Misterul morţii lui Hitler

 

 

Misterul morţii lui Hitler

Scriitorul argentinian Abel Basti, cunoscut în presa internaţională datorită cercetărilor făcute asupra istoriei naziştilor, în ultima sa carte susţine că după 1945, Adolf Hitler şi Eva Braun au stat ascunşi pentru mulţi ani în Argentina. În ultima sa opera intitulată „Hitler în Argentina”, Basti  aduce mărturii ale unor martori oculari care au declarat că îl întâlniseră pe Hitler în diverse părţi ale lumii, citând printre altele şi un raport întocmit de FBI care susţine aceste declaraţii.

După cum scrie Basti, între iulie şi august 1945, Adolf Hitler însoţit de şapte persoane, între care şi Eva Braun, a ajuns la bordul unui mic submarin escortat de alte două, în mica insulă Caleta de Los Loros, în provincia meridională Rio Negro, după care, toate trei submarinele au fost scufundate.

Cu ajutorul tehnicilor de ultimă oră, în acest colţ al coastelor Patagoniei am reuşit să descoperim trei submarine germane scufundate la cca 30 m adâncime, incident care nu este menţionat în nici o arhivă a Marinei militare Argentiniene, iar această descoperire aduce mărturie faptul că în cel de-al doilea război mondial, submarinele germane aveau acces regulat în porturile argentiniene” scrie Basti.

După cum afirmă în continuare Basti, Hitler şi Eva Braun au făcut o călătorie care fusese dinainte programată de capii nazişti Bormann, Mengele şi Eichmann – traversând provinciile Cordoba, Buenos Aires, Mendoza şi La Rioja. Capul celui de-al Treilea Reich s-a cazat pentru o perioadă mare de timp într-o fabrică din satul La Angostura, aparținând în acel timp unui întreprinzător pe nume Jorge Antonio - unul din fidelii susţinători ai dictatorului argentinian Juan Peron. În paginile ultimei sale cărţi, Abel Basti aduce numeroase mărturii ajungând să convingă cititorii că într-adevăr Hitler şi Eva Braun au întreprins acea călătorie şi că s-au ascuns în locurile menţionate în cartea sa.

Într-un mic sat din provincia Cordoba, numit La Falda, de mult timp locuiau Walter şi Ida Eickhorn, cunoscuţi mai bine ca principali agenţi ai celui de-al Treilea Reich în America de Sud. În casa lor, pentru mulţi ani a fost femeie de serviciu Catalina Gamero (încă în viaţă şi cu memoria bună). Chiar ea a fost cea care mi-a povestit că l-a servit pe Hitler într-un mic hotel care aparţinea soţilor Eickhorn şi care îl strigau pe Hitler cu apelativul „văr”. Hitler a rămas în hotel doar puţine zile, mutându-se apoi în casa nou construită de soţii Eickhorn pe colina Pan de Asucar. În plus, a fost păstrată corespondența dintre soţii Eickhorn şi „vărul” lor, plus câteva fotografii care îi înfăţişează pe toţi împreună” scrie Basti.

În carte mai sunt aduse declaraţii făcute de grădinarul din acel timp al soţilor Eickhorn, agent sub acoperire FBI şi care declară că după luna mai 1945, cei doi soţi Eickhorn se pregăteau intens să-l primească pe Hitler în Argentina. Abel Basti mai afirmă că există dovezi clare referitoare la o întâlnire a lui Hitler cu dictatorul croat Ante Pavelic, întâlnire care a avut loc la Mar del Plata, oraş aflat în apropierea capitalei Buenos Aires.

Femeia de serviciu, Catalina Gamero susţine că „vărul” a telefonat cu regularitate soţilor Eickhorn până în 1964, an în care a murit Ida Eickhorn. (După cum erau regulile în casele oamenilor bogaţi, proprietarii rar răspundeau direct la telefon, în felul acesta Catalina Gamero a avut de foarte multe ori ocazia să recunoască în aparat vocea „vărului”). Basti mai scrie că pe la jumătatea anilor 60, Hitler s-a mutat în Paraguay, sub protecţia dictatorului Alfredo Stenser, cunoscut pentru fanatismul sau faţă de cel de-al Treilea Reich şi „noua ordine mondială”.

Nu este pentru prima dată când Basti susţine că Hitler nu a murit la Berlin în 1945, cum este în general cunoscut. În precedenta, cu doi ani înainte de apariţia cărţii, Basti mai publicase „un intinerar cu locurile care aminteau de nazişti” în Patagonia şi de-a lunul munţilor Anzi. Însăşi faptul că Hitler şi Eva Braun au reuşit să ajungă până pe coastele Argentinei la bordul unui mic submarin, a provocat o adevărată agitaţie a turiştilor în jurul vilei cu două etaje în care se pare că a trăit Fuhrer-ul.

Moartea lui Hitler în 1945 a fost un adevărat caz pentru istorici şi încă  începând de atunci, în fiecare an au apărut noi dovezi că Hitler nu s-a sinucis în 30 aprilie 1945 în bunker-ul său din Berlin asediat de Armata Roșie. În acest punct, istoricul paraguayan Mariano Liano (care susţine teoria lui Basti) a scris o carte intitulată „Hitler. Naziştii în Paraguay”.

Chiar şi în Rusia sunt serioase dubii faţă de moartea lui Hitler. De exemplu, în 2003 , scriitorul Leon Arbatski, în cartea sa „Ultimul secret al Reich-ului”, susţine că în locul cadavrului lui Hitler, a fost adus în fața bunker-ului cadavrul unei sosii. De subliniat şi faptul că însuşi primul ministru englez din acel timp Clement Attlee, susţinea că Hitler este viu, lucru pe care l-a declarat public la conferinţa susţinută la Potsdam din iunie 1945.  

 

Sursa: pravda.ru >>>conspirazione.net

 

 

Știri Atheneum: