Două verbe cu probleme: “a şti” şi “a fi”

Amândouă sunt verbe de conjugarea a IV-a şi nu de puţine ori  întâmpinăm dificultăţi la scrierea lor corectă.
Formele celor două verbe la infinitiv sunt: a fi şi a şti  -cu un singur i.

La gerunziu avem formele fiind şi ştiind alcătuite din tema verbului a şti şi a fi plus terminaţia gerunziului,  -ind. Se scrie cu doi de i - unul din temă şi altul din desinenţă.

Verbul a şti este un verb regulat- rădăcina rămâne aceeaşi pe parcursul conjugării.
 Modurile personale sunt: indicativ, conjunctiv, condiţional optativ şi imperativ. La rândul lui, modul indicativ are timpul: prezent, imperfect, perfect simplu, mai mult ca perfect, perfect compus şi viitor.

A şti

indicativ prezent:   ştiu, ştii, ştie, ştim, ştiţi, ştiu;
                       
imperfect:    ştiam, ştiai, ştia, ştiam, ştiaţi ştiau;
                 
 perfect simplu:   ştiui, ştiuşi, ştiu, ştiurăm, ştiurăţi, ştiură;
                  
mai mult ca perfect:   ştiusem, ştiuseşi, ştiuse, ştiuserăm, ştiuserăţi ştiuseră;
                 
perfect compus:   am ştiut, ai ştiut, a ştiut, am ştiut, aţi ştiut, au ştiut;
                   
viitor:     voi şti, vei şti, va şti. vom şti, veţi şti vor şti;

Aşadar viitorul  se formează din auxiliarul a avea şi forma de infinitiv şti, cu un singur i.

Modul conjunctiv, prezent:  să ştiu, să ştii, să ştie, să ştim, să ştiţi, să ştie;

Modul condiţional optativ, prezent:  aş şti, ai şti, ar şti, am şti, aţi şti, ar şti;

Modul imperativ: ştii! ( tu) ştiţi! ( voi) - arată un îndemn, o poruncă.

Ca să fie mai clar voi da câteva exemple de propoziţii cu situaţiile în care se fac confuzii- toate la persoana a doua, singular:

Ex: Tu ştii că n-ai învăţat. ( indicativ, prezent)
       Vei şti să preţuieşti cărţile în viitor.  (indicativ, viitor)
       Să ştii că n-ai fost selectat în echipă. ( conjunctiv, prezent)
      Dacă ai şti cât de greu e să rămâi acolo, în vârf! ( condiţional, prezent)
        Ştii atât cât trebuie! (imperativ)


Verbul a fi este un verb neregulat, aşa că suferă transformări şi la nivelul rădăcinii.

A fi

 indicativ prezent: sunt, eşti, este, suntem, sunteţi, sunt;

imperfect: eram, erai, era, eram, eraţi, erau;
                   
 perfect simplu:   fui, fuşi fu, fură, furăţi, fură; ( cu accent pe u)
                           fusei, fuseşi, fuseră, fuserăm, fuserăţi fuseră;

perfect compus:  am fost, ai fost, a fost, am fost, aţi fost, au fost;

mai mult ca perfect:  fusesem, fuseseşi, fusese, fuseserăm, fuseserăţi, fuseseră;

viitor:    voi fi, vei fi, va fi, vom fi, veţi fi, vor fi;

imperativ: fii! ( tu), fiţi! ( voi)

conjunctiv, prezent: să fiu, să fii, să fie, să fim, să fiţi, să fie;

condiţional, prezent:  aş fi, ai fi, ar fi, am fi, aţi fi, ar fi;

În acest caz  întâlnim greşeli de scriere la imperativ, conjunctiv şi condiţional, persoana a doua, singular.
                    
Ex: Fii tu însuţi!  

Să fii om e lucru mare.    

Ai fi bun de pedagog.                                
                                        
Am prezentat conjugările celor două verbe cât mai simplu, pentru a-i putea ajuta şi pe cei care nu-şi mai amintesc noţiunile de gramatică.