Cum văd importanţi actori români viitorul teatrului

Cum văd importanţi actori români viitorul teatrului

Quote:

La cumpăna dintre ani, am ales să mă gândesc la viitor. Cum cel mai important eveniment cultural braşovean de la sfârşit de an a fost Festivalul de Teatru Contemporan, care a permis concentrarea de talente şi vedete teatrale, am solicitat unor reputaţi actori, cu prodigioase cariere, în special de la teatrele bucureştene, să se pronunţe cu privire la viitorul teatrului, pentru a constata cum se vede din interior forţa patrulaterului magic de sub lumina reflectoarelor şi presiunea la care este supus continu, ca şi celelalte forme de artă, de către o societate care nu-şi regăseşte încă echilibrul.

Quote:

La cumpăna dintre ani, am ales să mă gândesc la viitor. Cum cel mai important eveniment cultural braşovean de la sfârşit de an a fost Festivalul de Teatru Contemporan, care a permis concentrarea de talente şi vedete teatrale, am solicitat unor reputaţi actori, cu prodigioase cariere, în special de la teatrele bucureştene, să se pronunţe cu privire la viitorul teatrului, pentru a constata cum se vede din interior forţa patrulaterului magic de sub lumina reflectoarelor şi presiunea la care este supus continu, ca şi celelalte forme de artă, de către o societate care nu-şi regăseşte încă echilibrul.

ALEXANDRU REPAN, Teatrul NOTTARA
Ceea ce bănuiesc sau simt că s-ar putea întâmpla, ceea ce se întâmpla deja cu o mulţime de spectacole, este poate o reacţie conştientă, spontană a teatrului împotriva degradării gustului publicului. Cel puţin teatrul românesc se întoarce cu pregnanţă spre poveste, spre primordialitatea actorului şi a textului rostit pe scenă, a teatrului cu scaune, cu ferestre, cu uşi, cum spunem noi, ceea ce nu exclude deloc experimentul teatral care supravieţuieşte şi vieţuieşte alături de teatrul clasic, în sensul cel mai bun al cuvântului. Poate că pentru o perioadă de timp acesta este drumul, pentru că e greu să nu ţii seama de gustul publicului. Astăzi, în învolburarea de aici şi de aiurea a lumii, în vânturile care bat din toate direcţiile, dorul oamenilor de poveste se simte şi teatrul trebuie să iasă în întâmpinarea acestei dorinţe. Este, cred, de datoria unui nou val de dramaturgie românească sau universală de a alimenta cu noi texte de calitate această direcţie pe care, cred eu, că teatrul o va lua pentru o vreme.

CRISTIAN IACOB, Teatrul ODEON
Nu ştiu care va fi viitorul teatrului. Mă aflu în mijlocul evenimentelor şi trăiesc pe principiul Carpae diem. Toate astea mi se trag de la profesorii mei, pe care îi stimez şi îi iubesc. Eu de fiecare dată joc ca pentru ultima oară. Nu ştiu cum va fi. Voi încerca doar să fiu ceva mai deştept, mai puţin meschin. Să treacă lucrurile rele şi marasmul ăsta peste mine fără să mă atingă cu nimic. Atât pot să fac eu. Doar atât. Despre viitor...
Fiecare om, în visurile lui, şi-a dorit să fie mai bun sau mai bogat. Nici unul nu s-a dorit singur. Pentru fiecare e vorba de o anumită libertate interioară, de a te întoarce puţin din drum şi de a vedea că soarele mai străluceşte, că mai sunt păsări pe lumea asta, că mai există iubire, nu numai BMW-uri. Omul este un diamant cu mai multe faţete, dar el îşi arată numai o bucăţică a existenţei lui interioare şi e păcat. Nu e vorba numai de actor. Actorul, fiind un privilegiat, datorită bogăţiei sale interioare, lucrează cu mai multe dintre aceste faţete, dar diamantul este acelaşi. Vreau să spun că viitorul teatrului va fi acelaşi cu al omului obişnuit.

VLAD ZAMFIRESCU, Teatrul BULANDRA
Teatrul va exista, deşi tehnologia avansează şi va domina în continuare, chiar mai acccentuat. Este puternic şi chiar dacă va apare teatrul virtual, teatrul pe computer şi chiar actori virtuali pe scenă, cred că nu se va putea transmite ceea ce transmite teatrul cu oameni. De aceea teatrul va dăinui până la sfârşitul lumii.

