România a devenit o țară a clanurilor, a triburilor primitive. Ici –colo mai plutesc în derivă insule umane de care, oricum,nimănui nu-i pasă. Cum s-a ajuns aici? N-a fost greu deloc să divizezi un popor abia ieșit din comunism, un popor care a asimilat traiul comunist, adică acela de a-l spolia pe cel neputincios pentru că proprietatea comună, a nimănui, a dispărut. Am devenit o țară de criminali prin nepăsare și nesimțire. De instituții, autorități nu vreau să vorbesc pentru că nu e mare diferență între ceea ce se întâmplă într-o țară sud-americană și țara noastră. Doar că cei care dețin puterea și trag sforile sunt altfel de mafioți. Gulerați și cu epoleți.

Cu ani în urmă, mergeam cu trenul la Brașov în vizită la rude. În compartiment cu mine era o doamnă și singure fiind între noi s-a înfiripat o discuție. Atât ea cât și soțul ei erau dintr-o localitate de pe malul Prutului din apropiere de Albița, dar trăiau într-un orășel din apropierea Brașovului. Lucraseră în Brașov și fiind disponibilizați și-au cumpărat una din acele gospodării abandonate de sașii  vânduți la tarabă de ceaușescu. În localitate mai rămăseseră destul de multe familii de sași împreună cu pastorul (o parte se întorseseră după 90). Moldovenii s-au adaptat în comunitate și îmi povestea doamna despre modul în care locuitorii păstoriți de biserică se ajutau în orice situație. Spiritul comunitar  fusese prima lecție pe care o primiseră la venire. Biserica era locul în care oamenii se adunau la chemarea pastorului și unde erau îndemnați să se ajute reciproc în oricare din momentele cruciale. Acum, femeia venea din satul  din Moldova în care rămăsese gospodăria părintească și pe care decisese împreună cu soțul s-o păstreze. Cu lacrimi în ochi mi-a povestit că toți megieșii (erau rude de-ale lor) și că le furaseră aproape tot din casă și din ogradă. Era toamnă și urma să-și căsătorească un copil. Lăsaseră vin în pivnița casei și acum nu mai găsise niciun strop. Nimeni nu știa nimic. În localitatea săsească într-o astfel de situație, familia care avea un astfel de eveniment aproape că nu simțea efortul financiar pentru că fiecare om al comunității contribuia cu ceva. Cu obidă și cu lacrimi în ochi mă întreba: spuneți dumneavoastră, cum e posibil ca niște străini să te ajute și neamul tău să-ți fure și cămașa de pe tine? Diferența era aceea dintre traiul comunist și traiul comunitar. Românii din zonele rurale (de cei din orașe nici nu mai vorbesc)  păstoriți de Biserica ortodoxă nu au acest exercițiu. Cândva, învățătorul și preotul erau stâlpii comunității. Acum...știm toți ce se întâmplă, dar ne întoarcem cu spatele până când ni se întâmplă și nouă.