum Raportul Comisiei Wiesel a fost redactat după publicarea iniţială pe website-ul Preşedinţiei). Se vor opera adăugirile şi corecturile necesare. Orice modificări ce ar putea surveni vor fi legate strict de dorinţa noastră (a membrilor şi experţilor Comisiei) de a menţine o impecabilă acurateţe a informaţiei şi de a recunoaşte toate contribuţiile bibliografice de valoare. Se va publica şi un volum de documente, anexe al Raportului Final. Urmăm în acest sens precedentul Comisiei Wiesel. Se vor putea valorifica astfel, prin intrare în registrul dezbaterii publice, multe din documentele fotocopiate în perioada pregătirii Raportului. „Manualizarea” va avea loc prin munca unui grup de istorici cu experienţă în acest domeniu. Domnul Băsescu a afirmat clar că doreşte să propună studierea acestui subiect (istoria dictaturii comuniste din România) în licee.

Să înţeleg că misiunea Comisiei nu s-a încheiat? Că i se va da un nou mandat - puţin schimbat de data aceasta -, să completeze Raportul, să scrie ceea ce numiţi o “enciclopedie a crimelor comuniste”?

—    „Enciclopedia” este un proiect în curs de constituire. Împreună cu colegii mei din mai tînăra generaţie de istorici, politologi, sociologi, vom porni lucrul în această direcţie. Vom colabora cu cît mai mulţi specialişti în speranţa că vom izbuti să producem un instrument intelectual cît mai complet şi valoros din perspectivă ştiinţifică. „Enciclopedia” va putea discuta subiecte explorate doar tangenţial în Raportul Final: destinul cinematografiei şi al teatrului în comunism, sistemul sanitar, arhitectura şi politica urbanizării, sportul, elemente din viaţa cotidiană. Vom analiza, desigur, principalele instituţii, cît şi chestiunile ce ţin de propagandă şi ideologie. „Enciclopedia” va lărgi şi detalia chestiunile legate de rolul Securităţii şi dimensiunile represive ale statului poliţienesc-totalitar comunist.

Raportul este acuzat că îşi începe “condamnarea” din 47, şi nu din 40-41, odată cu abuzurile comuniştilor ruşi în teritoriile românesti ocupate de URSS împotriva cetăţenilor români. Va fi acest capitol rescris, completat? Îşi vor găsi locul scrierile lui Goma, alţi analişti din Basarabia - poate nu acceptate de toata lumea, dar extrem de bine documentate?

—    Raportul conţine o analiză a instaurării sistemului comunist după 1945, inclusiv a distrugerii sistemului pluralist şi a societăţii civile. Represiunile din Basarabia sînt examinate într-un excelent subcapitol din capitolul al treilea al Raportului (structura actuală este construită pe trei capitole masive, în fapt părţi ale Raportului).

Se va face referire, poate, şi la crimele comuniştilor din alte zone ocupate - de exemplu, din Cadrilater? Şi, întreb eu, care nu prea ştiu, poate cam retoric: dar oare comuniştii români nu au făcut nici o crimă împotriva României şi poporului român între 1921, anul apariţiei partidului lor, şi 1947?

—    Evident că au fost comise crime de către comunişti în perioada de care vorbiţi, dar scopul nostru a fost să oferim baza ştiinţifică pentru condamnarea regimului totalitar comunist instaurat în România, prin dictat străin, în 1945. Ce va apare în „Enciclopedie” va fi mult mai detaliat decît în Raportul Final. Vă amintesc totodată că există un Institut pentru Investigarea Crimelor Comunismului, subordonat Guvernului, condus de istoricii Marius Oprea (membru al Comisiei Prezidenţiale) şi Stejărel Olaru. Cred că multe din aşteptările formulate de Dvs vor fi îndeplinite nu doar de Comisie, ci şi de către acest Institut.

Există propuneri concrete privind un muzeu al crimelor comunismului? Va exista un Memorial, scris în piatră, al tuturor victimelor regimului comunist - aşa cum în Praga, la Sinagoga Pinkas, există cel al evreilor deportaţi şi ucişi din Boemia? Dar unul al călăilor, torţionarilor, informatorilor - să îi ştie lumea?

—    Preşedintele Băsescu susţine ideea înfiinţării unui Muzeu în centrul Capitalei. Mai mult este greu să vă spun în acest moment. Reţin ideea Dvs şi o voi aduce la cunostinţă colegilor care vor fi implicaţi într-un asemenea proiect.

O ultimă întrebare, personală: ce va face în viitorul apropiat profesorul Tismăneanu?

—    Îmi voi vedea de proiectele începute şi neterminate, inclusiv scrierea a două cărţi despre comunism, fascism şi lecţiile secolului douăzeci. Voi continua, de asemenea, să lucrez cu colegii mei din ţară pentru definitivarea proiectelor sus-amintite legate de obiectivele propuse de preşedintele Traian Băsescu în discursul de condamnare a regimului comunist. Voi sta mai mult acasă, adică la Washington, ocupîndu-mă de familia mea, prea mult neglijată în anul care s-a încheiat. Voi relua predarea la University of Maryland, unde sînt aşteptat de numeroşi studenţi de colegiu şi doctoranzi.  

a consemnat Nick Sava