Sora mea a fost prima care a realizat că nu se întrezăreşte nici un viitor luminos pentru biata naţie română (viitor metamorfozat dupa revo-luţie în luminiţa de la capătul tunelului), aşa că s-a hotărât să emigreze în Canada. - Nu mă lăsaţi singură, haideţi şi voi! Şi cum este persuasivă, am depus şi noi actele dar aşa, cu jumătate de inimă.
E atât de cald încât obiectele au o aură ceţoasă drept contur. Sunt pe cale să se descompună, aşa, cum plutesc imponderabile, în aerul încins.
Îmi pun şezlongul sub cireş (un cireş foarte tânăr, care, în scurta lui viaţă, încă nu a apucat să se înalţe cine ştie cât, aşa că arcuitele sale crengi, subţiri dar lungi, aproape că ating pământul) şi citesc. Ajung la pasajul despre bere rece şi, de poftă, nu sunt capabil să mai văd literele care urmează. Îmi simt picioarele invadate de furnici. Le lipăi cu palmele. Una din ele, mai kamikaze...
În Evenimentul Zilei din 14 august a apărut un articol intitulat "Diasporă la kil" al lui Florian Bichir.
El ne vorbeşte despre două evenimente ce au avut loc pe Litoral. Primul, "News to Know: introducing democratic media to schools in Romania" sub egida Ligii Tinerilor Romani de Pretutindeni (LTRP) a avut loc la Eforie Sud, program iniţiat de Ambasada Statelor Unite ale Americii. În aceeaşi perioadă, la Mangalia a avut loc Simpozionul "Românii de pretutindeni", organizat de TVR Internaţional. Ziaristul deschide astfel o paralelă între două lumi, viitorul posibil, tinerii necontaminaţi de mentalitatea comunistă - şi trecutul, diasporenii cu ştate mai vechi îmbătrâniţi prin exil, pe care îi descrie astfel:
Excelent articol !! nimic mai greu decat sa te privesti cu obiectivitate in oglinda,si sa spui cu glas tare ce vezi....!! Dar ca de obicei ,adevarul este ceva ....mai la mijloc....! Quote:
Articolul domnului Bichir putea foarte bine să aibă ca subiect orice simpozion pe orice temă,
si cu orce nationalitate asi adauga eu ,caci cu mici exceptii comportamentele se aseamana
Cred că lupul a ţinut la Scufiţa Roşie. În felul lui, mai incisiv. Era hămesit când a vrut s-o mănânce. Nu îmbucase nimic de zile întregi. Am fi tentaţi să spunem că asta e altă poveste. Nu, greşit, foarte greşit. E aceeaşi poveste, doar că privită din alt unghi, adică din culise.
Nici Scufiţa nu l-a urât într-atâta pe lup. De fapt, nimeni nu ştie ce avea Scufiţa în cap când a acceptat să plece singură în pădure. Am fi înclinaţi să credem că...
Vrând nevrând, mă trezesc ca proasta-n târg vorbind iarăşi despre lucruri la care nu mă pricep. Mai precis - despre Biserica Ortodoxă Română. Dacă ar fi biata mama p-acilea, m-ar întreba: altceva mai bun nu ai de făcut? Probabil da, măicuţă - dar uite că trebuie să scriu un editorial, că nimeni altul nu s-a oferit să o facă, şi subiectele „grase" au secat odată cu seceta de peste vară. Nici inundaţiile toamnei nu au îndreptat situaţia. Iar celălalt subiect (idioţeniile „prostănacului") nu merită să bată capul nimănui...
Vrând nevrând, mă trezesc ca proasta-n târg vorbind iarăşi...
În pregătirea efortului maxim politic pe care suntem gata să-l facem la sfârşitul lunii viitoare )luarea deciziei dacă să ne pese sau nu de modul în care naţia română îşi va exprima opţiunile politice în alegeri) a avut loc un mic eveniment politico-cultural )mai bine invers, evit cacofonia...) într-o oarecare piaţă din Montreal. Piaţă de care nu am auzit până acum – şi probabil nu am fi auzit nici în restul zilelelor ce ne-au mai rămas de trăit pe pământ canadian. Piaţa respectivă a luat numele unei ţări despre care cam jumătate din populaţia Montrealului a auzit tot atât de mult precum am auzit noi despre piaţa respectivă. Restul ştiu că acea ţară care a dat un nume nou pieţii, România, este situată undeva „prin Rusia”. „Close enough”, cum zic canadienii ne-quebecoise.
George Gridănuşu : Întorcându-mă la istorie şi parcurgând ceea ce nu ştiam la vremea trăirii ei - că trăiam istoria, dar multe nu le ştiam - nu puteam înţelege asasinarea lui Corneliu Codreanu, nu puteam înţelege asasinarea lui Iorga, nu puteam înţelege asasinarea lui Duca şi aşa mai departe. Acum ştiu că au greşit chiar şi oamenii cei mai mari.
A.M. : După liceul din Făgăraş a urmat cel din Buzău. Insist asupra Buzăului ştiind că acolo a...
Astăzi, mai mult ca oricând, pare că există un deficit de comunicare. Incepând de la viaţa de zi cu zi, de la dialogurile din familie, dintre prieteni sau parteneri de servici, dialogurile de pe stradă sau din magazine, şi până la discuţiile la nivel politic, totul pare câteodată întors pe dos. Deşi fiecare din noi avem soluţia ideală pentru rezolvarea problemele din jur, imaginaţia personală suferă un blocaj când vine vorba de propria problemă. Suntem fără îndoială confruntaţi cu mai mult decât...
UNDE ÎNCEPE POVESTEA
Astăzi, mai mult ca oricând, pare că există un deficit de comunicare. Incepând de la viaţa de zi cu zi, de la dialogurile din familie, dintre prieteni sau parteneri de servici, dialogurile de pe stradă sau din magazine, şi până la discuţiile la nivel politic, totul pare câteodată întors pe dos. Deşi fiecare din noi avem soluţia ideală pentru rezolvarea problemele din jur, imaginaţia personală suferă un blocaj când vine vorba de propria problemă. Suntem fără îndoială confruntaţi cu mai mult decât...
Comments
Re: Adevărul care ne doare
Excelent articol !!
nimic mai greu decat sa te privesti cu obiectivitate in oglinda,si sa spui cu glas tare ce vezi....!!
Dar ca de obicei ,adevarul este ceva ....mai la mijloc....!
Quote:
si cu orce nationalitate asi adauga eu ,caci cu mici exceptii comportamentele se aseamana
[url=http://www.romania-israel.com][/url]