pietrele acestea sunt pe măsura ţărmului plâns
ele doar par desprinse din proiecţia valului nu se identifică
doar răsuflarea ta udă mai străpunge conturul leandrilor

nu sunt decît două ipostaze ale compasiunii
pumnul şi palma

două trupuri nefiresc atârnate de cer
dislocate printre madone prelungi a nisip
se vând amintirilor despre niciunde din nicăieri
şi parcă doar eu decolorez încet
în sensul invers acelor de ceasornic
un alt colţ de lume
despre care nu se mai ştie nimic

Glasul asfinţitului coboară treptat, peste
fruntea ascunsă-n genunchi.

Soarele s-a furişat ca un pârâu ce curge cu izvorul după el.

Ornicele stelelor s-au spart.Tăndări străpung salteaua nopţii
şi-mi sfâşie cămaşa.

Izvoare de sange din rădăcina unei dorinţe mă tulbură.

Manivela flaşnetei aduce la viată cântecul fluierelor aţipite,
sincronizat cu amintiri de flaute: