Într-o diminează, ne-a chemat Şefu’ la el. Nu pot spune că era o „bună” dimineaţă, eu nu sunt printre cei ce cred că ziua se cunoaşte după dimineaţa ei. Nici nu ploua, nici nu era soare – era o banală dimineaţă de primăvară, nu cu mult înaintea Paştelor. Cum s-a dovedit, numai bună nu era: Şefu’ ne-a trimis pe teren. Mai precis, pe mine şi pe Gruzin, că avea mai multă experienţă.

- Domnilor, e anost ziarul nostru ca o... ca un... Nici să înveleşti slana cu el nu-i bun! Îi strică gustul. Să ne mirăm că cei vreo doi-trei cititori ai noştri sunt şi ei anoşti? Azi mă întîlnesc cu Patronul, ce îi spun?
- Nici el nu prea are sare şi piper, îndrăzni Gruzinul.
- Da’ bani lui au, i-o tăie Şefu’. Ia, pe teren! ne zise el mobilizator, de parcă ne suia pe cai. Cai mari...
- Am mai fost luna asta, se plînge Gruzinul.
- Şi o să te mai duci! se încruntă şeful.

Ultima dată nu ieşise prea grozav. Nici nu apucasem să îi punem primele întrebări domnului... hm... secret profesional... de pe la sindicate, că ăla îşi chemase bodigarzii care ne aruncaseră peste poartă. Şefu’ nici n-a vrut să asculte văicărelile noastre. „Voi ce aţi căutat la ăla? Toată ţara ştie că are probleme cu Justiţia! Trebuia să mergeţi la un adjunct al lui...” („Locţiitor”, şoptise Piţurcă, sportivul), „aşa, vreun consilier. Ălălalt are bani mai puţini, ură de şef – dar v-ar fi spus aceleaşi chestii despre Putere!”

- Acum, unde? întreabă Piţurcă.
- Nu tu. Popescu şi... tu, ţîcă, tot nu ai altceva mai bun de făcut! Ia du-te puţin pe teren, să te mai aspreşti oleacă! Aşa îmi spusese şi data trecută, cînd cu sindicalistul...

Ne ducem, deci, să ne facem planurile. Gruzinul îşi bea, tacticos, cafeaua de dimineaţă. Mai precis, a treia cafea de dimineaţă. Nuţica, literara de la Cultural, şi Secretara ne chibiţează.
- Unde mergem, dom’ Popescu? întreb eu, verificînd dacă am pix şi hîrtie. Asta face impresie, chiar dacă înregistrăm. Sunt unii care nu ar vorbi la un microfon nici picaţi cu ceară. Ehei, făcusem deja oarece experienţă!
- Voi ce ziceţi, fetelor? le implică Gruzinul. Ştie că este simpatizat de ele...
- Poate la piaţă, îşi dă cu presupusul Nuţica. De la o culturnică te-ai fi aşteptat să ne trimită la Bibliotecă... Vin Paştile şi s-au scumpit mieii ceva de groază.
- Da, şi caşul, o completează Secretara. Poate, dacă precupeţii vă vede ziarişti, vă dă vreun căşuţ, ce ziceţi?
- Să nu ne ia la fugă, mormăii eu, păţit. Dacă li se pare că le cerem carnetul de producători?
- O idee bună. Nu la Piaţă, însă. Vin Paştile! Ia să vedem cum se pregătesc creştinii. La Biserică!
- Ce naiba cătăm noi la biserică? mă arăt eu cam ateu.
- Lasă, băieţică, nici eu nu prea trec pe-acolo. Facem şi noi o cruce, aprindem nişte lumînări. Tu nu ai morţi în familie?
- Am. Îngropaţi...
- Ha ha... (ironic) Să mergem, poate înveţi şi ceva umor. Ce vă aducem, fetelor? (întotdeauna atent)
- Păi, aprindeţi şi pentru noi lumînări, zise Nuţica. Eu nu ştiu dacă ajung. De Înviere va fi omor!
- Mie mai bine îmi aduceţi o prăjitură, se arată Secretara mai prozaică.

