Ana Pauker – „Stalin cu fustă”

Autor: Andreea Tuzu
 

Ana Pauker, om politic comunist român, de origine evreică (Hanna Robinsohn, pe numele premarital), a fost în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial lideră a grupării „moscovite” ("Pauker") a Partidului Comunist Român, pentru ca în perioada 1947-1952 să fie vice-prim-ministru și ministru de externe al României: prima femeie ministru de externe din lume. Însă în 1952 a fost îndepărtată de la putere și din partid, alături de Vasile Luca și Teohari Georgescu, pe motivul apartenenţei la un „grup antipartinic”.

Temuta tovarăşă Ana Pauker, care poartă răspunderea stalinizării României, a intrat în Partidul Comunist încă de la înființarea lui, în 1921. Dar înainte de asta fusese parte a mişcării contestatare de stânga, la aproape 22 de ani, din 1915, odată cu aderarea la partida social-democrată condusă de Christian Rakovski şi urmase, în acelaşi timp, evoluţia spre ridicarea unei linii comuniste pure şi dure, după modelul leninist.

Pleacă în Elveţia pentru studii de medicină, însă nu se va întoarce doctoriţă, ci ca soţie a lui Marcel Pauker

Deşi era atrasă de lumea politicii, Ana Pauker se pregătea, totodată, fără prea mare tragere de inimă, ce-i drept, pentru o carieră medicală, însă asta se întâmpla doar la insistenţele tatălui său. Drept dovadă stau studiile de medicină începute în Elveţia şi neterminate vreodată. De aici nu se va întoarce doctoriţă, ci ca soţie a lui Marcel Pauker, singurul soţ oficial pe care l-a avut de-a lungul vieţii sale, de altfel, deloc sărace din punct de vedere sentimental.

A fost una dintre cele mai bune cursante ale Şcolii politice internaţionale Lenin - pepiniera de cadre a Cominternului

După 1926, “tovarăşa de fier” a început o lungă călătorie politică pe care nu o va încheia decât în 1944. A urmat o serie de cursuri la Viena, Paris, însă stagiul ei de la Moscova a fost cel mai interesant - a fost una dintre cele mai bune cursante ale Şcolii politice internaţionale Lenin, pepiniera de cadre a Cominternului. Acesta a fost momentul în care Ana Pauker a intrat în Olimpul Cominternului, devenind una dintre figurile centrale ale elitei comuniste aflate în pregătire la Moscova. Iar asta se întâmpla în perioada marilor procese staliniste şi a epurării masive care a decimat elita comunistă sosită la Moscova pentru a-şi căuta salvarea. Acelaşi lucru nu se poate spune şi despre soţul său, Marcel Pauker, care a dispărut în anii Marii Terori, în 1938, după un an de anchetă sălbatică.

La 47 de ani Ana Pauker avea de ispăşit 40 de ani de închisoare

Activismul şi calităţile Anei Pauker au fost cu mult mai evidente în planul luptei clandestine care i-a şi adus, în calitate de agent disturbator al regimului burghez, un prim record politic: trei condamnări succesive (câte 10 în 1925 şi 1936, şi alţi 20 de ani în 1928). Aşa se face că la vârsta de 47 de ani contabiliza, formal, 40 de ani de închisoare. Din aceste pedepse nu va executa decât 4 ani (1936-1940), când va deveni monedă de schimb între guvernul român şi cel sovietic pentru repatrierea unui fruntaş politic român din Bucovina, Ion Codreanu.

A plecat apoi la Moscova, unde a rămas pe toată durata războiului, în calitate de consilier pe “probleme româneşti“, fiind numită în conducerea Cominternului. În iunie 1943 a devenit președinta Comitetulul Național Român de la Moscova, cu grad de colonel.

Din acest moment, în PCR se formează două facțiuni, pe de-o parte comuniștii aflați în închisorile din România, în frunte cu Gheorghiu Dej şi, pe de altă parte, comisarii de la Moscova, Ana Pauker, Vasile Luca și Teohari Georgescu.

După 23 august 1944, “tovarăşa Ana” s-a întors în România alături de doi transmisionişti sovietici, cu misiunea de a informa cu regularitate Moscova despre evenimentele în curs din ţara noastră, din cauză că Moscova avea o imagine foarte neclară despre ceea ce se întâmpla la Bucureşti şi, totodată, pentru că biroul de conducere al Cominternului nu întrezărea niciun lider marcant capabil să dinamizeze comunismul românesc. În mărturisirile ei, Ana Pauker a afirmat cu privire la aceste aspecte că ea ar fi respins ideea, propunându-l în schimb pe Gheorghiu-Dej, pe care îl cunoştea destul de vag, dar de a cărui popularitate în rândul comuniştilor aflaţi în închisoare era avizată şi conştientă. Drept replică la propunerea pe care i-o făcuse conducerea moscovită, de a prelua conducerea partidului comunist român, Ana Pauker ar fi invocat, printre altele, trei motive care ar fi putut-o împiedica să se achite de această sarcină: “sunt femeie, evreică şi intelectuală”.

A fost aleasă secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist Român și a jucat un rol important în organizarea guvernului de coaliție, intitulat "de largă concentrare democratică", controlat de comuniști şi prezidat de dr. Petru Groza, în anii 1945-1947. În 1947 a fost numită ministru de externe și vice-prim ministru, fiind prima femeie din lume care a deținut această funcție guvernamentală.

