NS:Dragă Felicia, eşti una din marile surprize - plăcute! - de la prima ediţie a Festivalului Românesc. Cred că a venit timpul să te cunoaştem mai bine. Deci, cine eşti tu, Felicia Costea? FC: M-am născut la Mociu, în judeţul Cluj la 15 ianuarie 1967 (în aceeaşi zi cu Eminescu, spuneam când eram copil şi mă mândream cu asta). În 1985 am absolvit Liceul Pedagogic din Cluj, devenind dăscăliţă. Am lucrat în învăţământul special pentru o perioadă de 10 ani. În 1996 am...
Mănăstirea Secu a fost ctitorită în anul 1602 de către vornicul moldovean Nestor Ureche şi soţia sa Mitrofana, părinţii cronicarului Grigore Ureche. Pare asemenea unei cetăţi medievale, cu ziduri groase. Biserica, zidită din piatră şi cărămidă, are hramul Sfântul Ioan Botezătorul. Interiorul este construit în cunoscutul stil moldovenesc şi iniţial biserica a avut o singură turlă, pe la 1812 fiind adăugată şi cea de-a doua{}. În această perioadă...
Maria păstrase toate cuvintele acelea şi se gîndea la ele în inima ei. Nici nu se putea altfel căci Arhanghelul Gavriil şi Elisabeta şi bătrînul Simeon o recunoscuseră şi o binecuvîntaseră pentru veşnicie. Dar îi mai spusese ceva bătrînul Simeon... Iar Maria se cutremură, încă o dată, rostindu‑şi‑le: ...chiar dacă sufletul tău va fi străpuns de o sabie, ca să se descopere gîndurile multor inimi... Iară Maria văzuse şi cunoscuse deja totul. Ascultase, învăţase şi adunase povara Luminii în zece, douăzeci, poate treizeci de ani în serile tîrzii, la pîlpîirea umilă a opaiţului, stînd alături de copilul ei, modestul dulgher, alături de învăţător, de Rabuni...
Numărul acesta ar trebui să fie unul festiv. Să celebreze trei ani de când câţiva români din Vancouver au crezut în ideea unei reviste în limba română. De atunci, lună de lună, revista a poposit în mâinile tale, cititorule.
Numărul de Mai aduce cititorilor prin pana lui Cătălin Ursu un foarte interesant articol despre unul din titanii muzicii universale: Richard Wagner. Înainte de a ne povesti despre viaţa şi creaţia marelui compozitor german, el ne vorbeşte despre motivele pentru care operele nemuritoare ale lui Wagner sunt mai puţin cunoscute maselor largi de iubitori ai muzicii – în ciuda frumuseţii lor.
"Un tâmpit mai mare ca mine nu există. Să faci 13 ani de temniţă pentru un popor de idioţi!" ((Petre Ţuţea după alegerile de la 20 mai 1990)
Declaraţia aceasta facută de Ţuţea, chiar şi după alegerile dezamăgitoare din mai 1990, m-a şocat şi nu pot să spun că m-am simţit tocmai bine cu titulatura de "idiot" mai ales venind din partea unui munte de spiritualitate şi de românism. Nu cred că există pe lumea asta o naţie care să işi tragă cu atâta ardoare palme peste faţă şi picioare în fund...
M-am aşezat pe scaun uşor stingheră şi gazda mă întreabă ce beau.
- Un pahar de bere, dar nu mai mult pentru că sunt cu maşina.
Mă uit la cei aşezaţi în jurul mesei; în dreapta mea stă un bărbat în jur de patruzeci de ani ce afişează cu dezinvoltură studiată, o tinereţe artificială negată de chelia strălucitoare şi ridurile adânci din jurul gurii. Nu ştiu pe nimeni dintre cei prezenţi şi asta mă face nervoasă şi nesigură, încercând să ascund irascibilitatea prin trecerea obsesivă a degetului arătător peste marginea paharului, desenând cercuri infinite. Bărbatul începe să vorbească cu un surâs misterios atârnat de colţul buzelor:
Istoria s-a constituit în panoplia căilor Cunoaşterii Omeneşti ca o Ştiinţă a adevărului faptic, neabătut de interese, arogante, şi "lapsusuri tactico-strategice", deci ca o ştiinţă a idealului unui adevăr obiectiv. Şi cum acesta n-a fost niciodată un ţel uşor de atins, strădania Istoriei s-a îndreptat spre ţinta -mai realistă- a unei analize cât mai obiective a diverselor interpretări (subiective, inevitabil) ale unui eluziv Adevăr "fără pată şi prihană". Ca Ştiinţă ce şi-a propus să "care o cruce atat de grea" de dragul Adevărului Adevărat, Istoria consemnează adesea spiritul epocilor studiate, umorul, anecdota, cultivate în jurul unor evenimente epocale putând adesea constitui un "barometru" relevant al evaluărilor de bun simţ, la presiune politică normală - adică într-o perspectivă echidistantă faţă de varii interese. În fond, umorul a fost mai mereu un ingredient esenţial în lupta pentru îndreptarea moravurilor, pentru corectarea prin "urzică" a metehnelor omeneşti de tot felul, deci pentru adevăr -- conform dictonului latin "ridendo castigat mores", sau traducând: "râzând câştigi mai mult".
V-am spus că despre ei vom vorbi acum. Iacov, zice Biblia, trăia în ţara Canan, acolo unde tatăl lui locuise ca străin. Străin fusese şi Avraam, şi Isaak, acum era şi Iacov... E drept, ei cumpăraseră ici şi colo „ogoare", ca de exemplu la Hebron sau Sichem. Dar la Sichem nu se puteau întoarce, aşa că s-au dus la Hebron.
Mă simt complet dezarmată şi, în acelaşi timp, mă simt continuu şi profund sinceră în faţa acestei foi albe, pe care ar trebui să aştern trăirile mele, amestecate şi rătăcite undeva pe-aici, atât de-aproape ca mi-e şi greu să le numesc amintiri. Trebuia să fi ţinut un jurnal de călătorie; într-un jurnal eşti absolut proaspăt şi nu urmăreşti nici un ţel, nici un stil, nu cauţi să exprimi nimic: scrii din plăcerea de-a scrie, din dorinţa de a revărsa idei cu o exaltare nebună, din dorinţa ascunsă de a te delecta peste ani şi ani cu ce ai scris. E un mod de a închide poarta spre lume pe înserat, un mod de a te confunda cu cele mai intime şi personale trăiri de peste zi.
NS:Dragă Felicia, eşti una din marile surprize - plăcute! - de la prima ediţie a Festivalului Românesc. Cred că a venit timpul să te cunoaştem mai bine. Deci, cine eşti tu, Felicia Costea? FC: M-am născut la Mociu, în judeţul Cluj la 15 ianuarie 1967 (în aceeaşi zi cu Eminescu, spuneam când eram copil şi mă mândream cu asta). În 1985 am absolvit Liceul Pedagogic din Cluj, devenind dăscăliţă. Am lucrat în învăţământul special pentru o perioadă de 10 ani. În 1996 am...
Comentarii