***

- Bun, acum putem face şi interviul – îmi şopteşte Gruzinul arătînd spre cele cîteva femei aşezate pe o băncuţă în faţa bisericii, la o bîrfă. Săru-mîna, domniţelor, săru-mîna! Ce zi minunată! Să tot stai la soare pe băncuţă, cu prietenele...

Femeile îl privesc cu îndoială, deşi vizibil încîntate. Nu cred să le fi zis cineva „domniţe” din tinereţe – dacă le-o fi zis vreodată. „Săru-mîna” le-or fi spus nepoţii, dacă au fost bine crescuţi. Sunt femei mai în vârstă, vizibil ţărănci (suntem într-un sat la vreo 20km de localitate), muncite (cîndva), cu baticuri în cap şi fuste creţe. Acolo unde nu sunt ştirbe, au dinţi de metal...
- Aţi fost la slujbă, zic eu... continuă Gruzinul, deşi niciuna nu-i răspunsese.
- La slujbă, confirmă una din ele. Are ochi albaştri, deşi cam apoşi. La denie, dar nu am fost, ne ducem. E pe seară. Pînă atunci, ne hodinim.
- Aşa... Mă miram că nu e lume în biserică...
- Păi, cin’ să fie? Vin deseară, atunci vine şi popa. Doar dacă era vreo înmormîntare... tare ce-i plac înmormîntările!
- Păi, de ce? întreb eu. Doar n-o fi necrofag?! – asta nu o mai spun, oricum nu m-ar fi înţeles...
- Ei, şi matale. Din ce să-şi facă vila, dacă nu din slujbe? Doar nu din cutia milei?
Mda. Privesc la femeile care chicotesc. Nu prea par mişcate de milă...
- Mă uit la biserică, zice Gruzinul, aducînd discuţia spre ce ne interesează pe noi. Frumoasă, mare... Nu prea veche. Oare de cînd e?
- Păi, să tot fie, zice una din femei, cu batic cărămiziu.
- De pe timpul lui Pazvante? întreb eu.
- Poa’ să fie, ştiu eu? O fi fost om de seamă dacă-i merse vestea. Dar pe aici nu cred să fi fost. Pe timpul lui Tata Moşu era biserică, cred eu.
- Chiar, puteţi să îmi spuneţi de cînd e Biserică în ţară? întreabă Gruzinul.
- Păi, să tot fie, zice iar muierea. O fi dinaintea bisericii de-aici, că nu om fi noi buricul Ţării! Precis pe la Bucureşti sunt mai vechi.
- Nu, întreb: oare cine-o fi adus Biserica în ţară?
- Eu am fost la o biserică în Capitală, una Domniţa Bălaşa. Poate acea domniţă s-o fi adus-o... Vorbise una cu batic galben – am aflat că o cheamă Smaranda.
- Ba eu cred că a fost un popă, zise una, parcă mai în vârstă.
- Ei, popă, pe dracu! Doar de i-o fi ieşit ceva. Ăştia nu ştiu decît să ceară! Dă-mi, dă-mi! De unde? Parcă la noi nu e criză?
- Chiar aşa. Am de plătit la bancă, m-o trecut fii-miu să îi iau maşină şi acum nu are bani s-o plătească, oftă una din ele. Uuuf, numai copii să n-ai!
- Da’ parcă matale ai, ţaţă Zamfiră? De unde? Că pămîntul e pîrloagă.
- Ei, la mine, dacă nu curge, pică. Numai să nu vină hoţu’ de popă să ceară, că pentru el nu am!
- Păi, nu cere pentru biserică? întreb eu.
- Da’ ştie Bătu-l-ar Toaca pentru ce-i trebuie! Că de zece ani tot repară la Biserică şi nu o mai termină. Şi-a terminat vila şi casa copilei, între timp...
- Tot nu ne-aţi spus cine a adus Biserica în ţară. Sunteţi creştine, nu?
- Doar n-om fi spurcate de păgîne?! Să ştiţi, la noi în sat nici pocăiţi nu s-a pomenit!
- Ortodoxe, completez eu.
- Aşa cum zici, domnule, că te văd şcolit. Noi nu prea ştim.
