Oamenii sunt peste tot la fel: nici mai buni, nici mai răi. Mie îmi place să stau de vorbă cu persoane necunoscute, dar care simt că au ceva de spus. Zilele trecute căutam un ceas vechi. Așa mi s-a năzărit mie: că vreau un ceas vechi. Am găsit un mic magazinaș de antichități la parterul unui bloc și am intrat înăuntru. M-au întâmpinat doi ochi mari, albastru -verzui  și un zâmbet binevoitor lucru care mi-a dat curaj să intru în conversație cu deținătoarea magazinului de antichități. Avea pe aproape de 40 de ani,  dar chipul, alura nu-i trădau vârsta. Am găsit și un subiect comun: citise cartea lui Ernst Junger , Ceasuri de nisip. Apoi, din vorbă în vorbă am ajuns la un subiect mai delicat: singurătatea ca mod de viață predominant în zilele noastre. Așa am cunoscut-o pe Iolanda care a deschis un subiect la care niciodată nu mă gândisem în felul ăsta că  transgenderii și homosexualii ar contribui la micșorarea șanselor unei femei de a întâlni un partener. Și mi-a dat exemplu o fostă colegă de facultate care s-a îndrăgostit de un bărbat pe care l-a cunoscut la o petrecere. Fiind singur, a crezut că e omul potrivit pentru ea. Din nefericire, tipul era mai gheață decât gheața: era homosexual și semnalele date de prietena Iolandei s-au lovit de un zid de netrecut. A suferit cumplit și din acel moment a început să-i deteste pe toți cei asemeni lui. Două lucruri, îmi spune Iolanda, m-au determinat să stau departe de bărbați (asta nu înseamnă că mă simt singură, am mulți prieteni): incapacitatea lor de a-și asuma responsabilitatea faptelor și posesivitatea, gelozia, credința că femeia este un obiect de care pot dispune când și cum vor. Legat de posesivitatea bolnăvicioasă, plină de egoism îmi dă exemplul celei mai bune prietene pe care o pierduse cu câțiva ani în urmă și pentru care încă mai suferea. Era din branșă, lucra tot în domeniul artei –curator de expoziții și spre ghinionul ei, făcuse niște cursuri postuniversitare unde a cunoscut un profesor universitar cu vreo 10 ani mai în vârstă. Dar nu asta era problema, ci egoismul și gelozia bolnăvicioasă de care suferea omul. Ca bărbat, arăta impecabil și prietena ei s-a îndrăgostit, aproape că s-a îmbolnăvit. Pe cât era de frumos tipul, pe atât de ticălos: a mințit-o de la bun început și nu i-a spus că fusese căsătorit și avea un copil căruia îi plătea pensie alimentară. Avea un apartament de lux la care plătea încă rate, dar i-a cerut și ei să  facă un împrumut consistent pentru a mai cumpăra unul. Așa,  pe lângă dependența emoțională a apărut și dependența materială.  Ca să o poată subjuga și mai bine i-a îndepărtat toți prietenii, i-a limitat relațiile cu toată lumea și o controla la sânge- telefon, calculator etc. În mintea ei, zice Iolanda, crede că asta e iubire adevărată și luna trecută au făcut nuntă. Nici nu vreau să spun cum arată – neîngrijită, șleampătă - cum se poartă cu lumea și cum s-a autoizolat. N-are voie să mă mai vadă că sunt nemăritată și pot să-i bag în cap cine știe ce prostii. Și a fost prietena mea din școala generală.” Sună telefonul și Iolanda se oprește din povestit să răspundă. Cineva era interesat de un tablou despre care a început să-i dea date. După ce a închis telefonul a continuat: ”Cealaltă întâmplare mă privește pe mine. Am ”cunoscut” un tip mai ciudat. Mai degrabă, el m-a cunoscut pentru că atât mi-a dat de înțeles că a intrat la mine în magazit și s-a îndrăgostit iremediabil. Am început să primesc flori, bilețele de dragoste și eu care mă consider o femeie lucidă m-am îndrăgostit de o umbră. Ce a omis să-mi spună? era însurat și lucrul ăsta aveam să-l aflu pe pielea mea când a început o hărțuială căreia nu mai știam cum să-i fac față. Urmăriri pe stradă, amenințări, spart calculator, telefon, tot felul de mesaje mizerabile etc.etc. La început n-am făcut legătura, abia mai târziu... Omul continua să fie insistent, dar mai făcea și pauze când, probabil, se ducea către cealaltă pentru că primeam altfel de mesaje. Nu-mi place să jignesc omul și am căutat să nu întorc niciodată ce primeam. În inima mea îl vedeam vulnerabil și cum eu am porniri de cloșcă chiar îl compătimeam pentru starea în care se afla. I-am povestit unei prietene care mi-a spus să-mi văd de treabă: ”ai grijă, pe bărbat îl cunoști după femeia pe care o are lângă el!” Era imposibil să nu știe ce se întâmplă așa cum știa multe alte lucruri. Recunosc, mi-am dorit foarte mult să-l întâlnesc să putem discuta deschis. Pare ciudat, dar a venit și ziua când s-a aliat cu cea pe care o părăsise, împotriva mea. Devenisem dușmanul lor comun. Restul numai are relevanță.” Ochii Iolandei  mari, verzui s-au făcut un albastru tulbure spre gri metalic. ”N-am înțeles și nu voi înțelege niciodată cum iubești pe cineva pe care-l tragi în mijlocul unei mari mizerii din care tu încercai să fugi. Nu port pică nimănui și inima mea a rămas la locul ei. A fost o lecție de viață.” Am privit-o pe Iolanda zâmbind admirativ și i-am zis să nu se descurajeze că undeva în lume există și jumătatea ei. Mi-a dat cartea de vizită și ne-am dat întâlnire la o cafea ca două vechi prietene. Până la urmă, în loc de ceas am cumpărat o mică gravură a unui autor anonim care îmi amintea de  picturile Hilmei af Klint. Așa e și în viață: pornim pe un drum și pașii destinului ne poartă către altul...