Interviu cu Felicia Costea

Interviu cu Felicia Costea

NS:Dragă Felicia, eşti una din marile surprize - plăcute! - de la prima ediţie a Festivalului Românesc. Cred că a venit timpul să te cunoaştem mai bine. Deci, cine eşti tu, Felicia Costea? FC: M-am născut la Mociu, în judeţul Cluj la 15 ianuarie 1967 (în aceeaşi zi cu Eminescu, spuneam când eram copil şi mă mândream cu asta). În 1985 am absolvit Liceul Pedagogic din Cluj, devenind dăscăliţă. Am lucrat în învăţământul special pentru o perioadă de 10 ani. În 1996 am emigrat în Canada împreună cu familia şi ne-am stabilit în această zonă. Venită aici am început să învăţ limba engleză apoi am urmat cursurile programului de Human Resource Management la BCIT. După o muncă asiduă de 3 ani am obţinut diploma de care sunt tare mândră fiind răsplata multor zile de muncă şi sacrificii. Aşa că am trecut de la copiii mici la cei mari. NS: Eu te-am cunoscut prima dată ca membră a Centrului Comunitar din BC. Ca si soţia mea, nu ai fost printre primii care să ni se alăture. Ce te-a făcut să devii, totusi, membră a BC-RCC? FC: Atât de departe de ţara în care ne-am născut avem totuşi nevoie de o apartenenţă. Sunt un om care se mândreşte cu rădăcinile româneşti pe care le are si vrea să păstreze această mândrie pentru a fi transmisă mai departe, generaţiilor ce vin. Copiii noştri vor fi mai bogaţi sufleteşte ştiind că vin dintr-o parte a lumii cu atâta incărcătură istorică, tradiţii deosebite si o proverbială ospitalitate, ca sa enumăr doar câteva. Centrul comunitar român are in primul rând menirea de a păstra vii tradiţiile culturale româneşti prin activităţile desfăşurate acum şi in viitor. De asemenea are menirea de a-i sprijini pe românii noi veniţi pe tărâmurile Canadei a se integra in sistemul de aici. Pe scurt am devenit membră a comunitatii pentru ca imbrăţişez ideea unei organizaţii unde pentru a deveni membru ai nevoie doar de un singur atribut: sa fii român şi să vrei sa faci ceva constructiv pentru cei ce sunt români ca tine. NS: Pe lângă funcţia pe care ai preluat-o in Centru (Coordonator Resurse Umane), prima propunere de activităţi venită din partea ta a fost pe linie social-culturală. Mai ţii minte care a fost? FC: Dacă imi amintesc bine propuneam nişte seri de audiţii muzicale la centrul comunitar ca de exemplu seri Beatles, Pink Floyd, Phoenix sau orice altceva, pe gustul celor ce vor să participe la ele. NS: Crezi că propunerea ta este in continuare de actualitate? FC: Da, eu cred că aproape orice este posibil dacă vrei, iar aceste seri pot fi extrem de uşor de organizat. Mai greu e să urneşti membrii din loc. Sunt convinsă că o dată incepute, aceste seri de audiţii vor place participanţilor. Cel mai greu insă este găsirea unui spatiu disponibil pentru asa ceva. Vine cineva cu o propunere? NS: Pasul spre Festival a venit, deci, firesc. Ai fost printre primii care s-au ‘aprins’ la idee. De ce? FC: La inceput am ezitat din cauză că nu aveam la dispoziţie timp suficient pentru aspectele organizatorice. Stiam ca un festival nu constă doar in ce se petrece pe scenă ci implică multe altele. Trei luni pentru a organiza un astfel de eveniment şi care să fie un succes implică o muncă titanică din partea tuturor. Când am văzut insă că sarcinile se împart rapid si toată lumea e dornică să se implice am ştiut că va fi totul bine (cel puţin am sperat că va fi). Am promis si eu că voi pune la cale un grup folk care va debuta la Festival pentru că asta mai făcusem si in ţară şi ştiam cateva voci bune printre prieteni. NS: Consideri, deci, că ideea Festivalului a fost una bună? FC: A fost o idee excelentă. Am văzut atâţia romani fericiţi, iar din