”Cei vechi spuneau: ”volentem fata ducunt, nolentem fata trahunt” (…).(”Pe cei ce voiesc sorții  îi duc, pe cei ce nu voiesc sorții  îi târâie”). De câte ori un mare creator s-a adecvat demersului tainic al naturii, a exprimat, în modurile cele mai diferite, mai neprevăzute,  în țesătură, ecuația simbol-mit-uimire, agent însuflețitor al oricărei capodopere. Toată marea artă a lumii o mărturisește, iar demiurgii ei s-au arătat vrednici de colaboratori ai Marelui Dulgher al Universului. Exemplificarea ar face materia  unui alt volum.

”Mă uitam la mâinile lui care știau să se slujească de cazma și de santuri- pline de bătături și crăpate, deformate, nervoase. Cu mare băgare de seamă și gingășie parcă ar fi dezbrăcat o femeie, ele desfăcură sacul și scoaseră dinăuntru un vechi santuri lustruit de ani, cu o sumedenie de coarde, cu podoabe de aramă și de fildeș și cu un ciucure de mătase roșie. Degetele butucănoase îl mângâiau de la un cap la altul, încet, cu pasiune, de parcă ar fi mângâiat o femeie. Apoi, îl înveliră din nou, cum învelești un trup iubit să nu răcească.

În perioada iunie – noiembrie, 1867,  Mark Twain face o croazieră pe vasul Quaker City  și Editura ”American Publishing Company” din Hartford îi propune un contract: să scrie o carte de reportaje despre această călătorie  și la predarea manuscrisului să primească o sumă de 10000 de dolari fără drepturi de autor, sau cinci la sută din vânzări cu păstrarea dreptului de autor.

Eu consider că datoria mea este să îl împing să se gândească la acel ceva specific omenesc și etern care trăiește în sufletul fiecăruia. Dar acest ceva etern și important cel mai adesea este ignorat de om, deși soarta sa este în mâinile lui: el aleargă după fantome. Dar se pare că, până la urmă, totul se curăță până la această simplă particulă elementară, singura pe care se poate baza omul în viață: capacitatea de a iubi. Această particulă poate crește în sufletul fiecăruia într-o poziție de control al vieții, care este capabilă să dea sens vieții omului.

Jocuri și jocuri. Unii se joacă de-a Dumnezeu. Ei consideră că nu există nimic altceva în univers în afara lor  și a tablei de joc pe care sunt convinși că o domină cu măiestrie. Dar...”c-așa-i în tenis”, zeița Fortuna se poate plictisi și mai măsluiește zarurile: pune pe pe masa de joc  Spânzuratul ascuns de o piesă oarecare. De ce? Face și el parte dintr-o suită regală cu rege, regină, cavaleri, valeți etc. Între conștient și subconștient există o strânsă legătură.