Undeva în timp...

Undeva în timp,

în faţa rondului intuit, surâs parfumat...

Prin vitraliul privirii, licăriri de stea,
aţipind pe banca amintirilor,

îţi ascult sunetul inimii,
raze de ceaţă, dublura mea

te-a luat de mână peste pragul Timpului,
galbene frunze, purtate de vânt,

pe aleea dintre lumi,
miresmele serii

ne-nvăluie paşii-n oglinda din vis,
umbrele arţarilor duc taina spre nori,
încercând să oprească clipa,
continuarea unui alt timp în acest timp,
zâmbetul meu - o frunză memoriei furată...

Lacrima gândului tău

ne-a readus iluzia prezentului.
Suspinul inimii a spart Poarta dintre lumi,

în capcanele Uitării, prin ochii ei,

revezi copacii care v-au îmbrăţişat,
în palma ei, răsfirată de vânt, efigie, o frunză galbenă.

Ţi-a cuprins chipul în cercul mâinilor ei,
ţi-a mângâiat infinitul oprit,

acolo unde nu mai sunt cuvinte sau gânduri.

Poate, cândva, o vei reîntâlni

într-o toamnă-primăvară, cu fum de frunze

şi parfum de vis.

Poate, cândva, undeva în timp...