Când  un tânăr pictor intra în sfera de interes a marelui colecționar de artă francez, de origine germană, Daniel-Henry Kahnweiler (1884-1979), primea din partea lui atât un sprijin moral cât și unul materieal cât se poate de consistent. Însă nu era un ajutor gratuit: i se impunea artistului o conduită și o disciplină austeră, aproape monahală. Cu mici excepții, D.H. Kahnweiler nu organiza expoziții personale și nici nu–i permitea pictorului să participe la Saloane. Unul dintre pictorii cei mai importanți care a beneficiat de regimul impus de colecționar a fost spaniolul Juan Gris. Această stil de viață impus a creat, pe de o parte, o aură de mister și de inaccesibilitate  în jurul artistului, dar l-a văduvit, pe de altă parte, de prilejul de a se confrunta cu alți pictori și de a fi cunoscut marelui public.

De aceea, expozițiile organizate mai târziu cu opera pictorului Juan Gris la Paris sau la Berna au fost adevărate evenimente artistice.

Juan Gris, pe numele său adevărat José Victoriano González Pérez, s-a născut la Madrid  pe 23 martie 1887 în familia unui negustor înstărit. Din copilărie, vădind un veritabil talent pentru desen a fost înscris la șoala de arte din Madrid, ”Escuela de Artes y Manufacturas”, apoi, a studiat pictura în atelierul lui Jose Moreno Carbonero și, mai târziu, cu Salvador Dali.

A venit la Paris în 1907 fiind vecin cu Picasso și s-a împrietenit cu poeții care au participat activ la nașterea noului curent artistic, cubismul. La început, s-a angajat ca desenator la un ziar și abia în 1910 a început să picteze în acuarelă, mai timid în prima fază, realizând simple imagini din natură.

În 1911, îi vinde primul tablou lui Clovis Sagot și îi face portretul lui Maurice Raynal.

Expune pentru prima dată în 1912 la prima expoziție a Secțiunii de Aur de la ”Independenti”. Este anul în care Picasso și Braque deja realizaseră opere de un rafinament și o complexitate nemainîntâlnită ce puteau fi încadrate în noul curent, cubismul, prin încălcarea de planuri și suprafețe, prin elemente ieșite din comun. Lucrările lui Juan Gris (începuse să semneze cu acest nume) erau destul de timide, dar promițătoare, făcându-se remarcate printr-o stilizare aparte și printr-un stil propriu care se contura:  elementele din tablourile lui se așezau în ritmuri laterale crescânde sau descrescânde surprinse în lumini oblice care împărțeau planurile în lumini și umbre transparente. Sub influența pictorilor din Secțiunea de Aur, precum Gleizes și  Metzinger, Gris recurge la noi metode de descompunere plasând subiectul în spatele unui fel de grătar, apoi, lasă fiecare formă proiectată să capete autonomie pe pânză renunțând la schematizări.

 Din 1913, opera lui capătă noi valențe atât prin coloristică- izbucnesc nuanțe de violet și oranj, dar și prin sclipirile unghiulare  ce se deschid ca într-un evantai în planul pânzei. Cu timpul, își crează propriul mod de organizare a colajelor, își disciplinează elanurile și realizează o ambianță între elementele abordate scoțând în evidență puritatea și textura obiectelor desenate, realizând puternice contraste de negru profund și alb strălucitor. Acest stil de lucru este specific anilor 1916-1918, epoca de mare creație a lui Juan Gris.

”Lucrez cu elemente de spirit , cu imaginația încerc să concretizez ceea ce este abstract...Vreau să ajung la o nouă calificare, să fabric indivizi deosebiți pornind de la un tip general...Cezanne, dintr-o sticlă face un cilindru; eu din cilindru fac sticlă”, spune artistul.

 Iar într-o scrisoare din 1919 își exprima țelul către care se îndrepta arta sa: ”Sper să pot ajunge să exprim cu mare precizie o realitate imaginară numai cu elemente ale spiritului.”

Juan Gris începe să picteze portrete din care transpar influențele maeștrilor săi declarați: Pierro della Francesca, Ucello, Zurbaran, dar și Corot sau Cezanne. E tot mai stăpân pe desen și pe culorile îndrăznețe pe care le armonizează redând chipuri de arlechini în armonii albastre și galbene, jocuri de flăcări colorate. Desenul se estompează și se retrage în spatele planurilor colorate ce par a fi decupate în metal, fiecare unghi având semnificații speciale.

În 1920 apar primele manifestări ale bolii (leucemie)  care avea să-l doboare în 1927. Arta lui Juan Gris este deja la apogeu, contrastele se sting lăsând la   vedere armonii subtile într-un cadru deja îmblânzit în care emoțiile sunt strict controlate.

Apariția unor elemente de scriere precum  embleme și metafore în prim planul tabloului dă pentru prima dată lucrărilor sale un caracter simbolic.

Artistul se stinge din viață în data de 11 mai 1927.