La început am crezut că am iubit picătura... Apoi am crezut că am urât picătura. Am avut sentimente variate şi m-am agitat în jurul acelei picături o veşnicie, neştiind ce să fac. Pentru câteva clipe, am crezut că poate deveni foc, pământ sau aer. Am crezut atât de mult în visul meu şi mă concentram asupra picăturii să se transforme în altceva. A fost interesant, dar copilăresc. Picătura de apă este o picătură de apă în palma unui om. Poate în para unui foc, picătura poate deveni abur, aer sau gheaţă... lucruri minunate!
În cioburi de oglinzi mi-am zărit destinul - siluetă graţioasă în nuanţe roz - da! mi se potriveşte... dar gândul frânt mi-a fost fără veste de neantul - ce m-ademenea...
m-am apropiat un pas... poate doi... şi mi s-a părut - cum un ochi străin ca o fiară a nopţii dintr-un colţ sticlos... mă pândea -
... şi destinul se derula nemilos arătând cu degetul în sus... sau în jos!
Fată cu oase de-argint Marea te-nlănţuie şi astăzi Pe de-a-ntregul Îţi mai aduci aminte de Sărutul meu cu gură de foc Când cerul pocnea ca un pepene negru?
Ursitul şi-aruncă săgeata din prag Acolo unde pulberi mă-nving Marmură deasă i-aştern sub picior Să vină-n lumină, în somn îl cuprind Şi sufletu-mi saltă sălbatic sub nori.
...s-au strîns în palma mărturiei nopţi rupînd zăbala unor alte vieţi cum tîrîtoarele din pielea-i strîmtă pe coapse viermuiau copitele potecilor ce n-ai ajuns cădeau genunchi de nesfîrşiri acoperind ce n-a ştiut ce n-a putut uitarea...
nu aş fi crezut că voi supravieţui încă o zi o nouă viaţă chircită în coconul meu de întuneric nu lăsam să scape nici un fir de aţă şi speram să nu mi se mai întâmple nimic în acea mătăsoasă răceală aşteptam să pierd identitatea chinuitoare ce persista în greşeală
nimic nu îmi aducea alinare nici zgomotul de mâini degerate căzând odată cu piatra nici drobul de sare lins binevoitor de himere în somn eram singură cu melci superlativi pe umeri refuzând să zboare în acel vid de izolare nebună
Comentarii