Singurul tren

Realitatea este cel mai frumos spaţiu virtual din universul fiinţei trecătoare
sunt călător clandestin în visurile tale cu destinaţia fericire
mă aşez la fereastra singurului tren: gândul-expres
o amintire

Pe peron în fiecare staţie un an flutură din batistă cad zile ore minute
săruturi de-adio şi n-am cuvinte-n secundele ce aleargă pierdute
linia vieţii este o cale ferată ruginită de amare speranţe
şi dorinţe tăcute

2205

Acceptă nevolnicia ființei tale,
așa cum ai accepta orice plecare
din pliurile existenței tale
a venit timpul să ieși în cetate
masurând întristarea cine să mai creadă în tine
soarele o vară numai despre asta ți-a vorbit
dar tu, nu
nu și NU!
Singur umblând prin spațiul timpului tău cu valijoara de hârtie și cele câteva gânduri care abia mai amintesc de tine.
Te consolezi
(deși viața pare că îți derutează pașii)
cu privirea pierdută înspre buchetul tău de femei galbene
Din glastra închipuirii neastâmpărate

Dar

Atlanţii cu plete de alge
mi-au invadat visele
să-mi aducă în dar,
în fulguraţii de har
şi de coşmar
o mare
chemare:
mă îmbiau s-ascult,
în al mării tumult,
sub clopotele meduzelor,
glasul tainic al muzelor,
din adâncul mărilor,
unde murmura de mult
Cântarea Chemărilor