La fel cum fiecare copil lăsat în orfelinat vrea să-şi regăsească părinţii pentru a le pune inevitabila întrebare "de ce?", aşa a decis şi John Carson, într-o dimineaţă ruptă din monotonia cotidiană, să afle cine-i este originalul. A păşit hotărât pe treptele corporaţiei Dolly şi a intrat în biroul unei grăsune ce tocmai îşi pudra faţa încercând să-şi acopere semnele unei clonări imperfecte.

- Bună ziua, cu ce vă pot ajuta?

S-a-nfipt o spaimă grea în trup şi-n minte.
Pe tronul zilei clipa vrea s-abdice.
Agonizând sub ropot de alice,
Scuipate-n jur din ruginite flinte.

Cine-ar putea în jur să se implice,
Să-mi ocrotească trecerea fierbinte
Spre ceas surpat în zid de oseminte
Gemând etern sub şfichiuiri de bice.

Nu mai am timp de contemplări trândave.
Cuprind genunchii orelor supus,
Cerşesc iertare ornicelor grave

Şi îmbrăcat în straiul meu de mus,
Mă-ntorc târziu pe şubrezite nave,
Să prind un fulger care n-a apus.