Un mare actor român: COSTACHE BABI
Premiul de excelenţă al UNITER
partea a-2-a
Adrian Munteanu : Ultimele două premii obţinute : cel de interpretare în cadrul Festivalului de Dramaturgie Contemporană de la Braşov şi premiul de excelenţă al UNITER-ului, demonstrează că vă apropiaţi cu motoarele în plin , în forţă, de apogeul carierei, pe care vi-l doresc cât mai îndepărtat, Care este explicaţia acestei măriri a strocului - ca să folosesc un termen sportiv - într-o perioadă în care alţii s-au lăsat tentaţi de mirajul odihnei după o viaţă de muncă şi emoţii. Să fie la mijloc experienţa, dragostea de meserie, spiritul activ, toate acestea impreună sau, poate, si alte explicaţii ?
Costache Babii : Este dragostea de meserie în primul rând şi în al doilea rând este faptul că nu mai am timp mult la dispoziţie, deci trebuie să-mi folosesc timpul rămas la maximum, să las in urma mea o amintire placută, fiindcă în urma noastră rămân numai amintir-ile. Odată cu căderea cortinei, de obicei noi dispărem. Este o artă care se face cu mai mult spirit decat materie şi sunt uitaţi repede actorii. Atâta timp cât eşti cu motoarele în plin, atunci eşti văzut şi eşti apreciat. Foarte mulţi mă intreabă cum de rezist. Rezist luptând cu mine, luptând cu diabetul, luptând cu discopatia, cu multe necazuri pe care le am. Mergem însă înainte şi atâta timp cât pot să trag, trag. Cu toate că , de foarte multe ori, imi vine gândul de a renunţa.
A.M.: Aşadar, poate să fie teatrul şi o salvare personală ?
Costache Babii : Pentru mine este o oază, este un refugiu. În momentul în care am griji, am necazuri, am probleme, atunci când intru pe scenă le uit. Le uit fiindcă îmbrac haina altui personaj. Atunci grijile lui Costache Babii rămân pe planul doi şi vin grijile personaju-lui pe care-l interpretez. Fiecare personaj este un om şi noi actorii, trăind atâtea vieţi, este normal să ne uzăm foarte repede. Am mai spus-o de multe ori : poate că femeile ne inţeleg mai bine pe noi, actorii, care naştem tot timpul, cu fiecare rol.
A.M.: Remarc întotdeauna bogăţia de nuanţe şi firescul interpretării dumneavoastră. Împărtăşiţi-ne felul în care vă construiţi rolurile, câte ceva din dificultăţile drumului de la repetiţie la premieră.
Costache Babii : Multe roluri vin din prima, altele nu se lasă deloc prinse. Incercând să învăţ merg pe stradă. Foarte multe per-sonaje îmi sunt dragi fără să le fii jucat. Adică văd un anume om pe stradă şi îmi spun : domnule, tipul ăsta ar fi extraordinar să-l pot aduce pe scenă într-o bună zi. Multe dintre caracteristicile unor oameni le iau, le înmagazinez, le bag în mine, într-o anume cutiuţă şi când îmi trebuie, le găsesc undeva în cămara sufletului. Trebuie să înveţi tot timpul, trebuie să observi, trebuie să prinzi de la fiecare câte ceva. În creionarea unui rol am momente când spun că l-am prins şi a doua zi îl trântesc de pământ, îl sparg complet şi încep să-l remodelez. Uneori nu-mi plac nişte treburi, alteori am impresia că rolul este extraordinar de bine făcut şi regizorul îmi spune că ar mai trebui umblat în anu-mite locuri. Este foarte important să ai pe cineva care te vede din afară. Am uneori impresia că am făcut un lucru foarte bun , cu toate că cei din sală nu cred la fel ca mine. Acum însă cred că am ajuns la o anumită vârstă când ştiu exact pulsul sălii şi pot să prind spectatorul.
A.M.: Acest ultim premiu, de excelenţă, este o încununare a unor eforturi de o carieră sau poate numai un moment din cariera aceasta care se va prelungi ?
