La o răscruce casa se afla.
Parcă era o piatră de hotar
Între câmpia care ne veghea
Şi cerul luminat de vis şi har.

Ploaia-ncerca să muşte pe la geam,
Vântul hain prin horn a revenit,
Dar trupul casei, sprijinit pe-un ram,
Deşi era doar lut, nu s-a clintit.

Acolo s-au născut mai mulţi copii.
Pe toţi bunicul i-a crescut muncind
Pe-ogorul lui, cu drag şi bucurii.
Eu nu îl ştiu decât mereu zâmbind.
Înalt era, precum un pom rotat

Şi drept, cum este bradul în lumină.
Bunica îi spunea, cu-n blând oftat,
Că-i cât un deal şi casa noastră-i plină.

Mă trimitea bunica uneori
Să-i duc mâncare şi eu nu-ntrebam
Unde-l găsesc. Era precis în zori,
Unde-o cămaşă fumegând vedeam.

Mâncam noi doi din strachina de lut
Şi apa o sorbeam dintr-un izvor
Îngenunchiat pe vai, firav şi mut,
Ca adierea adormind uşor.

Atunci era cea mai frumoasă clipă.
Lumina era blândă, renăscută,
Iar ceasul prefăcut într-o aripă
De la-nceputul lumii apărută.

Bunicul într-o zi a adormit
La umbra unui lujer de la vie.
N-a mai venit acasă. Fericit,
S-a prefăcut deodată în câmpie.

Desen realizat de LUCIAN NECULA, clasa a II-a, Şcoala Generală Nr.9, Braşov.