Port în mine umbra ciudată a morţii
adrenalină tolănită pe ziduri
în poem fiecare se dezbracă pe sine
mai încolo întunericul îşi muşcă zăbala
stau în genunchi până la zece
aştept să-mi şopteşti că m-ai visat goală
bând din ochii tăi frigul
picioarele se lungesc cât stâlpii de la catedrală
discursuri fluente se preling pe sub icoane
umbra mai pleacă uneori
mă împărtăşesc atunci karma alunecă
printre noi e bine să rugineşti frica
s-o înghiţi fără părere de rău
zideşti o frunză de frasin
ca pe o zodie în care

nu închide uşile toate
ci vindecă-mă
acestei seri
ploaia poartă gust sălbatic de sînge,
doar leagănul cerului mă dezmiardă
zălog nesomnului tu pătrunde
cand mări depărtînd
veni-vor supuse
de nicăieri

torentele cad prin burguri bolnave
umbrele trec prin pîntec povară
moartea să-mi nasc
de neunde
spre-de-din-doi
dinafară

azi fie-mi mantie şi mă-nfăşoară
şi-aruncă zăvorul
nins pînă ieri

...nu închide uşile toate
ci vindecă-mă
acestei seri...

...au fost zile
când nu puteam deschide
ferestrele din mine
de teamă
să nu se prăbuşească Cerul

să nu se scurgă
prin carnea-mi
blestemată
nesfârşitul drum
al norilor

când numai tu iluminai troiţe
de pelerini rătăciţi
despletind tornade
disperării

Isus se-ncleşta de cruce
eu încă mai aud
cuiele ude cum se răsuceau
în formă de inimă

şi nu eram de-ajuns eu
să te port pe braţe
şi nu era de-ajuns

Mă doare litera A până-în măduva gurii
de-alungul dinţilor lipsă limba îşi face de cap
scuipând vocabule străine sau doar înstrăinate.

colierul alfabetului mi-l pun sub rochia de bal
mirosind toată noaptea a poezie târzie
de-A-casă rămâne o casă
mai anonimă cât steaua neprivită la margini.

şi de câte ori vin
uşa se-nchide pe ambele părţi
cu toate că litera A
şi-a pus şi pălărie de vară
împotriva uitării.