discuţiile ulterioare cu multi dintre participanţii la Festival am dedus că romînii vor să fie cu alţi români laolaltă, nu este chiar aşa cum au mulţi impresia ca românii fug unii de altii. Acest Festival a demonstrat exact contrariul. Îi multumesc lui Dumnezeu că a fost totul atât de minunat. NS: Care crezi că sunt punctele negative intâlnite la acest Festival? FC: Mentionez un singur lucru: având mai mult timp la dispoziţie pentru a-l pregati pe urmatorul se vor elimina sau îndrepta punctele mai puţin pozitive in ceea ce priveşte organizarea primului. Oricare ar fi aceste puncte merită să fie acordate circumstanţe atenuante pentru faptul ca a fost primul Festival pentru cei mai mulţi dintre organizatori si repet, timpul a fost extrem de scurt. NS: Dar aspectele pozitive? FC: Acest Festival ne-a ajutat pe toţi cei care vrem să vedem că atunci când toţi românii pun umăr la umăr se pot realiza lucruri minunate. Nu-i aşa că ortodocşi, baptişti, penticostali, protestanţi, catolici sau atei nu ne-a mai păsat care dintre noi cu ce a contribuit? Am simţit doar că e sărbătoare, ne-am dat seama ce mulţi suntem totuşi aici in Vancouver, am legat noi prietenii etc. Eh, mi-ar fi plăcut sa-i văd participând pe unii in care am investit cândva mare incredere. NS: Avind in vedere că acest Festival a fost primul - observi ca eu am început să folosesc termenul ‘prima ediţie’ - era inevitabil să avem si lipsuri. Părţile bune se datorează celor care, ca şi tine, şi-au pus tot sufletul in realizarea lui. Ce crezi că trebuie făcut ca Ediţia a II-a să fie o reuşită deplină? FC: Succesul primului Festival va atrage după sine participarea mai multora la următoarele ediţii. Toată lumea are de câstigat în urma unui asemenea success şi nu vorbim aici de câştiguri materiale. Sunt convinsă că participanţii (organizatori, spectatori sau performeri) au avut o seară deosebită de care îşi vor aminti cu mare placere. Depinde doar de fiecare dintre noi să nu-i lăsăm să povestească despre asemenea evenimente ca despre evenimentele istorice: ceva intamplat odată, cândva. In primul rând organizarea următorului Festival trebuie incepută cât de repede cu putinţă. Astfel vor fi eliminate aspectele mai puţin positive, de care vorbeam mai sus, datorate strict lipsei de timp. În al doilea rând ar trebui contactate cât mai multe talente si organizat un spectacol pur românesc aşa cum doreşte publicul. A organiza un spectacol bun presupune multe ore de repetiţii din partea performerilor care nu e lucru uşor de realizat deoarece (şi aici vorbesc din experienţă) e greu să faci un program comun care să convină tuturor. NS: Ne intoarcem, dacă imi permiţi, direct spre aportul tău. Ai cântat împreună cu grupul folk si ca solistă vocală alături de orchestra lui Lache Cercel. De când cânţi? FC: Nu ştiu, de mult, de când eram foarte mică. Pentru mulţi ani a cânta insemna o parte din mine, ceva inseparabil de fiinţa mea. Apoi brusc am intrerupt totul din motive nu prea inteligente, aş spune astăzi. NS: Ai vreo piesă compoziţie proprie? FC: Da, chiar mai multe. În 1985 am obţinut la Cluj premiul I la fazele municipală si judeţeană a Cântarii României şi premiul III la cea naţională (interpretare şi compoziţie). Doi ani mai tâziu, în 1987 obţineam două premii II la aceeşi fază naţională, din nou pentru interpretare si compoziţie. NS: Ai avut apariţii in tară? FC: Am cântat diverse genuri muzicale. La un moment dat eram membră in două coruri (Cluj şi Gilău), la şcoala unde lucram aveam un grup folk cu copiii, de asemenea cântam folk individual. Mai târziu am cântat pentru o perioadă intr-un cenaclu. Clujenii poate işi mai amintesc de cenaclul “Napoca” ce