COCA BLOOS, Teatrul ODEON
Administrativ, în teatrul românesc nu pot prevedea nimic, pentru că e un dezastru. Cred însă că, orice s-ar întâmpla., va rămâne bucuria de a ne exprima şi a dărui celor de lângă noi, tot ceea ce avem mai bun în noi. Teatrul este o modalitate de a împrăştia în cosmos, de a răspândi lumina, bucuria, liniştea. Teatrul poate că nu va rămâne, ca instituţie, aşa cum este acum, cu legi proaste, mai degrabă cu lipsa lor. Va rămâne însă bucuria pe care o simţi mai ales la tânăra generaţie. Iar tânăra generaţie trebuie ajutată, trebuie ocrotită, pentru că de ea depinde să nu uităm, să ne gândim în permanenţă la ce a fost teatrul şi la ce va fi teatrul.

DORU ANA, Teatrul BULANDRA
Eu nu văd nişte schimbări majore. Dacă ar fi să ne raportăm la o perioadă mai scurtă de timp, simt că din sală vine dorinţa spectatorului de a se reîntoarce la poveste. El reacţionează mai puţin favorabil la experimentele teatrale. E un moment în care s-au acumulat foarte multe dintre aceste experimente şi acum fiecare vrea sa vadă povestea. Nu neapărat una în sensul Muzeului Antipa, adică sa realizăm spectacole de pe care să ştergem praful, nişte clasicisme absolute. Spectatorul vrea să fie emoţionat. De fapt aceasta este funcţia teatrului, catharsis-ul. Asta nu înseamnă că peste un deceniu, peste două decenii, experimentele nu vor veni din nou în faţă, noi modalităţi de exprimare şi de realizare nu vor fi din nou în frunte. Ca să închei cu o replică din spectacolul pe care l-am jucat ( "Tango" de Slavomir Mrozek), voi spune că "în fond, fiecare dintre noi are dreptul la propria lui modalitate de exprimare artistică şi, nu în ultimul rând, de fericire".

GEORGE MIHĂIŢĂ, Teatrul de Comedie
Viitorul teatrului? Eu nu-l mai apuc. Sunt însă convins că spectatorul va avea nevoie de acel interior pe care-l construieşte actorul prin personajele pe care le joacă. Actorii au rezistat cataclismelor de-a lungul vremii. Noi suntem o continuare a celor dinaintea noastră, a gândurilor lor, a stărilor lor şi vom face mereu ceea ce ştim mai bine, ca să le oferim celor ce vor călca pragul teatrului, comoara unui suflet, deci bunul cel mai de preţ al omenirii.

DAN GLASU, Teatrul NAŢIONAL - Târgu Mures
Viitorul teatrului va fi acela al actorului cu publicul, aşa cum s-a derulat dintotdeauna. Cred că aşa va fi în vecii vecilor. Mă gândesc la vibraţia, la emoţia aceea vie, neintermediată de nici un instrument, a comunicării directe între emiţător şi receptor. Această particularitate este de neînlocuit şi ea nu poate fi substituită nici de televiziune, nici de film. Cred că, din acest punct de vedere, teatrul, ca artă, are un viitor infinit.

RODICA MANDACHE, Teatrul ODEON
Teatrul este o armă. Toată lumea are nevoie de el. Fără teatru am fi dezarmaţi în faţa vieţii. Vremurile sunt tulburi şi lipsite de credinţă. E o perioadă când trebuie să agresezi, să calci, să rupi cutume. Lucruri care reprezentau o taină se văd acum dezgolite. Nu e un câştig din acest punct de vedere. Noi trăim o formulă de viaţă mai pernicioasă, mai săracă, mai bleagă, a unui cataclism care atacă structura socială. Nu înţeleg prea bine vremurile pe care le trăim, dar mă simt puternică pe scenă, cu orice fel de text. Şi cu cel pe care-l iubesc şi cu cel pe care nu-l iubesc, şi cred că teatrul oferă soluţii.

A consemnat Adrian Munteanu