Costache Babii : Sigur că vreau să o mai prelungesc, dar nu depinde de mine. Fiecare om are un anume termen de garanţie. Nu ştiu când expiră la mine acest termen. Aş vrea să fie cât mai târziu, cum vrem fiecare dintre noi. Sincer să-ţi spun, sunt obosit. Sunt obosit şi de multele tăvăluguri care au trecut peste mine. Uneori sunt tentat să renunţ. Văzând însă reacţia publicului, văzând cum sunt primit, văzând că pot aduce bucurie şi alinare într-o perioadă când trecem prin atâta zbucium şi trântire de maluri, cu tranziţia asta care pare inter-minabilă, parcă mă îndeamnă să nu renunţ şi să trag de mine. Sunt nişte satisfacţii pe care nu ţi le dă nimeni şi nimic. Satisfacţia muncii pe scenă şi a aplauzelor. Chiar dacă sunt 30 de oameni într-o sală de 800 de locuri, merită să joci pentru ei. Fiindcă oamenii aceia şi-au rupt din timpul lor şi au venit să te vadă, au venit ca să plece alţi oameni. În momentul în care intră pe uşa teatrului, spectatorul intră ca să se spovedească ţie şi să iasă alt om. Aceştia sunt cei mai buni dintre spectatori. După părerea mea ar trebui ca intrarea la teatru să fie gratuită. Ar trebui ca omul să intre în teatru cum intră în biserică. Teatrele ar trebui subvenţionate. Omul să vină la teatru oricând, să se încarce şi să plece de acolo alt om.
A.M.: Oare noua conducere a Teatrului "Sică Alexandrescu " să aibă în vedere şi o asemenea variantă ?
Costache Babii : Nu ştiu, n-am vorbit cu Claudiu Goga. Eu am mare incredere în el ca regizor. Ca director nu pot şti ce poate să facă. Este o muncă foarte grea.El este foarte tânăr.Intr-un teatru rebuie să ai coloana vertebrală bine clădită, ca să poţi să rezişti. Să dea Dumnezeu ca toate gândurile de bine ale lui Caudiu Goga să se materializeze. El are gânduri mari şi vis-a-vis de actori şi vis-a-vis de teatru. Fiindcă teatrul, în primul rând, înseamnă repertoriu. Având un repertoriu bun, iţi pui în valoare actorii. Aşa poţi să ieşi în lume. Sunt mulţi plecaţi din Braşov şi ar trebui readuşi să joace pe scena braşoveană.
A.M.: Poate de bun augur pentru viitorul teatrului este că pe Claudiu Goga l-au dorit mulţi dintre membrii colectivului
Costache Babii : L-au dorit şi din teama de a nu veni cumva la cârma teatrului iarăşi un om care să nu aibă nici în clin nici în mânecă cu acest teatru. Fiindcă am avut şi nişte experienţe mai triste cu nişte oameni care şi-au făcut plinul şi apoi au plecat. Să dea Dum-nezeu ca aceşti puşti care vin în urma noastră să înveţe de la noi dragostea de teatru şi dorul de a muncii.
A.M.: Rememorând prodigioasa carieră a actorului Costache Babii, ce s-ar mai putea face şi nu s-a făcut înca ? Cu alte cu-vinte, sunteţi mulţumit de tot ceea ce aţi lăsat în urmă sau mai este câte ceva de adăugat la profilul unuia dintre actorii care, nu este mult atunci când spun, că se înscrie în galeria marilor actori români de la începutul acestui mileniu ?
Costache Babii : Cred că este prea mult spus Eu iti mulţumesc foarte mult pentru apreciere. Sigur că ar mai fi multe de făcut,sigur că sunt multe lucruri în urma mea pe care aş fi vrut să le fac şi nu le-am făcut. Ca orice actor am avut nişte vise. Aş fi vrut să fac nişte roluri pe care nu le-am putut face şi acum este prea târziu Unul dintre gândurile mele era să fac Willi Loman din "Moartea unui comis voiajor", o piesă care se pune acum la noi, pe scena teatrului, de către regizorul Dominic Dembinschi, dar îl pune cu Mircea Andreescu în acest rol şi mă bucur foarte mult pentru Mircea. Aş fi vrut să fac un Hagi Tudose,aş fi vrut să fac un Schilloc din "Neguţătorul din Vene-ţia?". Dacă privesc în urmă, am lăsat doi copii reuşiţi, doi copii buni, şi am realizat ceea ce am realizat pe scena Teatrului din Braşov, căruia îi mulţumesc, ca şi colegilor mei, fără de care nu aş fi reuşit să ajung unde am ajuns.
A.M.: Să vă dea Dumnezeu încă multă putere de muncă, spre satisfacţia spectatorilor pe care i-aţi bucurat cu atâtea reuşite.
A consemnat Adrian Munteanu
Comentarii