...era un cring de sentimente

       din care s-a rupt

       ambalajul luminii

       indumnezeirile miinii

       drum fara glas

       verde de ochi peste lume

dragostea este doar suferinţă articulară
în care nostalgia aderă târzie
uneori pare un alt portret în bustrofedon
decupat din context ca dintr-o toamnă efemeră

(nu mai urcau muntele uitat
cerul se lăsa lung lespede neagră peste inimă)

o certitudine nu putem avea niciodată
locaţia evei rămâne o traumă intercostală
în condiţii minime de subzistenţă
pentru mediul înconjurător ostil

(insulă din noapte şi veghe El
difuz ca respiraţia îngerilor in-folio)

Într-o diminează, ne-a chemat Şefu’ la el. Nu pot spune că era o „bună” dimineaţă, eu nu sunt printre cei ce cred că ziua se cunoaşte după dimineaţa ei. Nici nu ploua, nici nu era soare – era o banală dimineaţă de primăvară, nu cu mult înaintea Paştelor. Cum s-a dovedit, numai bună nu era: Şefu’ ne-a trimis pe teren. Mai precis, pe mine şi pe Gruzin, că avea mai multă experienţă.

Am fost geambaş de vise-n vieţi buimace
Fumate pe furiş pe sub podeţe,
Neguţător de piei prin iarmaroace
Ori bărbier de morţi în tinereţe,
Lumânărar, născocitor de toane,
Călău de zboruri, meşter de comete
Într-un garaj, sorbind marghilomane,
Şi jucător de treişpe la rulete,
Am fost sforar, înghiţitor de noduri,
De săbii ascuţite prin oboare
Sau cântăreţ bisat pe la prohoduri,
Tălmaci de zodii, vânzător de ziare,
Pescuitor de taine-n prostovoale,