În romanul "Roşu ucigaş", Jeroen Brouwers(2) porneşte de la momentul prezent al morţii mamei sale, plan care alternează cu întoarceri în copilărie când el, copilul de patru-cinci ani, a trebuit să trăiască - împreună cu mama, sora şi bunica lui - în lagărul japonez Tjideng, din "Batavia înconjurată cu ziduri de cazemată, turnuri şi sârmă ghimpată. În casele de piatră de-acolo au trăit închise mii de femei din Europa, împreună cu copiii lor, pe suprafeţe de câţiva centimetri pătraţi măsuraţi cu liniarul, suprafeţe pe care erau dispuse să şi le apere până la ultima lor picătură de sânge: chiar şi pervazurile ferestrelor erau locuite, şi pragurile, şi fiecare casă a scărilor mai deosebită, verandele, coridoarele, aerul însuşi din case era locuit, - cine avea un hamac trăia printre frânghiile cu rufe puse la uscat şi întinse peste tot, îmbrăcăminte zdrenţăroasă şi puturoasă." Aici a locuit vreme de aproape doi ani, "împreună cu alte câteva zeci de persoane într-o bucătărie, - noi locuiam pe dulapul-masă din jurul spălătorului de vase.
Numai ce a plecat primarul de la mine că m-am şi repezit să-ţi scriu, drăgălaşule, de frică să nu mai vină careva şi să nu rămân gestantă cu scrisul cum rămân ofiliţii aştia la întreţinere! Ştiu că nu-ţi zâmbeşte viaţa mea trepidantă, dar abia acum te înţeleg şi eu cât de curvă e politica asta şi parşivă, de nu te lasă să-i zici la nici unul că-i prost de nu i se vede marginea tre’să stai aşa să zâmbeşti neapărat, cum face domnul preşedinte săracu’! Şi doar tu m-ai băgat în asta că eu, ţi-am spus că mă încalecă tot partidul, nemotivat!
„Omul nu poate, ca animalul, să se lipsească de sens. Poate renunţa la construcţiile simbolice, aşa cum poate închide ochii. Însă până şi viziunea neagră nu este o viziune nulă: el proiectează în afară, ca pe o pânză neagră, sensul, sub forma absenţei de sens, sub forma absurdului.” Raymond Ruyer, Gnoza de la Princeton
Trăind printre străini, ajungi să cunoşti tot felul de chestii. Mai ales din cele la care un român, trăind la el în ţară, nu prea are motive să le gândească. De exemplu, cetăţenia. Este aproape normal ca un român, locuitor al României, să fie cetăţean român. Se naşte cu această calitate şi rămâne fără ea în urma unei declaraţii de renunţare. Sau, în cazuri extrem de rare, i se poate „lua" cetăţenia - în urma unui decret prezidenţial, hotărâre guvernamentală, sau chiar act abuziv, la iniţiativa serviciilor secrete. Asta s-a întâmplat mai ales sub comunişti... Desigur, uneori naţionalitatea...
am scris şi eu o poezie despre ceaţă şi pe urmă i-am cerut părerea prietenului meu pentru o critică la sânge, că eu am sânge negativ, adică rar. Prietenul meu e un critic foarte bun, mereu mă îndeamnă să mă las de scris... poate ca să mă ambiţioneze. Că pe mine, dacă cineva îmi spune ceva, eu înţeleg altceva şi fac cum mă taie. O dată m-a şi tăiat...
- Ei, despre ce e poezia? m-a întrerupt prietenul meu care e critic, că aşa sunt criticii, te întreabă de nu te vezi. - O poezie despre un măgar în ceaţă -...
Anumite lucruri care se petrec în viaţă nu se pot uita. Sunt unii oameni care au tendinţa de a uita în mod voit, după bunul lor plac, ba mai mult sugerează şi altora uitarea. între uitare şi iertare este o distanţă ca de la cer la pământ. Dar nici uitarea şi nici iertarea nu pot fi atât de dăunătoare precum ignoranţa unor stări de fapt petrecute în trecut şi care fac deja parte din istoria românească.
După aproape 14 ani de la Evenimentele din Decembrie 1989 cineva a avut proasta inspiraţie...
(Din prelegerile profesorului Escu, neascultate de nimeni)
Pentru că aminteam de expresii, să facem o mică digresiune.
Printre multele expresii pe care le leg de sistemul comunist este şi aceasta: „a împroşca cu noroi". Nu ştiu când am auzit-o prima dată, dar am auzit-o exact aşa, însoţită de cacofonie. Aş zice că nu a fost trecută în rândul cacofoniilor celebre (şi acceptate) doar datorită faptului că verbul se declină de obicei - deşi majoritatea declinărilor respective întăresc aspectul cacofonic... Cel...
Iată că au trecut şi sărbătorile, cu toţii ne-am bucurat de cadouri, concedii, întâlniri cu rudele şi prietenii şi de toată această atmosferă festivă de sfârşit de an.
Cum se obişnuieşte cu aceste ocazii, s-au degustat diferite mâncăruri tradiţionale şi desigur, nu a lipsit vinul, ţuica - sau whisky-ul, după preferinţe - fiecare închinând un pahar în cinstea evenimentului.
Din nefericire, unii dintre noi au băut poate un pahar în plus, motiv de mahmureală în ziua următoare, şi astfel a apărut posibilitatea...
Anumite lucruri care se petrec în viaţă nu se pot uita. Sunt unii oameni care au tendinţa de a uita în mod voit, după bunul lor plac, ba mai mult sugerează şi altora uitarea. între uitare şi iertare este o distanţă ca de la cer la pământ. Dar nici uitarea şi nici iertarea nu pot fi atât de dăunătoare precum ignoranţa unor stări de fapt petrecute în trecut şi care fac deja parte din istoria românească.
Comentarii