Adrian Munteanu: Astfel, actorul George Gridănuşu se transferă de la Teatrul Naţional din Bucureşti la proaspăt înfiinţatul Teatru de Stat din Sibiu. George Gridănuşu: Eram în 1949. Contractul meu cu Sibiul începea să funcţioneze din 15 august. Eu m-am dus, dar nu ştiam ce voi găsi. Casă nu aveam, aşa că umblam pe strada principală în speranţa că voi da de vreun cunoscut, de o cunoscută... sau de o necunoscută. Cum eram tânăr, pe atunci în mintea mea lucrurile...
"Sunt născut la ţară, ceea ce socotesc că e cel mai mare noroc din viaţa mea. Părinţii mei, oameni simpli, au fost pioşi... Practicanţi moderaţi, fără habotnicie, religia a fost însă pravila, enciclopedia vieţii lor practice... Trăiam însă o viaţă autentic rurală ritmată de anotimpuri, poruncită de natură, înseilată pe datine şi străvechi obiceiuri" Aşa îşi evocă Vasile Voiculescu venirea pe lume şi copilăria, acest "mag al vestirii viitoare a lumii." "Să simţi atât cât nime"n lume, Să simţi
sau Învierea ca şi hrãnire cu Viaţa ce a mâncat moartea...
Mă mir uneori când, din când în când, aud despre anumiţi oameni mai mult sau mai puţin apropiaţi că au trecut Dincolo. Undeva, într-un Invizibil greu de suportat şi dureros. O senzaţie de gol negru şi un gust amar îmi cuprinde sufletul şi pentru ceva timp sunt suspendat undeva între limita dintre propria temporalitate palpabilă şi atemporalitatea impalpabilă în care dispar toate aceste suflete ce pentru un timp, s-au făcut...
M-am aşezat pe scaun uşor stingheră şi gazda mă întreabă ce beau.
- Un pahar de bere, dar nu mai mult pentru că sunt cu maşina.
Mă uit la cei aşezaţi în jurul mesei; în dreapta mea stă un bărbat în jur de patruzeci de ani ce afişează cu dezinvoltură studiată, o tinereţe artificială negată de chelia strălucitoare şi ridurile adânci din jurul gurii. Nu ştiu pe nimeni dintre cei prezenţi şi asta mă face nervoasă şi nesigură, încercând să ascund irascibilitatea prin trecerea obsesivă a degetului arătător peste marginea paharului, desenând cercuri infinite. Bărbatul începe să vorbească cu un surâs misterios atârnat de colţul buzelor:
(Din prelegerile profesorului Escu, neascultate de nimeni)
[[wysiwyg_imageupload:111:]]Noi, creştinii, şi ceilalţi...
...ca să răspund la întrebarea venind de la doamna din colţul din dreapta a sălii, trebuie să subliniez un fapt: titlul conferinţei poate fi puţin neclar, pretându-se la interpretări care nu existau în intenţia noastră. Nu, acea virgulă pusă între "Noi" şi "creştini" nu are rolul de a indica excluderea noastră din rândul creştinilor, ci dimpotrivă, să sublinieze faptul că şi Noi facem parte din acea parte însemnată a popula-...
Anul trecut, abia dezmeticită după venirea în Canada, nu am dat importanţă atât de mare evenimentelor din jurul meu, focalizată egocentrist asupra propriilor mele probleme. Ocazionale intrări pe grupul românilor de pe Yahoo şi slabe contacte cu ceea ce s-ar putea numi comunitate româneasca în Vancouver, m-au ţinut oarecum conectată la o iluzorie viaţă de grup, tendinţă gregară suprapusă peste un izolaţionism contra naturii. Atunci am auzit prima oară despre Eurofest şi despre bătălia surdă dusă între fracţiunile româneşti, amândouă încremenite într-o ură comună, singurul lucru care - paradoxal - le uneşte şi le aseamănă.
Ba nu, vremea pieirii nu ne-a venit, sângele nostru este tânăr, pentru că este înnoit din nenorociri. Vom avea încă zile frumoase pe pământ. Dar pentru a le avea, trebuie să ne cunoaştem solia ce Dumnezeu ne-a dat, trebuie să fim vrednici de bunătăţile ce cerul ne-a dăruit in atâta îmbelşugare, trebuie să ne ţinem în unire, trebuie să sporim în bine. Să ne ţinem mai ales de cele trecute, ele pot să ne scape de pieire. Să ne ţinem de obiceiurile strămoşeşti, atât cât nu...
Menţionam într-un articol precedent că minţii umane îi place să dihotomeze. Ne ocupam acolo de polaritatea raţiune-imaginaţie; vom con-sidera acum perechea spaţiu-timp (ca sistem cartezian), la coordonatele lor direcţionale, orizontale şi verticale.
Timpul este dinamic, în mişcare, implică acţiune, modificare. Spaţiul este static, integrator, contemplativ şi prin definiţie, aistoric. Con-siderând două linii drepte şi poziţia lor, avem pe verticală un singur punct comun cu baza(o unitate de măsură, un fragment, corespunzător raţiunii), iar pe orizontală linia noastră se...
Românii s-au trezit în prima zi a lui 2003, după petrecerea Anului Nou, cu o veste cumplită: unul dintre cei mai cunoscuţi şi mai respectaţi jurnalişti, Dumitru Tinu - directorul ziarului "Adevărul", îşi pierduse viaţa într-un accident de maşină.
La 80 de ani, un actor român se destăinuie
Ba nu, vremea pieirii nu ne-a venit, sângele nostru este tânăr, pentru că este înnoit din nenorociri. Vom avea încă zile frumoase pe pământ. Dar pentru a le avea, trebuie să ne cunoaştem solia ce Dumnezeu ne-a dat, trebuie să fim vrednici de bunătăţile ce cerul ne-a dăruit in atâta îmbelşugare, trebuie să ne ţinem în unire, trebuie să sporim în bine. Să ne ţinem mai ales de cele trecute, ele pot să ne scape de pieire. Să ne ţinem de obiceiurile strămoşeşti, atât cât nu...
Comentarii