Duc cu grijă cutia în care am pus tortul pentru masa de Crăciun şi vântul aproape mi-o răstoarnă. "Ce vreme ciudată, vijelie în toată regula!" Urc în fugă treptele casei şi Laura îmi deschide cu un zâmbet larg pe faţă. Ştia că e primul meu Crăciun canadian, că sunt singură, şi mă invitase cu o lună înainte:
INTELECTUALII BASARABENI AU CONŞTIINŢA APARTENENŢEI LA PATRIA MAMĂ
Un filolog din Chişinău a trecut Prutul şi s-a oprit la Braşov pentru a-şi vedea adunate străduinţele sale sub coperţile unei cărţi.
De ce a fost nevoie de acest drum când bruma de democraţie permite şi în Republica Moldova tipărirea oricărui fel de carte? De ce să cheltuieşti atâţia bani, atât timp şi atâta energie când măcar o parte dintre volumele...
Încrucişarea pe care o face, azi, Bulevardul cu Calea Victoriei ne pare atât de firească, cadrilul maşinilor, tramvaielor şi pietonilor, sub supravegherea agenţilor de circulaţie şi luminile schimbătoare ale „stopului”, atât de zilnic, încât foarte cu greu ne putem închipui că a fost un timp când, pe locul unde azi îl taie Bulevardul, Podul Mogoşoaiei se cobora agale înspre Dâmboviţa, între un zid lung care împrejmuia, la stânga, curtea casei Grecianu şi între clădirile hanului Sărindar care, la dreapta mergea până la casele lui Colfescu, pe locul cărora şi-a ridicat Herdan Hotelul.
Din prelegerile profesorului Escu, neascultate de nimeni
(fragment)
Să-mi permiteţi să vorbesc pe scurt despre aceşti nemuritori. După cum zic tradiţiile iudeo-creştine, Omul i-a ştiut de la început pe Nemuritori. Doar îi cunoscuse intim, de pe când se plimba fără griji şi dureri prin Grădină. Acolo cunoscuse, probabil, Treimea nemuritoare, ba chiar şi pe îngeri - spurcaţi ori ne. După ieşirea lui )nu tocmai voită) din zisa grădină, a continuat să interacţioneze destul de des cu respectivii îngeri - drept...
Bunelu stătea aşezat pe treptele călduţe de ciment, în uşa din spatele casei. Bunica îl strigă proptită în uşa de la stradă, uşa ce dădea în bucătăria joasă din chiripici şi podită cu pământ bătătorit. Un ţol lung făcut din cârpe ţesute între ele i se încurcă între picioare şi o pisică şchioapă miaună lipindu-i-se de gleznele butucănoase, cerând miloagă de mâncare. E Miţa, o pisică vagaboandă cu blana tărcată şi bunica într-o noapte când mergea şonticăit la closetul din fundul curţii, n-a văzut-o şi a călcat-o pe spate. De atunci merge...
Adepţii acestui cult consideră că au avut antecesori în întreaga istorie a creştinismului, numindu-i "creştini liberi", şi susţin că aceştia răspândeau deja Cuvântul lui Dumnezeu. Identitatea acestora a venit de la sine odată cu traducerea Bibliei în diverse limbi, începând cu Reforma. Sub influenţa unor misionari străini, cultul face adepţi şi în România (Bucureşti,1899). Mişcarea este recunoscută de statul român în anul 1933 - dar sunt constrânşi să fuzioneze cu "creştinii după Scriptură" chiar dacă se diferenţiază de aceştia prin faptul că CDE nu acceptă botezul decât odată cu...
Urmăresc cu strângere de inimă ceea ce aş numi, cu un titlu din cinematografie: Războiul stelelor, disputele prea îndelungate, asemeni tranziţiei României către democraţie, schimburile de replici, mai mult sau mai puţin academice, din sânul comunităţii scriitoriceşti române. S-au conturat două tabere, ce îşi încrucişează spadele deasupra unui somn al raţiunii. Cităm adesea sintagma „la început a fost cuvântul”, fără să ne pătrundem de adevărul că el, cuvântul, este izvorul tuturor lucrurilor, şi,...
Dar iată că-ntr-o bună zi (şi bună era!), Dumnezeu şi-a adus aminte de bieţii oameni rămaşi în viaţă şi a oprit Potopul. Ba şi-a făcut şi semn să nu mai uite: a pus pe cer curcubeul. Aşa că, la sfatul lui Dumnezeu, bunul (şi dreptul) tată Noe s-a dat jos de pe arcă, văzând el că porumbelul şi-a văzut de drum. Şi a dat jos şi toate foşgăiala de dibitoace, lăsându-le libere să umple din nou pământul. Aşa de bine l-au umplut, ne spun bibliştii, că unele au ajuns tocmai în Australia, neoprindu-se niciunde pe drum şi învăţând să înoate, pentru a-şi ocupa locul „după felul lor”....
Românii s-au trezit în prima zi a lui 2003, după petrecerea Anului Nou, cu o veste cumplită: unul dintre cei mai cunoscuţi şi mai respectaţi jurnalişti, Dumitru Tinu - directorul ziarului "Adevărul", îşi pierduse viaţa într-un accident de maşină.
Un filolog din Chişinău a trecut Prutul şi s-a oprit la Braşov pentru a-şi vedea adunate străduinţele sale sub coperţile unei cărţi.
Comentarii