De exemplu, pe atunci, în adolescenţa şi tinereţea mea, era de-a dreptul periculos să critici. În general, orice sau pe oricine – dar cu atît mai periculos să critici un „membru”. Puteai fi, cel mult, criticat. Sau îţi puteai face autocritica, tovarăşi, că doar e constructivă... Dar în niciun caz să critici vreun aspect – că te dai la Ţărişoară. Nu sunt toate bune – dar ne străduim. De ce am face jocul duşmanilor, care nu au altceva de făcut decît să ne batjocorească ţara? Iar a te „lua” de vreun „om al muncii” era chiar mai rău: folosind versurile „şchioape” încetăţenite: „dai în unu, dai în noi / Dai în Ţară şi Popor.” Atunci, ca şi acum, Poporul era imens; era Toţi.

În naivitatea mea, am crezut că lucrurile se vor schimba după 90. Abia venea vara şi m-am lămurit: am avut o primă ceartă cu Năşicu. El se oripilase citind într-un ziar un reportaj despre gunoaiele adunate pe Litoral şi neadunate (încă). Făcea clăbuci la gură împotriva „trădătorilor”, „vînduţilor”, a celor care „discreditau România”, care voiau răul Ţărişoarei. Care avertizau pe „străini” să nu vină la noi. „Păi cum, măi, e mai bine să vină şi să găsească gunoi? Doar eşti de acord că este – uite, sunt şi poze.” Nu reuşeam (şi nu am reuşit nici de-atunci încoace) să îl conving că, dînd cu nasul în gunoi vreun (i)responsabil, poate va îndrepta lucrurile. Noooo...

Au trecut aproape 22 de ani de atunci, iar lucrurile sunt neschimbate. De exemplu, e destul ca un jurnalist, politician etc. din Franţa, Italia, Olanda, Marea Britanie să spună vreo vorbă despre un cerşetor, hoţ, tîlhar, curvă, peşte român – că sărim ca arşi! „Cum, dom’le? Da’ ce,numai ai noştri fac? Nici nu sunt români, sunt cam ţigani... Ce, ai lor nu fură, nu?... Nu văd şi românii care muncesc, s-au integrat, îşi văd de treabă? De ce ne bagă pe toţi în aceaşi troacă?” Aşa e, nu suntem Toţi aşa cum ne descriu respectivii – deşi, recunosc, nici nu spun undeva că „toţi românii” ar fi aşa. Dar de data asta, cei ce generalizăm suntem noi: defilăm cu (puţinele, totuşi) excepţii: „Ai văzut? Sunt căutaţi medici români?! Şi IT-işti!” Da, ştiu. Şi ospătari, parchetari, cărători cu cîrca... Munca nu e o ruşine!

Altă generalizare. Spune Băsescu, sau Boc, sau Ungureanu că se munceşte cam puţin. Că „mai puneţi mîna pe muncă!” „Nu se va mai plăti lenea.” Pe moment, adversarii politici şi vuvuzelele încep să urle: „Uitaţi, fraţilor, ce spun „ăştia” despre Poporul român! Că am fi leneşi. Că nu am munci.” Cum naiba, cînd Toată Lumea ştie că românul e harnic?! Scrie şi în Istorie, şi în documentele de partid... Poţi să îi convingi că respectivii nu au spus niciunde că Toţi am fi leneşi, puturoşi? Nu prea înţeleg de ce se simt jigniţi cei care, într-adevăr, nu sunt deloc aşa. De ce se simt băgaţi în cofă alături de cei ce merită epitetul. Poate unde ne place să ne batem cu pumnii în piept, patriotic, cu rezultatele vreunui român: „Aţi văzut? Praf i-am făcut! (la vreo olimpiadă, meci etc.)” Dar generalizează şi vuvuzelele: „Puterea ne consideră...” Sau „Portocalii...” Aştia din urmă nu ştiu cine sunt. Să fie membrii de partid ai PDL? Să fie politrucii? Să fie poate votanţii partidului portocaliu? Sau poate doar parlamentarii? Mi-e greu să cred că Toţi portocalii, poate chiar toţi cei cinci milioane care au votat pentru Băsescu, îi consideră pe „ceilalţi” leneşi. Aşa cum şi ei sunt consdideraţi, la grămadă – dar numai ei! – a fi pupişti, oportunişti, corupţi, hoţi, manelişti...

