Darnica Toamnă
poartă-n plete
floarea-soarelui.
Umblă-n sat
să-i vada lumea:
gura ca merele,
ochii ca strugurii
şi
gutuile ca sanii.
S-a oprit în drum
să dea pomană
unui tanăr chipeş:
nişte mere,
niste struguri
şi
gutui.

Lumina scade, verzui-aurie, spre apus. Din răsărit coboară întunericul adînc, catifelat, al nopţii marţiene. Sateliţii se văd cu ochiul liber: două puncte mişcîndu-se aproape vizibil. Deasupra orizontului stelele încep să sclipească aşa cum numai într-o atmosferă rarefiată pot străluci. Sau pe Lună, unde atmosfera lipseşte cu desăvîrşire.