În această calitate, a semnat, între altele, actul prin care România ceda Uniunii Sovietice Insula Șerpilor. Ca lideră a PCR și a regimului dictatorial comunist, deosebit de nepopular și de represiv, și-a câștigat o reputație foarte negativă, mulți considerând că a jucat un rol tenebros în istoria României, pentru că a adus statului român numeroase prejudicii. Conducând țara într-un mod autoritar, Ana Pauker a fost poreclită de poporul român, "Stalin cu fustă".

"Ana, Luca, Teo, Dej - bagă spaima în burgheji"

În plus, la sfârșitul anilor 40 circula, în România, sloganul "Ana, Luca, Teo, Dej - bagă spaima în burgheji", iar succesiunea numelor, în afara nevoii de rimă, ar fi indicat ordinea după importanța pe care o aveau respectivii conducători în partid, aceștia fiind: Ana Pauker, Vasile Luca (László Luka), Teohari Georgescu și Gheorghe Gheorghiu-Dej.

“Tovarăşa de fier” a participat activ la procesul de impunere în România a unui sistem bazat pe crimă și fărădelege. Un caz elocvent asupra modului cum acționa este cel al Ecaterinei Gata: pentru că a scuipat-o pe Ana Pauker în timpul interogatoriului, i-au fost smulși sânii cu cleștele, a fost violată și apoi omorâtă.

Sfârşitul politic al lui “Stalin cu fustă”

În anul 1952, în cadrul unui val de epurări, inițiat de Gheorghiu-Dej și inspirat după modelul altor campanii și procese orchestrate în URSS și în toate țările aflate sub dominație sovietică, Ana Pauker a fost acuzată de: "cosmopolitism", "deviere de dreapta" și de activități "antipartinice", de sabotarea colectivizării agriculturii și de legături cu legionarii, cu agenți străini, cu sioniști. Drept urmare, ea a fost exclusă din Partidul Muncitoresc Român.

În februarie 1953 a fost supusă unui șir de interogatorii în vederea unui proces politic, dar la numai o lună și jumătate după moartea lui Stalin, în luna aprilie 1953, a fost eliberată din închisoare și ținută mai mulți ani în arest la domiciliu, în locuința ei din Cotroceni. Va trăi din traduceri pentru Editura Politică până în 1960 când îşi va afla sfârşitul din cauza unui cancer la sân.

Ce a rămas în urma Anei Puker?

Pentru unii o femeie deposedată prea devreme de atributele feminităţii, pentru alţii o devoratoare de bărbaţi, Ana Pauker a rămas, în primul rând, o victimă care a produs alte victime. Şi nu a fost un caz unic. Ea nu putea să intuiască că dogma internaţionalistă teoretizată de Marx, propagată de Lenin şi mimată de Stalin nu-şi va afla niciunde aplicabilitatea. Şi, asemenea multor camarazi ai săi din Est, ea a crezut că toate abuzurile staliniste, de care era pe deplin conştientă, nu sunt decât prologul absolut necesar pentru naşterea unei lumi noi ce avea să apară imediat ce URSS va ieşi din încercuirea ideologică şi efectiv-geopolitică în care stătuse în perioada interbelică.

Apoi, în urma “celei mai nemiloase femei din lume”, aşa cum era percepută în epocă, a mai rămas şi povestea care se ţese în jurul legăturilor pe care Ana Pauker le-ar fi stabilit cu mişcarea masonică. În cazul ei, “povestea cu nucleul masonic care ar fi supravegheat-o nu este altceva decât o forţare tezistă a unui singur detaliu cert: în anii `30, în registrele Marelui Orient al României, apare şi numele unui oarecare Alfred Pauker, avocat de profesie, care era, printre altele, văr primar al lui Marcel Pauker, fostul soţ al Anei. În afara acestui detaliu biografic de ordin secundar, în ciuda dezamăgirii celor ce poate ar fi aşteptat mai mult, nici o legătură nu se poate face între Ana Pauker şi masoneria românească”.[i]

Ana Pauker, “tovarăşa de fier”, “Stalin cu fustă”, “cea mai nemiloasă femeie din lume”, “un boa constrictor care tocmai fusese hrănit”, cea căreia îi plăcea să înceapă cuvântările cu declarația tăioasă „Stalin mi-a spus următoarele...”, a crezut până în ultima clipă a vieţii în comunism.

Printr-o ironie a destinului urna funerară a fost depusă în Mausoleul Eorilor Comunişti din Parcul Carol, alături de cea a adversarului ei Gheorghiu-Dej pentru ca la dezafectarea mausoleului, cenușa Anei Pauker să fie preluată de către familie și transportată în Israel.

 



[i] Adrian Cioroianu, Pe umerii lui Marx. O introducere în istoria comunismului românesc, Bucureşti, Editura Curtea Veche. 2005, p.185.

 

Bibliografie

 

1. Boia, Lucian, Miturile comunismului românesc, Bucureşti, Editura Universităţii Bucureşti, 1997

2. Cioroianu, Adrian, Pe umerii lui Marx. O introducere în istoria comunismului românesc, Bucureşti, Editura Curtea Veche, 2005

3. www.historia.ro