În numărul trecut al revistei noastre am folosit un titlu, "La curţile dorului", fără a preciza provenienţa lui. O facem acum, pentru a nu crea confuzii. L-a folosit şi Lucian Blaga, căruia i-aş aduce omagii, şi Ovidiu Densuşianu, ambii autori folosind o sursă comună, folclorul românesc. Versurile aparţin unei doine vechi din Ardeal:

"Sus, pe vârful muntelui,
La curţile dorului..."

Şi fiindcă am intrat din nou în hora cuvintelor, vom încerca să dăm frâu liber jocului lor. Antologia modernă ("ştiinţifică") ne spune că limba este elementul care întradevăr ne separă de restul lumii animale, vorbind de limbă ca şi cum am lua-o din cui şi am băga-o în desagă, or am pune-o la chimir. Parţial este adevărat, însă limba de una singură nu prea face mare brânză. În primul rând este mai degrabă un efect decât o cauză a umanităţii noastre, exteriorizând parţial ceea ce se petrece în lumea con¬ceptuală. Spunem parţial pentru că gândirea este mult mai bogată decât vorba, ex¬primarea gândirii, destul de dificilă uneori. Pierdem şi mai mult când traducem dintr-o limbă într-alta. Metafora se secătuieşte, poezia devine proză, uneori se pierde chiar şi ideea originală. Să încercăm să-l tradu¬cem pe Goga, de pildă:

"Sfărmând jgheabul cu potcoava,
Drumului s'aşterne murgu...
Peste plopi cu frunza rară,
Cade'nlăcrimat amurgu..."

Cred că vă daţi seama ce vreau să spun. Limba, tratată tot ştiinţific, se "traduce" prin sunete. Este ca şi cum ai vrea să găseşti elementele componente ale dragostei, ori formula ei chimică. Îi pierzi exact ce are mai important şi tot nelămurit rămâi. Nu-i tot una a spune "câinele produce sunete de un anumit ton sau altul" şi "câinele latră voios". Fără sens, fără semnificaţie,

"...ce te legeni frunză'n codru,
fără vânt, şi fără modru?"

Limba n-are nici un rost. Se pune întrebarea, foarte polemică, dacă omul de Neanderthal a "descoperit" limba. Mulţi sunt înclinaţi să zică da. Nu este cazul aici să intru în amănunte, deşi este o chestiune interesantă, dar omul de Neanderthal n-a "descoperit" limba (n-a vorbit, mai pe româneşte) pentru că n-a avut nimic de spus. Fără lumea conceptuală (gândire, idee) nu există limbă, şi fără limbă nu există cuvinte. Doar în Vest s-a putut face o logodnă artificială între "logos" şi "techne", pentru a obţine "tehnologia" (vezi George Grant, în "English Speaking Justice") Nici nu mai avem probleme de fond, mai toate problemele devin doar "tehnicalităţi" ce se pot remedia (eventual).

Dar să revin la oile noastre.

"Jos pe malul Nistrului,
La hotarul neamului..." (Versiunea originală, netrunchiată, a baladei Toma Alimoş)

Cât de mult ne spun două versuri; o întreagă istorie. Ori să ne gândim la Eminescu: dintr-un termen abstract, subînţeles, el creează o imagine vie. În loc să folosească adjectivul "nomad" (sau "migrator"), pentru a califica substantivul "popor" (substituit cu "limbă" in "Scrisoarea lll-a), Eminescu scrie în schimb:

"Un sultan dintre aceia ce domnesc peste vreo limbă
Ce cu-a turmelor păşune, a lor patrie şi-o schimbă...."

Ce diferenţă şi ce efect!

Unele cuvinte îşi păstrează sensul original. Salariu ("salarium"), solda primită de soldaţii Romani lucrând în minele de sare, într-un fel, este contemporan. Alt cuvânt, ticălos, în româneşte are înţelesul exact opus al cuvântului de baştină, grecescul "kalo" - bun, frumos, preţios... În timpul fanarioţilor, când omul de rând nu mai avea bani să-şi plătească taxele, oficialii care colectau taxele intrau în casa omului şi se uitau după ceva de preţ, ce avea ceva valoare, şi îl confiscau. Arătând prin casă, spuneau: "Ti kalo, ti kalo...", "ăsta-i bun (frumos, valoros), ăsta-i bun, etc." Bietul român, neştiind greceşte, doar "jefuieşte", ştia că vine cel care ia cu japca, unul fără milă, fără inimă, un ticălos...

