”Se zice că preaiubitul Baal Șem Tov trăgea să moară și și-a chemat la căpătâi discipolii, spunându-le:

-Toată viața am mijlocit între voi și Dumnezeu și voi, însă, după ce nu voi mai fi, trebuie să vă descurcați singuri. Știți locul acela din pădure unde stăteam de vorbă cu Domnul! Mergeți acolo și încercați și voi să vorbiți cu Dumnezeu. Ați aflat cum să aprindeți un foc și să vă rugați. Faceți acestea și Domnul se va arăta.

”Dacă scriitorului îi e dat talentul, îi scria Gogol părintelui Matvei, nu înseamnă că îi e dat degeaba sau pentru a-l converti la rău.

”Trăim într-o epocă în care forţele psihice şi cele mentale, ascunse în spatele scenei evoluţiei, sunt extrem de active în provocarea emoţiilor şi pasiunilor puternice ale omenirii. Deoarece soarta a hotărât ca socotelile naţiunilor să fie lichidate, aceste socoteli trebuie plătite şi numai de ele depinde dacă sunt plătite în întregime sau doar parţial. Printr-o schimbare de atitudine mentală şi de conştiinţă, jumătate din soarta rea poate fi ştearsă într-o clipă.

Nimic nu este întâmplător. În viață, în călătoriile noastre, ne intersectăm cu persoane care ne pot marca existența, mai ales,  atunci când constatăm că folosim un cod comun în schimbul de mesaje. Comunicarea este ușoară și benefică și ne poate deschide noi perspective asupra vieții. Important este să ne putem orienta către esența acestor persoane, nu către ceea ce lasă să se întrevadă în afara lor.

Răsuna în mintea mea un glas limpede de fată:

”Colinde, colinde!

E vremea colindelor,

Căci gheața se-ntinde

Asemeni oglindelor.„

Răsuna, cu ecoul unei pădurii peste al cărei frunziș se așternuse un subțire strat de zăpadă. În moliciunea ei, soarele de decembrie, lepădându-și violențele cosmice, sărută sfios urmele unei căprioare.

”Colinde, colinde

E vremea colindelor

Căci gheața se-ntinde

Asemeni oglindelor

Și tremură brazii

Mișcând rămurelele