voi zidi într-un bob de piper altceva
partea umbrită din mine bolnavă de moarte
convalescenţa unei secunde
în care nu am fost
călătoria aşteptată

gardeniile cerului înflori-vor la amiază
ridurile acestei melancolii
pînă cînd pe nume mă vei striga
doar să mă întorc o clipă femeie
din naufragiul literelor
grea de polen

un arbore pîlpîie noaptea
prin cămările sufletului
golindu-mă

poartă şi tu o vreme acest loc de lîngă mare
unde mi-ar fi fost dor să fiu
doar a ta.

2006-07-02

Din adâncul profund,
către cerul albastru,
lin barca peste talazuri sălta.
Chiar Domnul pe corăbii umbla!
Cuvânt dumnezeiesc El era.

Pânzele înălţate,
albastru de mare,
albastru de nori,
mireasmă de flori
şi ţipăt de paseri.

Arcadă,
cupola cerească
pe soare şi lună şezând,
Cuvânt lângă Cuvânt.

dreptul la nemurire începe cu numele mic

pe lume un Om s-a născut, în Cer nemurirea aşteaptă
ca numele Omului - mic - s-apuce pe calea cea dreaptă

dreptul la nemurire începe cu prima durere

pe lume un Om s-a rănit, în Cer nemurirea aşteaptă
ca Rana să doară adânc şi Crezul - mai sus cu o treaptă

dreptul la nemurire începe cu prima iubire

pe lume un Om a iubit, în Cer nemurirea aşteaptă
ca toate cuvintele lui să fie o singură Faptă.

dreptul la nemurire începe cu prima poezie

trăgea-mi-ai arcul (din ciclul antimythologica)

am să pun punct şi am să mă întorc

mă va trage arcul pe mine, nu eu pe el

nimeni nu are să ştie cine sunt, nici măcar eu

degetele mele săgeată or să cadă

şi or să zgârie ruşinea cu care mă chemi

pornisem pe un drum mă opresc acum şi 180 de grade

mă rostogolesc spre tine în timpul nopţii

vânătoare pornisem, vânătoare sfârşesc

câinii mei roşii spre tine gonesc !