il avea membru şi pe regretatul Călin Nemeş. Dupa 1985 cântam mai ales pe scena Casei de Cultură din la Gilau – Cluj. NS: Cum a apărut ideea unui grup folk? Ai mai cântat alături de ceilalţi membrii ai grupului? FC: Cred că mi se făcuse dor să mai cânt, nu ştiu exact. Împreună cu soţii Gavrilovits, discutasem de multe ori ideea alcătuirii unui grup însă nu s-a materializat niciodată. Ei bine, cântam uneori la petrecerile noastre, dar totul era mai mult in ‘familie’. Când s-a pus problema organizării Festivalului am inceput cercetările, să văd dacă ar dori să cânte pe scenă cu această ocazie. Răspunsul a fost oarecum afirmativ, apoi i-am contactat pe Cătălin, Dan apoi Silviu. Alcătuim împreună o echipă foarte bună, ne înţelegem foarte bine şi ne completăm foarte bine. Comunicarea dintre noi este absolut perfectă. Putem fi invidiaţi, să ştii… NS: Pe când un spectacol al grupului? Cred că ar fi o reuşită deplină o astfel de acţiune. Mai ales ‘repetată’ de-a lungul anului in diferite seri muzicale... FC: Mi-a fost greu, nu foarte greu insă, să conving membrii grupului folk să participe la Festival ca si interpreţi. Acum insă doresc mai multe apariţii pe scenă, iar ideea unui spectacol al grupului s-a lansat deja de către unul dintre membri. Asta inseamnă că repertoriul trebuie lărgit şi trebuie repetat mai mult şi mai des. Da, ne gândim foarte serios să pregătim un spectacol al grupului, când se va petrece asta nu pot sa spun cu exactitate. Cred că în viitorul nu prea îndepărtat. NS: Poate nu chiar intâmplător, ai ajuns si solistă vocală de muzică populară. Ai mai cântat muzică populară? FC: In materie de muzică populară mama mea e mare specialistă. Probabil tocmai pentru că la noi in casă avea cine să cânte genul acesta de muzică, m-am orientat eu spre alte genuri. Totdeauna am considerat ca muzica populară e un gen muzical care mă depăşeşte sau mai bine zis nu mi se potriveşte. Pentru a fi un bun interpret de muzică populară trebuie sa fii inzestrat cu un talent deosebit. Nu poţi să devii valoros peste noapte, după ce te-ai concentrat pe alte genuri. Eu spre exemplu nu am studiat niciodată canto popular şi simt ca există ceva care nu-mi dă voie să mă apropii suficient de acest gen. Prin urmare a mă numi pe mine solistă de muzică populară românească e puţin prea mult. La acest Festival am acceptat să cânt şi muzică populară pentru că pur si simplu nu avea cine s-o facă şi era nevoie de cineva să cânte cu acel prilej. La setea de muzică autentică românească pe care unii românii de aici o au, cred câ nici nu s-a băgat de seamă ca am mai si greşit pe ici-pe colo, sau cel puţin nu a contat prea mult. De fapt la Festival eram cu toţii acolo să ne bucurăm nu să criticăm. Nu-i aşa? NS: Cum consideri colaborarea ta artistică cu Lache? Crezi că va continua, că va deveni chiar permanentă? FC: Cu Lache am început colaborarea după ce s-a lansat ideea organizării Festivalului. De fapt l-am cunoscut la una dintre şedintele centrului când se discuta participarea lui la spectacol. În acea seară am hotărât că voi cânta cu ansamblul “Cercel” muzică populară. Audiţia a fost scurtă si acceptul rapid. Ulterior s-a dovedit că lucrăm foarte bine împreună şi mai ales ne inţelegem foarte bine in ciuda faptului că, cu siguranta fiecare dintre noi era cam sceptic la început. Se pare ca Lache e in căutarea uni solist(ă) de muzică populară romanească pentru ansamblu şi probabil ca vom privi puţin mai serios colaborarea noastră viitoare dacă el socoteşte că intrunesc calităţile vocale necesare. NS: Până ajung să-i iau un interviu lui Lache, cum apreciezi tu activitatea lui artistică? Ce impresie ţi-a făcut ca artist, ca om? FC: