Oriunde, oricând, oricum - Irina Lucia Mihalca
Oriunde, oricând, oricum
Sensibilitate nemărginită,
la tine şi cerul e altfel,
mă regăsesc în cutele cele adânci,
o altă haină mi-ai cusut,
lumină de speranţă într-o viaţă,
trezeşti tot ce mi-a lipsit,
dincolo de cuvinte,
fiecare trăire era nepătrunsă fizic,
un transfer uşor
dinspre suflet înspre suflet.
Era nevoia de tot, faţă în faţă cu noi.
- Unde erai? - te întreb.
În tot şi-n toate, în el şi-n altul,
gândul e-un joc, după cum mi-ai spus,
îi dăm sau nu putere, acum m-am eliberat,
se risipeşte, deschid ochii şi uite
intră lumina, gândul devine realitate.
Între agonie şi extaz
e doar simţirea, adierea undei,
suntem oriunde, oricând, oricum,
totul e-o căutare, cu tine am făcut paşi
prin locuri frumoase, cu tine am deschis zorile,
am numărat stelele timpurilor noastre,
m-ai învăţat să-mi spun pe nume,
ai fost mereu acolo prezentului,
un dor de ce-i în tine însuţi,
îl simţi cum te-atinge în locuri
pe care le-ai păstrat,
avem acel loc al nostru.
Un tumult e sufletul tău,
departe-şi poartă fiorii pe aripile clipei,
înălţimile, uneori, te-ameţesc, o sfâşiere,
o dorinţă mult mai puternică
decât ce poate să perceapă trupul.
Mă desfaci în mii şi mii de trăiri
şi-apoi mă reclădeşti în ordinea ta.
- Am eu o ordine anume?! - te-ntreb,
deschizând şi cerul, şi pământul lăuntric.
Da, perfecţiunea fiinţei
prin treptele zidite-n univers,
superbă fantezie în F minor
cu pauze ce trec,
una în alta, prin fiecare parte,
îndemnul irezistibil în mişcare!
Comentarii