Să luăm un alt cuvânt. Grai, a grăi. Toată lumea contemporană este de acord că-i de origine sârbească (mai ales ungurii). Cantemir I-a pus pe lista cuvintelor moştenite de la Daci. A grăi, în sârbeşte, are înţelesul de a croncăni (a face larmă), vorbă ne¬înţeleasă. N-o fi tocmai invers? El ştia că românul "grăieşte", pentru el, sârb fiind şi neînţelegându-l, "croncăneşte"? Asociaţia consoanelor dure, aici "g" şi "r", în "grai", cum ar mai fi în "grumaz", or "grui", poate şi "gorun" (unde s-a strecurat o consoană, origine încă necunoscută, găsit în limba bulgară...) este o caracteristică a limbii dace.

Tocmai nouă, moştenitorilor de drept a tradiţiei străvechi din răsăritul european, ni se contestă aproape totul. Dacă se mai găseşte şi-n altă limbă şi nu-i latin, este un împrumut. În modul acesta de a lucra nici nu se prea admite că am păstrat ceva de la populaţia autohtonă. Transferul s-a făcut de fapt şi-n domeniul limbii, pe un alt plan şi mult mai subtil... Vom reveni.

Cuvântul "zlot" (zloţi) şi derivatele lui (zlatna, zlătar...) ni se spune că-i originar din "zlato", aur în limbile slave; cuvânt de provenienţă slavă deci, în româneşte. Rădăcina cuvântului o găsim şi-n limba Sanscrită, şi-n Persană. Vedele şi Avesta s-au scris cu cel puţin 1000 de ani înainte de intrarea primului trib slav în istorie. Şi hinduşii, alături de perşi, au împrumutat cuvântul de la slavi? Se pare că mai multe popoare, înrudite fiind (indo-europene) puteau păstra un termen comun, un rezultat firesc şi de aşteptat. De ce în cazul ăsta n-am putea presupune că l-au avut şi dacii? Ca să nu mai menţionăm că dacii au avut şi o tradiţie a prelucrării aurului (Transilvania era socotită un fel de Californie Carpatică, şi a fost unul din motivele principale de cucerire a Daciei de către romani), tradiţia ce slavii timpurii n-au avut-o. Avem în schimb de la slavi, fiindcă veni vorba, cuvântul "război" (in sensul de tâlhărie, omor). Cuvântul "pace" îl avem de la romani... Avem iarăşi Radu (bucurie, voioşie), Mircea (împăciuitorul), Dragomir (iubitor de pace), nume transformate din rădăcini slave, într-un mod caracteristic românesc.

Multe alte detalii se pun pe seama vecinilor, a bulgarilor şi a sârbilor mai ales. Ne vom ocupa de un motiv de data asta: articolul hotărât (enclitic). Înainte de a-l dezbate vreau să menţionez că începând cu Sandfeldt-Jensen (în "Linquistique Balcanique", ca unitate geografică şi culturală) şi până la contemporani (Sedlar, Tsvetkov), s-a sesizat că Balcanul (or, l-am putea numi Sud-Estul European) este o entitate de sine stătătoare, lingvistică şi culturală, un anumit fel de a fi şi a te exprima, în contrast cu Vestul European şi Orientul Musulman. Greaca modernă, bulgara, româna, albaneza sudică (dialectul Tozcan), şi uneori sârba, au nişte proprietăţi specifice în comun, aşa numitele "balcanisme", printre care enumărăm exprimarea prezentului şi a viitorului (nesiguranţă, relaţii între dorinţă, intenţie, şi decizie), pierderea infinitivului, (fapt unic în limbile indo-europene, infinitivul fiind una din marile ei invenţii), articolul ce devine sufix (articolul hotărât): omu-l (homo ille). Nu există în celelalte limbi slave (cu excepţia limbii bulgare, uneori în sârbă - vezi Sedlar). Aproape că putem vorbi despre o sintaxă cu cinci vocabulare în Balcani. Din moment ce doar limba română a rămas în acest respect fidelă modului vechi latin, iar popoarele slave şi turanice au venit mai pe urmă, spărgând unitatea română orientală (fondată pe substratul tracic) şi amestecându-se cu ea, este uşor de sesizat cine a împrumutat de la cine, şi de ce avem o unitate lingvistică în Balcani. Interesant este că şi Greaca a fost afectată şi transformată. Byzantina este un termen cărturăresc, nimeni nu s-a numit aşa. Până-n Evul Mediu târziu, grecii nu s-au numit heleni, cum s-ar fi mândrit în Antichitate, ci romani (romaoi).

Sintaxa este mai importantă în stabilirea afinităţilor culturale ale unei naţiuni decât fonetica şi vocabularul, moştenitoare a unei anumite concepţii a lumii. Aici nu mai avem de-a face cu un detaliu lingvistic, ci de o psihologie socială. Surâsul muzei Clio, ca de obicei, este cam sarcastic. De data asta se pare că dacii n-au pierdut pe toate planurile. Dimpotrivă, au câştigat ce-a fost mai important. "Că ce-i foloseşte unui om că câştigă toată Lumea, dacă-şi pierde sufletul?"

"La început a fost cuvântul..."

Gheorghe BOGDAN