Ti-l descriu in trei cuvinte: posedă multă eleganţă, rafinament, diplomaţie. E o plăcere să lucrezi cu el, eşti degajat la repetişii, nu există tensiuni deşi muncesti mult; respecţi si eşti respectat. E un artist, un maestru desăvârşit. Nu trebuie decât să-l priveşti în ochi şi ştii ce vrea şi el la rândul lui ştie ce vrei, unde eşti nelămurit sau nesigur. Orice instrument muzical e doar o prelungire a personalităţii lui. Prin venele lui cu siguranţă curge muzică. NS: Am auzit, totuşi, şi comentarii mai puţin favorabile la adresa participării la un Festival Românesc a diferiţilor artişti de alte nationalităţi. Care este părerea ta? FC: Dacă ne referim la dansatoarele irlandeze poate că apariţia lor ar fi fost mai potrivită, în a doua parte a spectacolului, a doua parte fiind de fapt un show. Dacă ne referim la celelalte interprete atunci trebuie considerat că s-a vrut o oarecare diversitate in spectacol care nu putea fi acoperită cu artişti români şi din nou erau mai potrivite pentru partea a doua a spectacolului. Dacă ne referim la ceilalţi instrumentişti canadieni din ansamblul lui Lache atunci trebuie să fim mândri c-am ajuns să vedem “vestici”cântând muzică românească. În Romania toţi ne înghesuiam să cântăm muzică “vest”. Cert este că va trebui să ţinem seama de ce anume vrea publicul pentru următorul Festival. Sperăm să avem suficientă participare din partea românilor talentaţi pentru a putea acoperi orele de spectacol. Având participare mai numeroasă nu mai e nevoie sa invităm alti artişti de alte naţionalităţi NS: Ce părere ai tu despre revista Atheneum? Sincer! Am primit destule şuturi in dos la viaţa mea... FC: Imi place ideea de a avea o revistă românească aici, in zona Vancouverului. Intradevăr Internetul iţi oferă posibilitatea să citeşti ziare sau reviste româneşti editate sau publicate in Romania. Revista asta însă parcă e mai de a noastră, de aici. Îi cunosc în mare parte pe cei ce publică in Atheneum şi citind articolele de acolo am senzaţia unui dialog cu cel ce scrie. ªtiu că sunt foarte multe persoane care se bucură citind această revistă, care sorb fiecare cuvânt de acolo la fel cum alţii critică aceeaşi revistă. Prin simplul fapt că există e supusă din start criticilor. Atâta timp cât revista este de interes nu văd de ce să ne facem probleme. Este un instrument ce ajută la promovarea si menţinerea culturii si spiritualitătii româneşti. NS: Ce crezi că ar trebui să facem să-i îmbunătăţim activitatea? FC: Dacă se ţine cont de ce anume doresc cititorii să găsească în această revistă deja activitatea ei este imbunătăţită. Cred că pe lângă revistă, care este o revista culturală, va trebui să se considere introducerea unei “foi” tipărită complet separat, să zicem pentru diferite anunţuri, reclame, sau chiar comentarii ale cititorilor, un soi de “Mica publicitate” sau ceva in genul acesta. Mulţi dintre românii cu care am discutat pe această temă şi-au exprimat dorinţa de a vedea aşa ceva. NS: Cum crezi ca am putea imbunătăţi activitatea Centrului? FC: Desfăşurând activităti la care romanii doresc sa participe fie pentru a păstra valorile culturale românesti, fie pentru a petrece timpul liber; de asemenea oferind servicii celor ce doresc sa fie sprijiniţi in integrarea lor mai eficientă in viaţa canadiană (aici fiind incluse o paleta variată de servicii). NS: Atât revista cât si Centrul, eu personal le văd ca pe nişte unelte pe care le folosesc in indeplinirea unui deziderat mai important: păstrarea şi transmiterea noilor generaţii a limbii si culturii românesti. Tu, ca si cântareată, contribui din plin la aceasta. Dar, cum se manifestă acest lucru in familie. ªtiu că aveti