- Dar pe popă nu îl întrebaţi?
- Cine are curaj să-l întrebe? Ce, parcă el ştie? L-a întrebat Leana lui Corcoduş ceva, şi era să o spurce. A stat departe de biserică jumate de an... Leana, nu popa.
- Eu zic că Ştefan cel Sfînt a adus-o, se hotărăşte Zamfira. De ce îi zic Sfînt? De aia, că ne-a adus Biserică!
- Pînă atunci eram păgîni? întreabă şugubăţ Gruzinul.
- Ştiu eu? nu e foarte sigură femeia. Ştefan tăia păgînii. Nu cred să fi tăiat români, era patriot...
- Ce, parcă ăştia din Parlament nu îşi zic patrioţi? Întreabă femeia cu basma cărămizie. Şi nu ne taie ca pe berbeci? Am auzit eu la teve, fac giconeu... gicolog... genicol... Zi, ţaţă Smarando, ce fac? - matale te uiţi în fiecare seară!
- Ge-no-cid! Asta fac, suratelor, un adevărat ge-no-cid! Aşa zice băiatul ăla simpatic... Nu ca domnul de aici – arată ea spre Gruzin. Acesta îşi mîngăie mustaţa stufoasă, a la Stalin.
- Deci, insist eu, serios, românii or fi fost creştini dinainte de Ştefan...
- Atunci chiar nu ştiu, zice Smaranda. Poate Cuza Vodă? Sau Mihai Bravu?
- Dar poate şi dacii erau ortodocşi, îşi dete cu părerea femeia cu ochii albaştri. Poate Decebal a adus Biserica la noi...
- Sau Traian, sare Smaranda. Da, nu îl cîntăm noi la Crăciun? „S-a suit Tăica Traian...”
- Taci, tu! „Bădica Traian”! o contrazice femeia cu baticul cărămiziu.
- Eu am fost la Bucale, la Hala Traian. E şi-o biserică pe-acolo. Să ştii, pe aia a adus-o Bădica!
- Da’ o fi făcut bine? îşi arată Smaragda îndoiala. Dacă el a adus Biserica, precis tot el a adus şi popii. Că nu se poate una fără alta. Mînca-l-ar ciorile, mai bine nu-i aducea!
- Taci, ţaţă, că e bine cu Biserica. O dată nu m-am rugat, fără să nu mi se împlinească! Să dea ploaie, să iasă roade, să vină bani... Ce ne-am face fără Biserică?
- Aşa e, ţaţă. E bine cu biserica. De n-ar cere hoţul de popă atîţi bani, ar fi chiar bine. De cîte ori mă asupreşte cineva, merg la popă să-l blesteme. Şi se leagă, să ştiţi?
- Nu de aia mi-o fi murit viţelul? se uită Smaragda crunt la femeia cu ochii apoşi.
- Hm, hm, ce să fi avut eu cu viţelul matale? Dacă ţi-a zis cineva, să nu-l crezi!
Cum cele două femei păreau gata să se ia de baticuri, chiar în curtea bisericii în zi de Săptămînă Sfîntă a Patimilor, ne-am luat la repezeală rămas bun.

Ajunşi în faţa Şefului, i-am dat raportul.
- Chiar aşa vorbeau, îl apucă pe acesta veselia. După care o întoarcse. Nu o putem da! E Săptămîna Mare. Ce vor zice popii? Cum ai întoarce-o, 90% din români sunt ortodocşi. Şi BOR-ul are putere şi la Guvern, şi la Parlament... Vrei să ni-i suim în cap?
- Şi cu ancheta ce facem? întreb eu, pe cînd Gruzinul trăgea de mine să ieşim din birou.
- Ţi-aş spune eu unde să-l bagi, mîrîie Şefu. Dar ţi-am zis, e Săptămîna Mare. Mergeţi mai bine la Piaţă, vedeţi care sunt preţurile!
- Preţurile le ştiu, i-am spus Gruzinului. M-a trimis nevasta în Piaţă să cumpăr una –alta pentru Paşte, mi-a făcut listă. Nu mi-au ajuns banii...
- Şi eu ştiu. Hai mai bine la o bere şi scriem articolul acolo, găsi Popescu soluţia. Chiar şi asta era o lecţie. Eram, doar, ucenic.