România, la pragul NATO....

România, la pragul NATO....

Întrebat despre aderarea la NATO, aproape orice român, luat direct de pe stradă, sau din vârtejul treburilor sale zilnice, îţi va răspunde direct - "da, România va intra în NATO, în această toamnă".

Răspunsul nu ar mai fi la fel de sigur, dacă l-ai intreba mai departe, de unde îi porneşte această convingere.

Atitudinea entuziastă în privinţa acestui subiect, nu este un lucru nou pentru România. Populaţia se pronunţă în procente covârşitoare în privinţa aderării ţării la Alianţa Nord-Atlantică (în mod constant în jur de 70%) încă de la începutul anilor "90, chiar dacă în timpul crizei iugoslave din 1999 au condamnat în mare măsură intervenţia NATO împotriva regimului lui Slobodan Milosevici, precum şi susţinerea Guvernului din acea perioadă pentru respectiva operaţiune.

De câteva luni încoace, speranţa apărută după atentatele din 11 septembrie 2001, că România va fi acceptată în NATO, în ciuda problemelor sale economice şi birocratice, a devenit o certitudine. Certitudine alimentată în primul rând de discursurile optimiste ţinute de liderii guvernării PSD, sau de responsabilii occidentali aflaţi în vizită la Bucureşti, dar şi unele decizii luate în vest şi mediatizate pe larg, cum ar fi aprobarea Congresului american pentru o extindere a Alianţei cu 7 state, la Praga.

De asemenea, aserţiunea din primăvară a preşedintelui american George Bush, că NATO trebuie să se extindă de la Marea Baltică la Marea Neagră este una larg cunoscută.

Daca încerci să pui în balanţă argumentele pro şi contra României, situaţia nu mai pare însă la fel de clară.

Guvernul de la Bucureşti a invocat în repetate rânduri poziţia geostrategică a României, la confluenţa Estului şi Vestului, precum şi influenţa sa stabilizatoare în zonă, admiţând totuşi, uneori, că acest lucru nu este suficient pentru a deveni membru al NATO.

Atentatele de la New York şi Washington, şi campania din Afganistan au redeschis de asemenea discuţiile în privinţa întăririi flancului sudic al Alianţei. NATO are nevoie de baze în zonă pentru eventuale intervenţii în regiunea Balcanilor, atât de frământată în ultimul deceniu, şi care nu s-a stabilizat pe deplin, dar şi pentru Orientul Mijlociu, unde situaţia este tot mai încordată.

Chiar dacă nu li s-a cerut până acum nici un sprijin specific, Guvernele Bulgariei, dar mai ales României au dat de înţeles în repetate rânduri că nu ar da înapoi în privinţa unei colaborări cu SUA - într-o eventuală campanie în Irak, în ciuda criticilor internaţionale pe această temă.

Trupele româneşti sânt deja de aproape o jumătate de an în Afganistan, unde lucrează cot la cot cu forţele americane în operaţiuni de contracarare a talibanilor care mai rezistă în unele regiuni.

Armata României este formată însă din extreme. Pe de o parte - elitele, capabile să coopereze la standarde NATO, şi de cealaltă - trupele regulate, formate din angajaţi prost plătiţi şi din recruţi, de multe ori inadaptaţi unei vieţi cazone, ceea ce se traduce prin numeroase sinucideri (în post, cu arma din dotare) sau dezertări - uneori cu consecinţe tragice.

La începutul acestui an, 2 soldaţi înrolaţi în judeţul Vâlcea au fugit înarmaţi din post, iar în cele 22 de ore cât a durat "aventura" lor, au ucis 2 oameni şi au rănit grav un al treilea.

Aceeaşi poveste, cu alţi actori s-a repetat de zeci de ori după 1990, punând în discuţie corectitudinea recrutărilor.

Procesul de restructurare a Armatei este în plină desfăşurare, şi nu este prevăzut să se încheie decât peste câţiva ani.

Atunci, Armata ar urma să fie formată în principal din angajaţi pe bază de contract. Guvernul român intenţionează de asemenea să renunţe la recutarea obligatorie. Aceasta este prevazută însă în Constituţie, şi ar fi nevoie de o amendare a legii fundamentale, care nu se va petrece mai devreme de anul viitor.

În plus, României îi lipsesc fondurile necesare pentru a cumpăra echipament militar de calitate, şi în primul rând avioane de luptă performante.

Flota actuală este formată din avioane ruseşti MIG 21, modernizate în colaborare cu o firmă din Israel.

Potrivit unei statistici a Statului Major al Forţelor Aeriene, prezentată în primăvara acestui an, în ultimii opt ani s-au prăbuşit 12 avioane din flota armatei române, dintre care 3 - MIG 21 Lancer (modernizate). Majoritatea accidentelor au fost cauzate de erori umane (opt cazuri), câteva de defecţiuni tehnice (trei) şi unul de impactul cu o pasăre.

Numai în ultima lună, avioanele MIG 21 au fost implicate în 2 incidente. Un aparat s-a prăbuşit din cauza impactului cu o pasăre, altul a pierdut o bombă lângă Bacau, din cauza unei defecţiuni la mecanismul de prindere. Din fericire, nici unul din aceste accidente nu s-a soldat cu victime.

"România nu-şi poate permite să renunţe la avioanele MIG 21 Lancer", susţin totuşi oficialii militari, cum ar fi şeful Statului Major General, generalul Mihail Popescu. El precizeaza că statul român a cheltuit deja 350 de milioane de dolari pentru modernizarea a aproximativ 100 de aparate.

Aceeaşi este povestea şi cu alte echipamente. Un exemplu ar fi că mai multe dintre vehiculele blindate din dotarea militarilor români aflaţi în Afganistan au nevut noie de reparaţii la numai câteva saptămâni dupa ce şi-au început misiunea, iar unul a fost distrus într-un incendiu provocat de o defecţiune la instalaţia de climatizare.

În plan politic, toate formaţiunile din Parlamentul de la Bucureşti susţin că aderarea României la NATO este o prioritate de prim rang. În acelaşi timp, responsabilii acestor formaţiuni privesc cu reticenţă unele din condiţiile pe care ţările NATO cer să le îndeplinească. Aşa se întâmplă că procesul de deconspirare a ofiţerilor Securităţii care au făcut poliţie politică în timpul comunismului întâmpină greutăţi tocmai din partea unora dintre membrii Consiliului Naţional de Studiere a Arhivelor Securităţii - desemnaţi de aceste partide. Pe aceeaşi linie se înscrie retrocedarea proprietăţilor confiscate de comunişti.

În fine, corupţia funcţionarilor români este menţionată în rapoartele de ţară întocmite în ultimii ani de Comisia Europeană, dar şi de Amnesty Internaţional sau USAID, şi rămâne încă o problemă nerezolvată, la fel ca şi restructurarea lentă a economiei.

Cu toate acestea, România are în mod real şanse să fie primită în NATO la summitul din 21-22 noiembrie de la Praga. Principalul motiv este dorinţa actualei administraţii de la Casa Albă de a-şi găsi aliaţi siguri în lupta antiteroristă.

Cât despre problemele pe care le-ar putea pune invitarea unui candidat cu probleme, cum este România... Washingtonul, dar şi ţările din Vestul Europei cred ca Guvernul român va fi obligat, prin noul statut, să găseasca soluţii pentru toate chestiunile restante, dar şi să treacă la acţiuni mai ferme în această direcţie.

Carmen Constantin