Poemul mănăstirii Rohia
Te înalţă cântec vestitor de bine
În zare, către...
Te înalţă cântec vestitor de bine
În zare, către înalturi, spre etern
Spre veşnicia de trăiri senine,
Departe de infern.
Iubesc alesul aşezării tale
Şi codrii tăi înalţi şi solitari,
Şi pacea ta şi liniştea din vale,
Străvechi locaş al unor fapte mari.
Mă simt aici în culmea fericirii
Serbând voinţa celor doritori
De reîntregire a tainelor iubirii,
Rohia ce-şi aşteaptă noii zori.
În sânul tău e clocotul de viaţă
E taina chemătoare de Hristos,
Aici răsare dulcea dimineaţă
În chipul veşnic şi frumos.
La tine Dumnezeu coboară strălucirea
Şi dragostea din ceruri revărsată,
Din tine maică, a noastră glăsuirea
Spre tronul milei sfinte se îndreaptă.
Rohia- mănăstire peste vreme
Eşti fericită întru Dumnezeu,
Creştinii vin mereu, mereu,
Ca ajutorul tău să-l cheme.
Comentarii