N-am să-i spun interviu, ci poate o plimbare în timp prin vechea cetate a Sibiului, un remember îndepărtat al studenţiei anilor 1942-1946. Periplul a început atunci când am descoperit printre fotografiile îngălbenite de timp, indexul de studentă al bunicii mele. Bineînţeles, am reuşit să o provoc să-mi povestească despre acea perioadă. Am înregistrat această promenadă în trecut şi fără a o dori un interviu numaidecât, o voi reda în cele ce urmează.
A. U. : Da, văd că atunci te numeai Negru Radu Viorica. Eu nu pot să-ţi spun altfel decât Ita. Spune-mi...
Iată că au trecut şi sărbătorile, cu toţii ne-am bucurat de cadouri, concedii, întâlniri cu rudele şi prietenii şi de toată această atmosferă festivă de sfârşit de an.
Care naţiune de pe pământ nu s'ar ridica de la mic până la mare, când îşi vede numărate zilele vieţii? Libertatea unui popor este bunul lui cel mai înalt şi naţionalitatea e libertatea lui cea din urmă; ce preţ mai are viaţa lui după ce şi-a pierdut tot ce îl face demn să mai fie pe pământ? ... Ţineţi cu poporul toţi, ca să nu rătăciţi, pentru că poporul nu se abate de la natură, nici nu-l trag străinii aşa de uşor în partea lor, cum îi trag pe unii din celelalte clase...
Sfântul Augustin spunea într-una din scrierile sale: "Oamenii merg pe vârful muntelui, şi se minunează de zările deschise. Se uită la Ocean, şi se minunează de măreţia valurilor. Se uită la cer, şi se minunează de nesfârşitul rotirii stelelor. Şi se uită la semenii lui, şi nu se minunează de minunea existenţei lor!"
Acum, poate că un teolog învăţat o să mă contrazică. O să spună că Sf. Augustin nu a scris niciodată aceste cuvinte; dar, i-aş răspunde eu, dacă sfântul părinte nu le-a scris, ar fi trebuit poate să le scrie. Sau, dacă nu le-a scris, le-a gândit poate, stând într-un vârf...
Când eram în sat la mine Măicuţa mă ţinea bine Cu toţi fraţii lângă mine. Acasă n"aveam dolarul, Dar aveam boii şi carul Şi aşa-mi petreceam amarul Tot cu boii şi cu carul...
Dară când am crescut mare Am trecut o apă mare, Şi-s înstrăinat prea tare... Auzit-am o minciună Că America-i Ţară bună. Ţară bună şi bogată Şi de bani îndestulată.
Că banu-i cu număr mare Şi momeşte pe oricare. Cum m"am lăcomit şi eu Şi-am plecat din satul meu.
[img align=left]https://www.atheneum.ca/sites/test7.atheneum.ca/files/uploads/img44cb066f52170.jpg[/img]- " Ce-ai face dacă ai mai avea o singură zi de trăit?"
O singură întrebare, ca un blestem. Câte cuvinte sunt? Unul, două, trei, patru... Ce importanţă mai are? Totul se sfârşeşte în aceeaşi moarte inplacabilă. Acelaşi final unic căruia îi suntem cu toţii supuşi. - " Ce-ai face dacă ai mai avea o singură zi de trăit?"
Cât de sec şi de absurd sună. Cât de groaznic şi terifiant. În primul rând panica. Teama. O singură zi. O singură zi cu toate cele 24 de ore ale...
în a doua jumătate a secolului al nouăsprezecelea, creaţia muzicală rusă avea să izbucnească cu strălucire dupa secole de tăcere. Strâns legată de curentul romantic şi de apariţia Şcolilor Naţionale care clamau afirmarea identităţii de neam şi ţară, fenomenul muzical rus şi, mai târziu, sovietic, va lăsa urme adânci până târziu, în secolul al douăzecilea. Totul a pornit de la crearea "Grupului celor cinci": Balakirev, Borodin, Mussorsgki, Rimski-Korsakov şi...
E bine câteodată să te opreşti pe coama dealului să-ţi tragi răsuflarea. Să profiţi de acel moment şi să laşi privirea să se prelingă peste zări, umplându-ţi ochii de uimire şi încântare. Să priveşti în urmă, să-ţi aminteşti locul plecării, calea străbătută cu greutăţile ei, cu bucuriile ei, cu greşelile ei. Mai ales, să ridici privirea spre culmile din zare, să le măsori, să te măsori cu ele. Şi să pleci mai departe...
Ziua imediat următoare Sărbătorii de Crăciun a fost întunecată de imagini sumbre de moarte şi disperare. O imagine din cele multe şi dureroase mi-a rămas vie în faţa ochilor şi în suflet: o mamă strângându-şi la piept copilaşul ucis de tsunami. Durerea şi disperarea ei, imaginea unui om zdrobit de o mult prea mare greutate sufletească, m-au făcut să plâng şi să-mi întorc rugăciunile către ea şi catre mulţi alţii care au suferit teribil de pe urma valurilor ucigaşe. Fără exagerare spun că imaginea femeii plângând va rămâne cu mine toată viaţa, ca o reamintire a faptului că având pe cei iubiţi aproape este de departe cel mai mare dar pe care aş putea să-l cer.
Care naţiune de pe pământ nu s'ar ridica de la mic până la mare, când îşi vede numărate zilele vieţii? Libertatea unui popor este bunul lui cel mai înalt şi naţionalitatea e libertatea lui cea din urmă; ce preţ mai are viaţa lui după ce şi-a pierdut tot ce îl face demn să mai fie pe pământ? ... Ţineţi cu poporul toţi, ca să nu rătăciţi, pentru că poporul nu se abate de la natură, nici nu-l trag străinii aşa de uşor în partea lor, cum îi trag pe unii din celelalte clase...
Comentarii