a-13-a zi: - FRUNZA

a-13-a zi: - FRUNZA

Toamna târzie încă aducea
Câte o geană palidă de soare.
Un copilaş spre munte lung privea
Miracolul din frunza care moare.

Îi par cu toate păsări care dau
Din aripi, într-un zbor fără sfârşit.
Copilul prinde-o frunză. Clipe stau
Cât puştiul o-ntrebare a rostit :

- Spune-mi tu, frunză ce te văd pe lume,
Cu chip îngălbenit de ploi şi dor,
Bătută de-anotimpuri şi de brume,
Unde te duci, cu trupul tău în zbor?

- Nu ştii, copile, că tot ce sporeşte
Sub aripa de cer, la urmă moare?
Am apucat să chem norul ce creşte
Şi să opresc doar vântul care doare.

Fără de frunze pomii ar muri.
Toamna plecăm şi-o lacrimă rămâne.
E plânsul despărţirii ce-o veni
Şi care pomi şi frunze va supune.

- Dar încotro pleci, frunză-ngălbenită?
- Oho, departe plec, să pregătim
Drumul pe care va veni, grăbită,
O nouă frunză. Veşnic ne-o dorim.

- Deci s-ar putea să nu ne mai vedem?
- Cu siguranţă că va fi aşa.
Îţi voi trimite-o veste doar, un semn,
Când primăvara te va-nveştmânta.

Copilul pumnul l-a deschis, în care
El ocrotise frunza ce porneşte
Departe, ca o luntre călătoare,
Dar trupul ei firav nu-l mai zăreşte.

La câte gânduri toamna nu te duce,
Când vezi copacii fără frunze, goi
Şi-acolo-n orizont, un nor ce-aduce
Doamna în alb, străină, printre noi.

Frunza pierdută, copilaşul ştie
Că-i pasărea ce zboară spre lumină.
E bine-aşa, căci s-a pornit solie
De nori şi ploaie care vor să vină.


Desen realizat de LAVINIA BACIU, elevă în clasa a III-a, la Şcoala Generală nr.9, Braşov