De fapt, cam aici se rupe acest Toţi în două: Noi şi Ceilalţi. Tot ce poate fi mai negativ este atributul Celorlalţi. Cei jigniţi suntem, întotdeauna, Noi. Tot la Noi s-a referit Urban, cînd a pronunţat cuvîntul „viermi” – deşi se referea la cele cîteva sute din Piaţă. Tot Noi eram „ciumpalacii” şi „mahalaua ineptă”. Pentru că, nu-i aşa?, deşi în stradă erau cîteva zeci, hai, cîteva sute de demonstranţi, Noi, întreg Poporulul protestam! Ei, poate nu chiar Toţi – dar Ceilalţi erau nişte pupinbăşişti plătiţi şi profitori, de aceea stăteau acasă... Şi tot Noi, Toţi, Poporul care va să zică „plătitorul de impozite”, am fost jigniţi cînd Toader ne-a făcut „beţivani”! Desigur, ştim prea bine că se mai şi bea (nu numai) pe la sate. Că unii chiar au căzut, de beţi ce erau, pe drum, îngheţînd pe acolo. Că mai sunt şi boschetari care au refuzat să fie duşi la adăposturi, îngheţînd în stradă. Dar, orişicît, „servitorul” plătit din banii Noştri nu are dreptul să spună acest lucru! El tace – sau spune numai ceea ce vrem Noi să auzim.

Dar cum e cu „fundul lui Boc”? Ei, şi aici, problema a fost tranşată cam tot pe-acolo: pe la jumătate. O fesă a înjurat (Ceilalţi), o fesă a dat problema la o parte (Noi). La mijloc, mai aproape de... să nu zic vorba aia proastă a Băsescului... g....ă, „curnaliştii” lui Felix, dimpreună cu Antonescu, spiritul „revoluţiei bunului simţ”. Ceilalţi aveau motive întemeiate (pe bani şi interese, desigur) să facă vîlvă din nimic. Noi însă ne-am prins repede, drept care nici nu am prea amintit de chestie. Decît pentru a rîde icnit, alături de liberal, de fundul gol a fostului Premier. Adică: „băi, ce i-au tras-o!” Aşa merita, pentru genocidul produs. Blestemul neamului, maică! Şi făcînd versuri, că ne pricepem: „Ce-i mai mic şi mai mic / Decît fundul de pitic?” Eh, dacă ni-l arătau şi din faţă, ştiam răspunsul...

A intervenit pînă la urmă şi CTP şi alţi jurnalişti. „Ruşinică!”, au strigat ei – dar nu foarte tare, să nu supere liberalii. Pesedeii au tăcut înţelept, iar Felix i-a spus lui Capatos, probabil: „Aşa, băiatu! La preţul ăsta (10 minute stoparea emisiei) merită să i-o tragi şi din faţă! Reitingul să crească.” Pentru că asta e de fapt marele schepsis: reitingul. Şi Capatos spune, mîndru: aş mai face-o! Desigur. A avut un milion de spectatori! Despre ce vorbim noi aici? Dacă se anunţa ce urma să se dea, ar fi avut 10 milioane! Ce se bgă CNA? Ce îşi dă cu părerea CTP? De ce se apuncă analiştii să deplîngă Presa şi nivelul la care a ajuns? E Presa care ne place Nouă! O consumăm. Am ieşi în stradă dacă ni s-ar da numai emisiuni idioate de Animal Planet, History Chanell, de spectacole de operă sau jazz. Avem dreptul să vedem ce dorim Noi, dăm bani şi sunt banii Noştri! Sau, mă rog, primiţi pe ajutoare sociale – dar primiţi de Noi, nu-i aşa?

Şi cum ar fi altfel, dacă asta Ni se dă de ani buni? Cînd acestea sunt emisiunile la care Noi ne uităm. Cînd cele mai vîndute ziare şi reviste sunt tabloidele ... Cînd cei mai importanţi doi oameni politici ai ţării sunt Diaconescu şi Felix – cei care reuşesc să manipuleze milioane de români. Şi asta de mult. Ni se pare că standardele morale au scăzut în ultimii ani? Uite ce zicea o anume Ferencz încă prin 2000, cînd apăruse nudă într-un pictorial: „Ţin minte că şi mamaia mea a citit de la cap la coadă revista în care am apărut eu. A fost o onoare pentru mine,” Vă daţi seama: bunicuţa alergînd pe la vecini ca să se laude cu funduleţul gol al nepoatei! Ce fel de români putem fi Noi după astfel de „educaţie” dată în familie timp de trei generaţii?

Şi să Ne mirăm că personaje precum Iri, Sânzi, Sexy Brăileanca îşi anunţă candidatura la Primăria Capitalei? Chiar vreţi să vedeţi că, prin alegerea unuia din ei, apariţia bucilor lui Boc nu este deloc întîmplătoare? Că Noi, cîţi om fi, avem acest drept inalienabil constituţional, de a fi cum suntem? Să îndrăznească vreun politician (mai ales al Puterii) să ne judece, să ne jignească, să ne desconsidere – că dăm cu el de pămînt! Noi suntem Majoritatea!