Ma imbrac in trecut si ma strig: Karenina!...
De peste t...

Ma imbrac in trecut si ma strig: Karenina!...
De peste tot, peronul se incheaga - hohot negru peste
albul gandurilor, pasilor... Imi arata umbra pe care am
sa astept si acum acel tren - mereu ultimul, mereu
inghetand mangaierea alunecata pe ultimul gand: ciob
peste care o prima roata isi va scrasni prea devreme,
prin mine, menirea...
Ma strigi atunci, sau ma strig?
Raspund odata cu prelingerea asteptarii in zapada pe
care doar lacrima uitata imi mai cunoaste urma...