doi copii. Mai vorbesc ei româneşte? FC: Mihai cel mic (ştii că noi suntem familia cu doi copii si amândoi Mihai) vorbeşte cu mine doar româneşte spre norocul tuturor şi asta pentru că a ajuns la concluzia că “tu nu vorbeşti bine in engleză, mami” Mihai cel mare preferă să vorbească în engleză; totusi cu mine vorbeşte româneşte. Cu Valer insă, amândoi copiii vorbesc engleză. NS: Foarte mulţi români privesc cu indiferenţă acest aspect, chiar dacă ei personal se afirmă foarte patrioţi - in inţelesul bun al cuvântului. De ce crezi că se intimplă aceasta? FC: Cred că unii părinţi se bucură văzând copiii integrându-se atât de rapid in mediul lor de aici. Adulţii se integrează mai greu şi de aceea poate îi lasă pe copii ca măcar ei să devină pe deplin fericiţi. Te-ai gândit vreodată la asta? Asta nu inseamnă că dacă părinţii lasă copiilor această libertate nu sunt patrioţi. NS: Am observat un alt fenomen: scriind la Pacală, am avut surpriza să constat că majoritatea copiilor români - să le spun ‘român-canadieni? - nu inteleg deloc spiritul românesc. Mie mi se pare aceasta chiar mai grav decât pierderea limbii! Ce crezi că se poate face impotriva acestui fenomen? FC: Nick, Pacală este o lectură puţin mai greoaie chiar si pentru un copil crescut in Romania datorită tentei să-i zicem arhaice. Stilul insă nu-i impiedică pe cititorii mari sau mici să se amuze citind Păcală si considerându-l o lectură placută. Cred că ar trebui să-ţi revizuieşti hotărârea în legătură cu Păcală. Mihai, fiul meu care va avea in februarie nouă ani, nu poate citi Păcală însă după ce revista apare, două seri la rând îi citesc eu din peripeţiile lui Păcală. Cuvintele care ştiu că nu le inţelege le schimb automat, in context, ca să nu-l mai zăpăcesc cu explicaţii suplimentare. ªi stii ceva? Îl adoră pe Păcală pentru că e un tip “cool şi smart”. ªtie cum să spună asta şi in româneşte insă îi e mai la îndemână să-mi spună in engleză. Dacă transmitem mai departe cât de puţin din spiritul românesc inseamnă că nu ne-am ostenit degeaba, toţi cei care ne gândim să facem in comunitatea românească ceva în acest scop. NS: Valer, partenerul tău, conduce clasa de şah. Am participat şi eu la câteva dintre ele, şi am văzut ce greu îi este să-i ţină pe copii... nu în frâu, ci in folosirea limbii române cu predilecţie. Oare n-ar fi mai bine pentru toată lumea dacă am accepta inevitabilul, ba chiar am face tot posibilul pentru integrarea noastră totală în cultura si civilizaţia canadiană? FC: E o întrebare destul de dificilă. Orice aş răspunde poate fi greşit. Cred că mai bine ar fi lăsăm lucrurile să curgă de la sine. Eu oricum voi răspunde copiilor în româneşte iar ei vor fi obligaţi cel puţin să inţeleagă ce spun dacă vor să conversăm in română sau engleză. În general dacă li se vorbeşte româneşte incearcă şi ei să răspundă tot româneşte şi de cele mai multe ori cu succes. NS: Cred că am discutat destul despre acest subiect, care oricum nu poate fi epuizat intr-un interviu. Să revenim la activitatea ta artistică. Să speram, deci, că te vom vedea din nou, in curând, pe scenă? FC: Probabil că da. Nu stiu când exact, poate la Eurofest dacă va fi loc… NS: Îţi doresc mult succes in continuare, şi îţi mulţumesc pentru interviu. Nu vreau să folosesc cuvinte mari, dar consider succesul tău un succes al nostru, al tuturor românilor din Lower Mainland. Dovedeşti că aceasta comunitate a noastră, aşa fărîmiţată cum e ea, posedă comori de nepreţuit. Nu lipseşte decât să le descoperim. Oameni ca tine, ca Lache, ca Simi Ilea si Cătălin Ursu, că cei care cântă sub bagheta lor, ca atâţia alţii, sunteţi bogaţia noastră de azi şi speranţa noastră de mine.

NS